`Montarea se slujeşte de mai vechea, de clasica traducere datorată lui Sică Alexandrescu, revăzută de Gabriela Leonte. Textul de spectacol e însă drastic ajustat şi adaptat. Nu sunt eliminate doar replici, aşa cum se întâmplă îndeobşte, ci şi personaje, cea mai semnificativă fiind totala dispariţie a lui Osip. Decorul imaginat de Doru Păcurar e unul minimal. E compus dintr-o masă imensă plasată în centrul scenei, loc unde se ospătează, spre a prinde puteri şi a pune la punct ceea ce s-ar numi “planul de măsuri” în vederea bunei primiri a neaşteptatului revizor (Sorin Calotă), Primarul (Ovidiu Crişan) şi cei asemenea lui. De la Anna Andreevna, soţie (Laura Balica), şi Maria Antovna, fiică (Roxana Sabău), la Luka Lukici Hlopov (Mariana Tofan Arcereanu), Leapkin-Teapkin (Dorina Darie Peter), Zemleankaia (Oltea Blaga), Ivan Kuzmici Scepkin (Angela Petrean Varjasi). Dar şi dintr-o punte de o culoare roşie ce va simboliza ceva mai încolo odaia unde Hlestakov va fi cazat, alintat (scena în care doarme vegheat de primar şi de comilitonii lui ce-i cântă  fals-duios celebrul Ochi negri e una de ţinut minte) şi mituit. E intens jucată fosa, aceasta fiind locul unde se sulemenesc, îşi pregătesc apariţiile, coboară cu dificultate din cauza corporalităţii masive mai toate personajele. Celor deja amintiţi li se adaugă Bobcinski (Robert Pavitcsits), Dobcinski (Dan Covrig), Fevronia Petrovna (Oana Kun) nevasta unui plutonier (Carmen Butariu), un comisar( Constantin Florea), un negustor (Călin Stanciu) şi un omniprezent acordeonist (Ilko Gradev). Fosa e şi locul unde, la final, se demachiază o parte dintre interpreţi. Actriţele ce au jucat în travesti tovarăşii de jaf şi de înşelătorie ai Primarului. O fac atent supravegheate de acesta, tot la fel cum au fost şi în primele momente, fără cuvinte, de la începutul spectacolului. O fac pentru că Primarul e, în final, comentaorul dar şi primul regizor al imensului spectacol al corupţiei şi prostiei dezlănţuite, spectacol terminat printr-un eşec lamentabil. Spectacol ce a l-a avut drept revelator şi al doilea regizor pe Hlestakov. Hlestakov a dezvăluit eşecul.  Un eşec din care nimeni nu a învăţat nimic căci unsul osiei, plocoanele, impostura, prostul gust, impostura nu doar că nu au dispărut după ce Gogol şi-a scris piesa, ci îşi continuă amplificat marşul triumfal în alte lumi decât cea rusească şi în alte vremuri decât prima jumătate a secolului al XIX lea.

Actriţele se machiază şi se demachiază “la vedere” şi pentru că Laurian Oniga, provocat pesemne, de ultimele vorbe ale lui Anton Antonovici a fost tentat de formula teatrului în teatru. Susţinută nu doar prin joc actoricesc, ci şi prin comentariul muzical, altminteri bine ales, care favorizează reuşita unor secvenţe ( mă gândesc, de pildă, la aceea a felicitărilor prilejuite de anunţata căsătorie a Annei Antovna cu Hlestakov), dar care, după părerea mea, diminuează forţa reflexivă şi acuzatoare a finalului conceput de marele clasic rus.

Culorile de bază ale costumelor gândite de Indre Colta pentru personajele principale sunt albul şi negrul. Primarul, majoritatea “consilierilor’’, cu excepţia mai marelui peste spitale Artemi Filippovici Zemleanika îmbrăcat în alb, Hlestakov însuşi poartă veşminte negre. Anna Andreevna, zulufată, agitată, nevrozată de concurenţa amoroasă făcută de propria-i fiică, cu nerv, cu agresivitate jucată de Liliana Balica, are o rochie galben pai, în vreme ce cvasi-romantica Maria Antonovna, interpretată de Roxana Sabău cu o discreţie bine marcată, e îmbrăcată în ceruta rochie albastră.

