INTERVIURILE FNT. Zoli Toth şi Alexandru Darie, despre „The Bach Files“: „Ne gândim să scoatem un disc cu muzica lui Adrian Enescu“ VIDEO
0
The Bach Files, considerat drept unul dintre cele mai moderne spectacole din ultimii ani, a avut premiera în cadrul Festivalului George Enescu 2015. Alexandru Darie, directorul Teatrului Bulandra, şi muzicianul Zoli Toth au fost invitaţi la Adevărul Live, într-o discuţie legată de teatrul contemporan care ţine pasul cu vremurile şi cu tehnologia. Spectacolul se va juca în ultima zi de FNT, duminică, la Teatrul Bulandra, la orele 18.00 şi 20.00.
În regia lui Alexandru Darie, cu o scenografie de Octavian Neculai şi pe muzica regretatului compozitor Adrian Enescu, The Bach Files şi-a făcut o intrare triumfală cu o reprezentaţie specială la Bulandra, în cadrul Festivalului Enescu. Un spectacol care sparge toate tiparele în teatrul românesc.
"Într-o dimineaţă, primesc pe neaşteptate vizita marelui meu prieten şi compozitor Adrian Enescu, care-mi spune că a scris o muzică fusion inspirată de compoziţiile lui Johann Sebastian Bach. O muzică de o modernitate sfâşietoare, teme cunoscute ale lui Bach, dar şi contrateme, subteme surprinzătoare scoase la lumină din măruntaiele complicatelor partituri ale geniului, superb interpretate live de Zoli Toth Quartet. O lume când tristă, când explodând de bucurie, plină de viaţă. M-am gândit instantaneu că această muzică cinematografică poate da naştere unui "film teatral" al unei dramatice poveşti de viaţă, fir de lagătură prin timp între epoca istorică a lui Bach si virulenţa epocii moderne!", declară Ducu Darie.
The Bach Files: un detectiv particular caută într-o metropolă, creuzet al tuturor timpurilor, lumilor şi posibilităţilor, o descedentă a marelui compozitor, un suflet rătăcit. Un thriller cu accente SF, o poveste tulburătoare despre iubire, frumuseţe, despre lupta dintre bine şi rău, despre căutarea de sine. Un film pe viu, în care actorii, tranformaţi în imagini alb-negru, se dizolvă, se suprapun, supraanimează, îşi trăiesc şi îşi spun povestea în şi peste desenele animate, în cinetica unei imense benzi desenate creată de Octavian Neculai. Un film 2D creat cu elemente 3D vii, teatrale. Un spectacol condus în exclusivitate de muzică.
Cum s-a născut acest spectacol care adună la un loc arta vizuală, teatrul, coregrafia şi muzica?
Alexandru Darie: Adrian (Enescu) mi-a dat un CD cu o serie de piese inspirate din Bach. Am luat acest CD, l-am ascultat şi am fost pe loc fascinat de ce extraordinar demers au făcut cei doi, Adrian şi Zoli, luând teme ascunse uneori şi punându-le în faţă, tranformând lucrurile cum nu te aşteptai. Şi tot ascultând mi-a venit ideea să scriu o poveste naivă, amuzantă, cu elemente de inedit. Documentându-mă am descoperit că, pe lângă un compozitor prolific, Bach a fost şi un tată prolific, umpluse Europa cu descendenţi şi descendente. Atunci am imaginat o poveste în care, într-o metropolă sufocată de poluare, un detectiv particular o caută pe ultima descendentă a lui Bach. Între timp au apărut şi păpuşi, şi actori. Un lucru extraordinar a fost că viziunea asta care e foarte greu de obţiunt s-a obţinut.
Zoli, ştiu că erai un admirator al lui Adrian Enescu.
