„Nu mi-aş fi imaginat vreodată ca voi vizita Casa Poporului. Dar iată că, la insistenţele lui Cantor, am acceptat cu greu să  devin un «colaborator», dar nu politic, ci dimpotrivă, pe tărâmul artei. Mircea nu este doar un artist recunoscut în lume, este şi un prieten devotat, fanatic şi exaltat, care nu se lasă până nu te convinge să faci  ce crede el cu intuiţia lui că trebuie facut. 
 
Iar când mi-a spus (citez) «că teatrul e mult mai flexibil şi mai prompt când vine vorba de improvizaţie decât artele vizuale», am decis să încerc, împreună cu Dana Dima, exact asta, o improvizaţie în stilul meu, un fel de happening, care îi include pe toţi cei prezenţi să participe la diverse exerciţii, care au direct sau nu, legătură cu spaţiul mitic cantorian“, declara Andrei Şerban.
 
Nimeni nu se aştepta la ce avea să se întâmple, sâmbătă seară,  de la regizorul neconvenţional, stabilit la New York, care se întoarce permamanent acasă să lucreze cu tinerii actori. 
Marţi, pe 13 august, Andrei Şerban a participat, la Alexandria, la Festivalul Ideo Ideis pentru a sta de vorbă cu actorii din competiţia de teatru tânăr.
 
La Muzeul de Artă Contemporană, alături de Andrei Şerban şi de Mircea Cantor (foto)  i-am întâlnit pe mulţi dintre tinerii participanţi la atelierele regizorului.
 
El i-a invitat, împreună cu Dana Dima, pe participanţi  să se redescopere pe ei înşişi,  timp de oră jumătate, în ambientul expoziţiei lui Mircea Cantor.
S-a întâmplat asta prin tăcere, prin execiţii de respiraţie şi de mişcare, prin paşii spre avionul frânt, simbol al sfârşitului, în stilistica lui Cantor. Totul, dincolo de canoanele tradiţionale. 
Exerciţiile fizice  au fost presărate cu sfaturi din Zeami şi din metodeleTeatrului No. 
 
 „Avem nevoie de cărţi esenţiale ca de aer...Cartea despre teatrul japonez al lui Zeami, iniţiatorul teatrului No, este pentru mine una dintre cele mai importante cărţi scrise despre teatru, după cărţile lui Stanislavski. Textul exprimă ceva foarte adânc, o căutare spirituală a actorului, o atitudine care lipseşte cu desăvârşire în educaţia teatrală de astăzi.
 
 
 
Zeami vorbeşte despre floarea tinereţii.
Este atât de important ca această floare să fie menţinută la toate vârstele omului, mai ales că ea se scutură, se ofileşte şi dispare atât de uşor.
 
Este important să facem efortul de a o menţine printr-un antrenament continuu, printr-o încălzire a trupului, a vocii, a emoţiilor şi gândurilor, pentru a avea o relaţie armonioasă între toate aceste elemente ale actorului. La 30 de ani descoperim actori cu trupul deja ofilit. E un semnal de alarmă pentru tineri“,  accentua Andrei Şerban, într-un atelier la care am participat în vara lui 2011 la Ipoteşti.
 

Mi-era dor de Andrei Şerban şi de atelierul de la Ipoteşti

 
Îl urmăream atentă atunci, la Ipoteşti, şi acum, la Muzeul Naţional de Artă,  pe Andrei Şerban: el poate să fascineze ca nimeni altul, are o putere extraordinară de a subjuga.
 
Mi-e dor de Andrei Şerban....
Mi-era dor  mai ales de tăcerile lui Andrei Şerban...
 
„Nu trebuie să vă risipiţi energia prin cuvinte“, ne spunea el, când larma veselă a tinerilor ajungea până la el...Liniştea se lăsa când Andrei, uitându-se dezaprobator la noi, îşi ducea degetele la gură. Şşşşşttttt.... 
 
Simpla prezenţă a lui Andrei impunea un imens respect. Şi ne ruşinam de zgomotul din noi...
 
Tăcerile la Muzeul Naţional de Artă au fost punctate de Andrei Şerban prin clinchetul unui clopot.
 