Simplificările menţionate mai sus sunt operate cumpănit, nu afectează deloc esenţa scrierii lui Gogol ori coerenţa poveştii, dar nici inteligibilitatea spectacolului. Lucrurile stau astfel fiindcă Laurian Oniga a ştiut să lucreze cu actorii, găsind împreună cu aceştia soluţii pentru individualizarea fiecărui personaj. Operaţie vizibilă îndeosebi în scena mituirii succesive a lui Hlestakov, o scenă proiectată ca un fel de carnaval al necinstei şi al savorii maligne a acesteia. Scârţuitul de acordeon acompaniază fiecare intrare. Judecătorul, precum justiţia, e pesemne legat la ochi şi de aceea nu îl priveşte nici măcar o secundă în ochi pe Revizor. Cert e că Dorinei Darie Peter îi reuşeşte excelent momentul. Mereu magnetizatul diriginte ale poştei, fruntaşul în topul prostiei, scoate bani de peste tot. Din buzunare, din ciorapi, de sub şapcă, iar Angela Petrean –Varjasi punctează riguros şi eficient secvenţa. Directorul şcolii, aplicat jucat de Mariana Tofan-Arcereanu, e temător, speriat  de-a binelea, şovăielnic, într-atât de şovăielnic încât fiinţa pare a i se dezintegra. Mătăhălosul Zemleankaia tremură asemenea unei piftii, înghite în sec, aproape că îşi pierde glasul în clipele în care se află în faţa lui Hlestakov, iar Oltea Blaga desenează corect personajul. La fel cum o fac şi Robert Pavitcsits (Bobcinski) şi Dan Covrig (Dobcinski), campioni ai servilismului, dar şi Oana Kun, Carmen Butariu, Constantin Florea şi Călin Stanciu cărora le revine misiunea de a-i juca pe “duplicitarii” în raport cu Primarul.

Rolul, marele rol al lui Hlestakov, i-a fost încredinţat de Laurian Oniga lui Sorin Calotă. Falsul revizor jucat de acesta e unul surprinzător de simplu. Fără nici un fel de fantastic, nici măcar cel al banalităţii despre care vorbea Lucian Raicu, cuibărit în fiinţa lui. Hlestakovul lui Sorin Calotă e la început un om aproape comun. E doar o mică lichea cu gânduri de parvenire a cărei şiretenie e stimulată şi sporită de prostia şi venalitatea celor ce o înconjoară. O lichea ce se specializează în înşelătorie sub impactul corupţilor al căror ucenic şi profitor este. E licheaua ce mai are încă simţul măsurii şi simţul autoconservării fiindcă ştie când să spele putina. Ştie să spună “ajunge!”. Deocamdată.

Pentru rolul Primarului, Laurian Oniga a făcut apel la Ovidiu Crişan, actor la Teatrul Naţional din Cluj. Opţiunea era cum nu se poate mai justificată, rolul îi vine mănuşă lui Ovidiu Crişan. Marea problemă căreia a trebuit să îi găsească rezolvarea actorul a fost aceea de nu-l aduce pe scenă pe acelaşi Anton Antonovici pe care l-a mai jucat în urmă cu vreo patru ani în urmă în remarcabilul spectacol montat la Cluj de regretata Mona Marian. De a se integra stilisticii mult mai realiste a montării arădene. A reuşit Ovidiu Crişan să facă asta? A reuşit să nu se repete, să nu se autociteze? Părerea mea e că da.     


Teatrul Clasic “Ioan Slavici” din Arad; REVIZORUL de Anton Pavlovici Cehov;

Traducerea: Sică Alexandrescu şi Gabriela Leonte;

Regia: Laurian Oniga;

Decorul: Doru Păcurar;

Costumele: Indre Colta;

Cu: Ovidiu Crişan, Liliana Balica, Roxana Sabău, Mariana Tofan Arcereanu, Dorina Darie Peter, Oltea Blaga, Angela Petrean Varjasi, Dan Covrig, Robert Pavicsits, Sorin Calotă, Oana Kun, Carmen Butariu, Constantin Florea, Călin Stanciu, Ilko Gradev;

Data reprezentaţiei: 21 noiembrie 2014