Aceasta a fost recuperată scenic postum şi, din păcate, se joacă extrem de rar, în pofida faptului că are roluri ofertante pentru actori din felurite categorii de vârstă, cei tineri fiind în avantaj. În ceea ce mă priveşte, am avut până acum ocazia să văd doar un singur spectacol inspirat de ea, demult, cândva prin 1986, la Teatrul din Baia Mare. Ştiu că după 1989 de foarte multe ori s-a dat glas intenţiei de a o reintegra în circuitul scenic naţional, dar nu sunt foarte sigur dacă aceste frumoase sentimente s-au şi concretizat. Mă tem că lucrul acesta s-a petrecut doar o singură dată şi fără vreun ecou cât de cât notabil.

Scenă din spectacolul de teatru de televiziune „Goana după fluturi“ (foto: TVR)

În centrul piesei se află un june biolog pe nume Dorin, doctorand, băiat sărac, de care e îndrăgostită până peste poate o tânără de o condiţie socială la fel de modestă pe nume Rodica. Atâta doar că Dorin e dornic să scape de sărăcie graţie unei căsătorii din interes cu o anume Beatrice, fată bogată, deloc urâtă, pe care o iubeşte şi nu prea, la rându-i îndrăgostită la modul relativ de viitorul savant. Dorin, ajutat cu mult devotament şi cu infinit spirit de sacrificiu de Rodica, pune la cale o farsă destul de debilă, nevinonovată prin naivitatea construcţiei, ce-ar trebui să o păcălească în privinţa originii sale sociale, în primă instanţă, pe Beatrice, dar şi mai şi pe fiorosul, neînduplecatul ei tată. Care tată fireşte că are cu totul alte planuri în legătură cu viitorul matrimonial al fiicei sale, planuri ce nu omit deloc să ia în calcul avantaje financiare. Sigur că farsa e până la urmă descoperită, iar Dorin va descoperi şi el, la fel de sigur, adevărata fericire alături de cea care îl iubeşte cu adevărat.

Scenă din spectacolul de teatru de televiziune „Goana după fluturi“ (foto: TVR)

„Goana după fluturi“ respiră din toţi porii ei modelul comediei interbelice. Sau mai bine spus, e o exemplificare a multiplelor faţete ale comediei dintre cele două războaie mondiale. E, până la un anume punct, un altfel de „Vis de secătură“. Dorin e atât de simpatic şi de jucăuş, iar Rodica atât de devotată iubirii sale secrete pe care o vede toată lumea numai Dorin nu, încât ei rămân personajele pozitive, de partea lor se situează necondiţionat spectatorul, în vreme ce bogatul Farada şi avocatul său, Brustan sunt antipatici şi ridicoli de la un capăt la altul, felul în care sunt ei concepuţi de Bogdan Amaru trimiţând spre un alt registru dramaturgic, şi înnoitor, şi surprinzător pentru anul în care a fost scrisă piesa (1934).

Scenă din spectacolul de teatru de televiziune „Goana după fluturi“ (foto: TVR)

Recitită azi, „Goana după fluturi“, situată la graniţa dintre realism şi grotesc sau la aceea dintre realism şi suprarealism, cum credea Mircea Ghiţulescu în fişa pe care i-a consacrat-o în „Istoria dramaturgiei româneşti contemporane“ (Editura Albatros, Bucureşti, 2000), nu se dovedeşte deloc lipsită nici de valoare, nici de interes. Atrage pe mai departe atenţia un anume nimb urmuzian. Văzându-i pe Farada şi pe Brustan ai toate motivele să te duci cu gândul la gogolienii Bobcinski sau Dobcinski, cum sugera acelaşi Mircea Ghiţulescu, dar şi la unele personaje din „Capul de răţoi“ al lui George Ciprian. Acum, nici tocmai perfectă nu e scrierea lui Bogdan Amaru, vina ei principală şi cea mai mare eroare a autorului său constând în aceea de a o fi lăsat să fie extrem de vorbăreaţă. Sunt multe replici puse de hârtie doar de dragul de a fi puse, cu prea multe referinţe zoologice care, dacă nu sunt speculate de regizor, nu fac decât să lungească inutil durata spectacolului şi cam atât.

Scenă din spectacolul de teatru de televiziune „Goana după fluturi“ (foto: TVR)

Mara Paşici, regizoarea spectacolului produs de Televiziunea Română, nu s-a dovedit din cale afară de inventivă în relaţia ei cu textul. Şi nici fermă în îndrumarea jocului actoricesc. Aşa încât „Goana după fluturi“ e o montare plată, oarecare, fără istoric, în care experimentaţii Marius Bodochi (Farada), Alexandru Conovaru (Brustan) şi Demeter András (preotul Ciprian) sunt lăsaţi să sară calul, să îngroaşe excesiv, să teatralizeze apăsat şi cam anartistic, în vreme ce tinerii Răzvan Bănică, interpretul lui Dorin, Lia Sinchevici (Rodica), Ramona Hanganu (Beatrice) şi Lucian Teodor Rus (Tastiul) zburdă timid, stingheri, câteodată împiedicat, nu din cale afară de convingători, având de partea lor doar atuul tinereţii din „civilie“ neconvertit în plusvaloarea artistică.

Scenă din spectacolul de teatru de televiziune „Goana după fluturi“ (foto: TVR)

E ceva vetust în tot spectacolul acesta din cale afară de previzibil, ceva de sărăcie lucie, o sărăcie ce se lasă văzută indecent atât în decor (Gheorghe Raszovski), cât şi în costume (Rodica Pucă), dar mai cu seamă în concepţia de ansamblu. E şi ceva provincial, ceva de teatru de amatori, ceva de lasă-mă să te las, iar cumulul acestor „ceva“-uri numai servicii nu au putut să facă textului. Şi nici teatrului de televiziune.   


Televiziunea Română- Casa de productie- GOANA DUPĂ FLUTURI de Bogdan Amaru;

Regia: Mara Paşici Manolescu; Decor: Gheorghe Raszovski; Costume: Rodica Pucă;

Imaginea: Cristian Stoian;

Regia de montaj: Judith Georgescu;

Manager de proiect: Ruxandra Ţuchel;

Cu: Marius Bodochi, Alexandru Conovaru, Demeter András, Răzvan Bănică, Lia Sinchevici, Ramona Hanganu, Lucian Teodor Rus, Grigoriţa Rogobete, ş.a.;

Data difuzării: 9 şi 16 decembrie 2013.