Mi-era dor de exerciţiile de dimineaţă de la Ipoteşti, când nu se auzea decât respiraţia noastră. Ne cufundam parcă într-o buclă temporală.
Poate, numai când am păşit în Grădina Ghetsimani, de la Ierusalim, am mai trăit acest sentiment nesfârşit de atemporalitate, de sacru şi de absolut.
 
Mi-amintesc că, într-o seară, nu am mai plecat de la Ipoteşti... Nu m-am putut pur şi simplu dezlipi de grup, deşi eram în picioare de la cinci dimineaţa. Am stat să-l ascult şi mai ales să-l înţeleg pe Eminescu, până târziu, în miez de noapte. 
 
Andrei Şerban, în pâlpâitul lumănărilor, le cerea tinerilor actori să intre într-o anumită stare, să recite versurile altfel, potrivit rezonanţelor din ei înşişi, în concordanţă cu energia din noaptea neagră ce se lăsase peste Ipoteşti, peste care nici lumina stelei care-a răsărit nu mai putea ajunge.
Studenţilor li se cerea să uite că au auzit vreodată  versuri rostite de Ion Caramitru sau de Ovidiu Iuliu Moldovan.
 
Andrei Şerban ne dăruia, la Ipoteşti, un altfel de Eminescu, născut tocmai din emoţia şi din energia acelui loc. Era ca o vrajă, timpul trecea unduitor, pe nesimţite. 
 

 Academia Itinerantă "Andrei Şerban"


Regizorul are o experienţă importantă cu tinerii şi la Columbia University, unde este profesor, şi prin  Academia Itinerantă "Andrei Şerban". Primul a început în 2004, la Arad, "cu foarte mulţi tineri actori din toată ţara. Am lucrat de la început în afara locurilor teatrale obişnuite, în păduri, în curtea unui castel, căutând să găsim spaţii inedite pentru antrenamentul tinerilor artişti. Am fost la Sfântu Gheorghe, apoi s-a înfiinţat Academia Itinerantă, în 2007. A fost ideea Corinei Şuteu, director al Institutului Cultural din New York, ea a inventat acest titlu, la carem-am supus benevol. Am făcut spectacolul Spovedanie la Tanacu, în cadrul acestor workshopuri", povestea regizorul într-un interviu pentru "Adevărul".
 
"Dramatizat după cartea Tatianei Niculescu Bran, am avut bucuria să facem în acest spectacol un gen de teatru foarte rar realizat în România: teatru documentar, bazat pe un caz real. Pentru noi acest spectacol a însemnat foarte mult. L-am lucrat în Munţii Apuseni, la Plop, unde ne-am refugiat cu toţii pentru două săptămâni, pentru a uita de oraş şi de obiceiurile teatrului convenţional. Am jucat acest spectacol la "La MaMa", unde a fost foarte bine primit de publicul de avangardă din "down town New York". Am adus ulterior acest spectacol la Odeonul bucureştean, după care l-am dus şi la Paris. Aici am jucat în prezenţa lui Peter Brook, care a fost realmente entuziasmat. El a declarat că acest gen de spectacol continuă într-un fel tradiţia teatrului său, a spaţiului gol. După Tanacu, am făcut un workshop la Horezu şi la Hobiţa, despre viaţa şi opera lui Brâncuşi, în care erau implicaţi ca dramaturgi George Banu şi Tatiana Niculescu Bran".
 
 

Laborator interdisciplinar

Proiectul Academiei Itinerante Andrei Şerban, iniţiat în 2007 de Corina Şuteu, director al ICR New York, este conceput ca un laborator interdisciplinar de creaţie în jurul personalităţii artistice a celebrului regizor, stabilit din 1971 la New York. Regizorul, în vârstă de 68 de ani, a montat teatru şi operă în 39 de ţari ale lumii.
 
În ateliere, se creează un mediu propice pentru munca de laborator ce constă în exerciţii de concentrare, coordonare şi de creaţie în grup. Academia şi-a propus să reunească actori, regizori, scriitori şi artişti vizuali.

Expoziţia Mircea Cantor: Q.E.D. va rămâne deschisă la MNAC până pe 13 aprilie 2014 şi este îngrijită de Raluca Velisar şi Mihai Pop.