Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule Ştefănescu?

Păi chiar despre piesa dumitale. Pe care am văzut-o într-o seară răcoroasă de primăvară, într-o săliţă de pe Calea Victoriei unde se ia totdeauna act de teatru de calitate. Deşi am venit singur, mi-au fost alături circa o sută de suflete.

Toate, îmbătate de jocul actorilor Marcel Iureş şi George Mihăiţă, de mirosul de fasole îmbucată cu poftă pe scenă, de vocea dumitale citind un comunicat la radioul care nu se mai prinde dacă te apropii de uluci, de ceapa roşie scoasă de Cocoşilă din buzunar şi spartă gospodăreşte de Moromete, de montarea lui Alexandru Dabija, de mahoarca băută cu sete şi, de nu ţi-o fi cu bănat, de dramatizarea dumitale.

Despre piesa asta, un respectat om de teatru, Ileana Lucaciu, cu care am avut onoarea să fumez, ba să şi lucrez, pe vremea când presa era presă şi cuvântul tipărit – cuvânt, zice aşa: „Textul propus de Cătălin Ştefănescu după “Moromeţii” este o adevărată bijuterie pentru dramaturgie. Acest “după”, mai des folosit “după” o piesă de către regizori, prinde în sfârşit sens major. Cătălin Ştefănescu, realizator al apreciatei emisiuni tv. “Garantat 100%”, extrage esenţa romanului, apelând la replicile sale pentru a arăta frământările din viaţa omului obişnuit, fie ţăran sau orăşean.“

Domnule, ce să-ţi spun? Că, în lectura dumitale, Marin Preda ne devine contemporan? Că am râs şi am lăcrimat cu Iureş şi cu Mihăiţă, care aduc pe scenă pasiunea unor „trăirişti“, cum numai actorii increaţi reuşesc, pe care-ţi vine să-i iei acasă, să-i rogi să-şi mai sumeată o data nădragii precum Cocoşilă ori să-şi netezească părul, înainte să se aşeze la masă, cu smerenia celui ce s-ar ruga şi totuşi nu s-ar ruga, Moromete ăl bătrân?  Că m-am delectat cu această meditaţie despre prostie şi despre lipsa recunoştinţei faţă de părinţi, ceea ce tot aia e? Că domnul regizor Dabija frizează excelenţa având curajul de a o lua pe arătură în buricul târgului („Mi-e frică de ţărani şi de dramaturgia contemporană. Pe de altă parte, am vrut dintotdeauna să văd la Act o piesă cu ţărani. Şi, uite că am parte de ea. Mă bucur, ăsta e cuvîntul. Mă bucur de piesa lui Cătălin Ştefănescu, de fabulosul roman al lui Preda, de actorii George şi Marcel. Aşa e la noi, ne bucurăm de toate prostiile”…)? Că „vine ea murga la traistă“ e o replică minunată, pe care îţi mulţumesc că ai inserat-o în piesă (i-am transcris-o apoi iubitei mele într-un comment pe Facebook, ce Like mai mare de atâta ţi-ai putea dori?!…)?

FOTO Alexandru Iures pentru teatrulact.ro

Păi despre contribuţia mea la dramatizarea dumitale vrei să vorbim noi aici, domnule Ştefănescu? Ei, poftim, o facem şi pe asta, chit că a fost involuntar şi cam de ocară, dar a ieşit bine, adică ţi-a îngroşat bunătate de dramatizare cu o replică inedită.

Am avut loc la S8, adică un scaun situat chiar în faţa gărduleţului care delimita scena. După gărduleţ era un scrin vechi, pe care spectatoarea din dreapta mea îşi ţinea o revistă franţuzească din care citea concentrată înainte să înceapă spectacolul. Cum n-a început tocmai la fix, mi-am deschis şi eu tableta şi am parcurs vreo două pagini dintr-un Murakami pe care mă chinuiesc, nu din vina sa, să-l termin de câteva luni. Când s-au stins luminile, mi-am lăsat Kindle-ul pe scrinul ăla, nebănuind că era un obiect de decor. Pasămite o ladă de zestre pe care Moromete avea s-o care alături de Cocoşilă la un moment dat. Şi să vezi poznă: când s-a apropiat domnul Iureş, a luat la cunoştinţă de obiectul străin de pe ladă. Şi, cu o naturaleţe demnă de o replică pe care ar fi ştiut-o din 299 de reprezentaţii precedente, mi-a înmânat-o, adăugând hâtru, adică fără să iasă din personaj: „asta parcă nu era aici!“. Publicul, care s-a prins, a râs, mie mi-au ars obrajii şi asta a fost tot.

Cam despre asta voiam să vorbim noi aici, domnule Ştefănescu. Acum, că tot am făcut-o, apelez la un pueril joc de cuvinte (aşa fac ziariştii ca să-şi incite cititorii sau cel puţin aşa făceau înainte să descopere „vezi aici!“): garantez 100% că ceea ce am văzut la Teatrul Act e unul dintre cele mai mari spectacole din stagiunea asta.

*Piesa “Păi…  despre ce vorbim noi aici, domnule?” de Cătălin Ştefănescu, regizată de Alexandru Dabija, poate fi văzută la Teatrul Act.

Articol publicat pe horiaghibutiu.ro.