„Orchestra Titanic”, regizat de Felix Alexa, a câştigat Marele Premiu la FIDC

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorii din „Orchestra Titanic”, unul dintre cele mai premiate spectacole ale TNB      FOTO: Florin Ghioca
Actorii din „Orchestra Titanic”, unul dintre cele mai premiate spectacole ale TNB      FOTO: Florin Ghioca

Spectacolul „Orchestra Titanic”, de Hristo Boicev, în regia lui Felix Alexa, a primit două premii importante la recent încheiatul Festival Internaţional de Dramaturgie Contemporană de la Braşov, ajuns la cea de-a 30-a ediţie.

Teatrul „Sică Alexandrescu” a anunţat lista câştigătorilor din acest an. „Orchestra Titanic” a primit Marele Premiu al festivalului. De asemenea, Richard Bovnoczki a primit Premiul pentu „cel mai bun actor”, interpretând rolul lui Doko, un om fără adăpost, care, alături de alţi trei semeni aflaţi în aceeaşi situaţie dificilă, îşi găseşte adăpost într-o gară părăsită.

Spectacolul regizat de Felix Alexa nu se află însă la primele premii. În urmă cu un an, „Orchestra Titanic” a primit cele mai multe distincţii la ediţia a 22-a a Festivalului Internaţional al Teatrului de Studio şi de Forme Noi: Premiul pentru cel mai bun spectacol, Premiul pentru cea mai bună regie (Felix Alexa), pentru cea mai bună scenografie (Andrada Chiriac) şi Premiul pentru cei mai buni actori (ex-aequo – Claudiu Bleonţ, pentru rolul Harry, respectiv Richard Bovnoczki, pentru rolul Doko).

În cadrul Festivalului Internaţional de Dramaturgie Contemporană s-au mai acordat următoarele premii: Premiul pentru regie: Zakarias Zalan – ,,Occident Express” – Teatrul Szigligeti, Oradea, Premiul pentru scenografie: Adriana Grand – ,,Zbor deasupra unui cuib de cuci” – Teatrul Metropolis, Bucureşti, Premiul pentru cea mai buna actriţă: Eszter Roman – ,,Occident Express” – Teatrul Szigligeti, Oradea, Premiul special al juriului: ,,Scripcarul pe acoperiş” – Teatrul Evreiesc de Stat, Premiul pentru cel mai bun actor acordat de conducerea Festivalului (premiu onorific): Andrei Huţuleac – ,,Zbor deasupra unui cuib de cuci” – Teatrul Metropolis, Bucureşti.

Premiile au fost acordate la sfârşitul săptămânii trecute, de un juriu alcătuit din actriţa Olga Delia Mateescu – preşedinta juriului, Ruxandra Săraru, realizator emisiuni radio-TV şi regizorul Alexandru Nagy.

„Spectacolul meu vorbeşte despre teatru şi viaţă, spune regizorul Felix Alexa, despre cum ne putem salva, măcar parţial, dintr-o existenţă frustrantă şi anostă, sperând la o altă dimensiune creată prin iluzie. O iluzie pe care ne-o creăm fiecare în intimitate, ca alternativă salvatoare”.

Următoarea reprezentaţie a spectacolului „Orchestra Titanic” va avea loc la Sala Pictură a Teatrului Naţional I.L.Caragiale din Bucureşti, pe 5 decembrie. Spectacolul îi are în distribuţie pe actorii: Mihai Constantin, Claudiu Bleonţ, Tania Popa, Mihai Călin şi Richard Bovnoczki.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite