Întâi fiindcă este vorba despre piesa socotită testamentară. Văd în ea un text autoreferenţial. Textul de adio. Shakespeare a scris-o când de abia împlinise, în 1610, 50 de ani. După Furtuna, nu va mai scrie decât Henric al VIII-lea. Shakespearologii nu pot însă spune cu maximă precizie dacă e vorba despre o scriere autentic shakespeariană.

În al doilea rând, fiindcă exegeţii îl identifică pe Shakespeare cu Prospero. Interesantă în acest sens demonstraţia lui Gelu Ionescu din Cartea lui Prospero (Editura Humanitas, Bucureşti, 2017). Miranda are doar 15 ani, iar Prospero spune undeva că i-ar fi dedicat ei cam 15 ani din viaţă. Or, aceasta ar însemna că nu are mai mult de 45 de ani. „Şi astfel ne îndreptăm spre radierea lui Prospero din rândul bătrânilor lui W.S. Ar fi deci un fals bătrân, purtând o mască a demiurgului care, prin tradiţia cea mai mare, nu ne apare niciodată sub altă înfăţişare decât aceea a unei bătrâneţi impunătoare, autoritare, nenegociabile (cum se spunea şi pe insulă) decise şi decisive, în care vigoarea face parte din puterea înţelepciunii şi a gesturilor definitive, chiar universale“.

Aureliu Manea, în Spectacolele lui imaginare (Editura Eikon, Bucureşti, 2018) citează nişte versuri semnificative, vorbe de adio rostite de Prospero - „Mă voi retrage la Milan/Şi acolo din trei gânduri, unul/ Am să-l îndrept înspre mormânt“ - şi scrie: „Spectacolul a luat sfârşit. Bătrânul clovn se mai răsteşte o dată în arena imensă a Circului, salutând cu plecăciuni, apoi, ieşind, spre cabina lui, se duce să se demachieze de vopselele ce i-au colorat obrajii.De sub rimel, în faţa oglinzii, vor apărea cutele adânci ale bătrâneţii neputincioase“. Pentru Manea, piesa are o scriitură genială. Iar această genialitate conţine o enigmă despre care face vorbire, la un moment dat, chiar unul dintre personaje. „Iar dacă nu-i vis, de bună seamă/Povestea-i cât se poate de ciudată“. Aureliu Manea crede că „Furtuna devine ceremonia pregătirii artistului pentru a trece în neant“. O precizare. Furtuna este al treilea spectacol imaginar plăsmuit de mintea lui Manea.


FOTO Maria Ştefănescu

Şi Andrzej Żurowski îşi începe cartea lui fundamentală Citindu-l pe Shakespeare (Fundaţia Culturală Camil Petrescu, Bucureşti, 2010) tot cu un eseu despre Furtuna. Ne atrage ferm atenţia că „identificarea lui Prospero cu Shakespeare însuşi este o procedură prea simplistă“ şi rezumă astfel ideea piesei: „Furtuna este o piesă despre teatru. Dar într-un sens mai amplu decât se admite, de regulă, acest fapt: o piesă despre teatru, înţeles în accepţiunea sa largă şi cât se poate de profundă. Furtuna este o piesă despre creaţie.Şi despre limitele libertăţii. Furtuna este o piesă despre teatru. Adică despre viaţă. Despre sensul şi regulile vieţii - pe scenă, în artă, şi pe pământ. Viaţa în realitate şi în vise“. Eu aş adăuga că este o piesă despre realitate, vise, teatru, toate privite în trecerea timpului.

Nu aş putea să spun ce vârstă are Prospero din spectacolul de la Jihosha Yamanote Company. Pentru simplul fapt că actorul japonez tradiţional nu are vârsta, iar regizorul Masashiro Yasuda a optat pentru un spectacol în specificul ethosului din propria lui ţară. Se foloseşte de metoda numită Yamanote pe care înţeleg că el însuţi ar fi perfecţionat-o. Ajutat de faptul că interpretul din spectacolul văzut pe scena Teatrului Naţional din Craiova avea obrajii puţin sau chiar deloc grimaţi, spre deosebire de interpreţii celorlalte personaje, aş spune totuşi că ar fi vorba despre un Prospero care nu depăşeşte 50 de ani.


FOTO Maria Ştefănescu

Dar nu acest lucru e cel care contează. Contează că, din punct de vedere tehnic, adică al tehnicii artei actorului, montarea de la Jijosha Yamanote Company este una impecabilă. O demonstraţie care merită din plin aplauzele noastre. Mă întreb însă - şi de aici cred că încep controversele pe care în mod sigur le va stârni montarea - dacă faptul acesta ajunge. Căci una e ca regizorul Masashiro Yasuda să vină la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu şi să monteze acolo în stil tradiţional, cu metoda Yamanote, O poveste japoneză, şi alta să facă şi Furtuna cu actori japonezi acelaşi lucru. Sigur, e foarte bine că putem să ne facem o idee despre expresivitatea specifică teatrului japonez, despre cum sunt decorurile, despre obiectele de recuzită doar desenate şi apoi explicate, despre tautologiile intenţionate, ş.a.m.d., ş.a.m.d. Însă oare ajunge asta?

Masashiro Yasuda a esenţializat la maximum textul Furtunii. Spectacolul nu durează mai mult de 90 de minute. La urma urmei, nu ar fi nimic nici nou, nici rău în asta fiindcă ştim cu toţii că timpul este preţios. Admitem, aşadar, concentrarea cu condiţia ca noul scenariu să izbutească păstrarea deopotrivă a marilor idei ale piesei şi a superbei lui poezii. A ciudăţeniei despre care vorbea Manea. Însuşi Prospero spune, la un moment dat: „Sunt ceasurile două pe puţin/ De acum până la şase avem de lucru/ Şi fiecare clipă ne e scumpă“.


FOTO Maria Ştefănescu

Pentru regizor, el însuşi un Prospero, ca, de altfel, pentru mulţi alţii, Furtuna este o piesă despre iertare. Prospero se simte bătrân, obosit, vrea să renunţe la puterile lui magice aşa că purcede la un ultim şi fundamental act de magie. Pune de-o furtună căreia îi cad victime uzurpatorii de odinioară. Comentariile Spiritelor, aşa cum apar ele în spectacol, însă par să contrazică auto-elogiul pe care şi-l face Prospero în faţa Mirandei. Furtuna provocată de Prospero are rostul de a le da o lecţie uzurpatorilor – o face în registrul demonstraţiei teatrale, spiritele nefiind decât personaje- după care intervin împăcarea, iertarea şi căsătoria Mirandei cu Ferdinand. Lipsesc însă din alcătuirea spectacolului o seamă de detalii esenţiale, este redus la numai un vers sau două celebrul monolog al lui Prospero, amestecat cu încă două versuri din Hamlet. Celebrele Să mori, să dormi... Masashiro Yasuda crede că retragerea lui Prospero nu este însă complet fericită. Căci ştie că nu va fi iertat nici de Ariel, nici de Caliban. Ideea este însă parcă prea în grabă sugerată, furtuna din inima lui Prospero este mult prea precar sugerată, iar graba, chiar dacă în cazul de faţă, nu strică în totalitate treabă, nici nu îi lasă strălucirea dăruită de Shakespeare.

JIJOSHA YAMANOTE COMPANY din TOKYO- FURTUNA de William Shakespeare; Regia: Masahiro Yasuda; Cu: Yoshiro Yamamoto, Junko Kurashina, Kohki Ura, Michiko Okubo, Takeshi Kawamura, Kazuhiro Saiki, Hisao Hashinguchi, Miharu Abe,Yosuke Tani, Saori Nakagawa, Tsubasa Koibuchi, Mio Nagoshi, Hiromu Sasaki, Chika Muto, Shohei Kosaka, Rena Kanuma, Naoki Kurita, Meiko Matsunaga; Data reprezentaţiei: 30 aprilie 2018