Zoli Toth: L-am cunoscut mult mai bine după ce ne-am împrietenit. Am avut onoarea şi bucuria să-l cunosc pe omul Adrian Enescu, alături de care efectiv am avut o prietenie foarte strânsă. Dacă nu ne vedeam o săptămână era o problemă. În 2009 am lucrat prima oară cu el când mi-a dedicat o lucrare, „Domino“. Mai târziu s-a născut Zoli Toth Project. După ce am găsit formula am lucrat la repertoriu, am decis împreună ca Bach să fie cel pe care îl va diseca Adrian.
De ce Bach?
ZT: A fost primul pe nume. Glumesc. În repertoriul scris pentru marimba Bach sună foarte bine. Se spune că dacă Bach ar fi cunoscut instrumentul marimba atunci ar fi scris mult mai mult pentru marimba decât pentru violoncel. Marimba a fost instrumentul pe care eu am vrut să-l promovez în acel moment. (...) Adrian nu ar fi lucrat un minut cu cineva pe care nu-l plăcea. (...)
Mai vorbiţi-mi despre spectacol.
ZT: Pentru mine a fost foarte provocator să ies din zona mea de confort unde eu sunt „vedeta“ şi să trebuiască să-mi găsesc locul în aşa fel încât să iasă ceva omogen.
AD: Spectacolul s-a pregătit într-o perioadă destul de lungă. (...) Toate lucrurile au trebuit integrate cumva, dar repetiţile propriu-zise au mers foarte uşor, în mai puţin de trei săptămâni spectacolul era în picioare.
ZT: Toată lumea a avut multă încredere în partea celuilalt. Egourile au fost ţinute în frâu.
AD: Adrian nu a venit niciodată să se băge. Stătea undeva şi simţeai că eşti sub un fel de lupă, era ca un vultur care supraveghează puii, dar nu intervenea să spună:„nu mi-a plăcut“. Stătea acolo şi era emoţionat ca un copil.
ZT: Şi-a dorit foarte mult ca această lucrare să existe.
Ce facem să nu uităm asemenea personalităţi ca Adrian Enescu?
ZT: Cred că în primul rând trebuie cântate lucrările lui, pentru că bucuria cea mai mare a unui compozitor este ca lucrările lui să fie cântate, atât în piesa aceasta cât şi în mediul academic. Sunt convins că bucurie mai mare pentru Adrian nu ar exista decât să i se cânte lucrările.
AD: Din păcate noi parcă suntem blestemaţi aşa: numai după ce un om nu mai e începem să apreciem ce a făcut. Sper ca filmele pentru care el a scris muzică să fie recondiţionate, să poată fi accesibile. Poate că cineva va dori să investească să scoată nişte discuri cu muzica lui de filme. Există muzica de teatru. Ar fi extraordinar dacă lucrurile ar fi scoase la iveală.
ZT: Chiar ne gândim să scoatem un disc cu muzica de la The Bach Files. Ţinând cont că el a fost pionierul muzicii electronice în România sunt mulţi compozitori care au fost inspiraţi de el. Eu cunosc artişti care recunosc că o parte din cariera lor se datorează faptului că l-au ascultat pe Adrian. Ce mi-aş dori este ca atunci când vorbim despre Adrian să vorbim cu zâmbetul pe buze pentru că el era un om căruia îi plăcea să se simtă bine, să fie înconjurat de oameni care zâmbesc. Spunea că muzica trebuie făcută din pasiune, pentru că dacă vrei să faci bani te apuci de droguri şi armament.
Spectacolul arată SF.
AD: Da, noi am pornit invers. În general porneşti de la un scenariu, noi am plecat de la muzică. Muzica şi ce face Zoli sunt personajul central, e ca o privire în oglindă în care totul s-a întors. (...) Muzica trăieşte dramatic. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut înainte să aud această muzică că voi face un asemenea spectacol. Spectacolul acesta îşi are modernitatea tocmai pentru că e bazat pe muzică, şi muzica e atemporală.
Se încarcă comentariile...
