Vladimir Găitan: „Irina Petrescu a suferit enorm, toţi am ştiut de suferinţa ei, deşi şi-a purtat-o cu discreţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irina Petrescu (19 iunie 1941 - 19 martie 2013)
Irina Petrescu (19 iunie 1941 - 19 martie 2013)

Actriţa Irina Petrescu, care s-a stins din viaţă, marţi, la Spitalul Elias din Capitală, este deplânsă de colegii de breaslă. Printre aceştia, Vladimir Găitan, Ion Dichiseanu, Tora Vasilescu, Valentin Teodosiu, Tudor Caranfil, Medeea Marinescu au numai cuvinte de laudă pentru Irina Petrescu, o artistă remarcabil de frumoasă şi talentată.

Actriţa Medeea Marinescu îţi aminteşte cu drag de momentele în care a împărţit scena cu Irina Petrescu. „Am cunoscut-o pe Irina Petrescu de pe vremea copilăriei. Am jucat împreună în filmul lui Tudor Mărăscu «Singur de cart», unde eram fiica ei, şi, mai târziu, în «Domnişoara Christina», şi acolo tot fiica ei. Întâlnirea cu dânsa şi cu Dragoş Pâslaru, care ne-a fost alături în cele două filme, a fost o întâmplare fericită. Însă amintirea mea cu Irina Petrescu începe chiar înainte de a mă naşte, pentru că tatăl meu a fotografiat-o şi filmat-o şi aveam fotografiile ei“, a pus Medeea Marinescu pentru Mediafax. 

„Mai târziu, când am jucat împreună, am avut mereu senzaţia că am în faţă o mare intelectuală, un artist de rasă, pentru că făcea parte din categoria din ce în ce mai rară a actorilor cu rasă şi fineţe. Pentru mine, Irina Petrescu a fost un model. Inspira nobleţe. Dumnezeu să o odihnească!“, a mai spus actriţa Medeea Marinescu.

Un alt actor de seamă, Ion Dichiseanu, a mărturisit că vestea morţii Irinei Petrescu l-a şocat.  „Ce se întâmplă în breasla noastră? Este de neimaginat cum ne strigă la catalog Doamne Doamne, ca să folosc o metaforă", a spus Ion Dichiseanu, pentru Mediafax. Când a avut-o ca parteneră în filmul „Acţiune autobuzul“, dichiseanu şi-a dat seama de minunat om Irina Petrescu, care era de o mare ţinută şi de o sensibilitate cum rar a întâlnit. 

Irina Petrescu a dat dovadă de o calitate unică: aceea de a fi mereu cu picioarele pe pământ Vladimir Găitan, actor

Vladimir Găitan a declarat, pentru Mediafax, că Irina Petrescu a fost iubită de toţi actorii, chiar dacă nu i-au fost colegi de scenă, pentru că „a dat dovadă de o calitate unică: aceea de a fi mereu cu picioarele pe pământ“.

„Irina Petrescu a fost de o modestie şi o generozitate ieşite din comun, calităţi pe care rar le mai întâlneşti la oameni în ziua de azi. A suferit enorm şi toţi am ştiut de suferinţa ei, deşi şi-a purtat-o cu discreţie. Era un înger de om. Un înger pe pământ. Sunt cu nodul în gât şi mă doare inima, pentru că a fost generoasă şi bună cu cei din jurul ei, necondiţionat“, a mai spus Vladimir Găitan.

Şi Tudor Caranfil şi-a exprimat regretul faţă de dispariţia frumoasei şi talentate actriţe. „Nimic nu se poate spune mai limpede decât că era o actriţă mare. Fiecare apariţie a ei, fiecare compoziţie în care apărea stârnea respectul şi admiraţia. Ne-a părăsit. Noi o ducem mai departe cât vom mai putea“, a spus Caranfil, tot pentru Mediafax. 

Actorul Dorel Vişan a apreciat-o nespus pe Irina Petrescu, pe care o considera o artistă specială, care „semăna numai cu ea“. „Şi-a fixat pagina în istoria culturii prin ceea ce a făcut în teatru, în film şi prin multe acţiuni culturale (...) Murim pe rând şi lăsăm goluri care nu se vor putea completa multe generaţii, până când nu ne vom trezi şi vom fi conştienţi de propriul blestem de a ne împrăştia în lume“, a spus actorul.

El a precizat că este trist pentru că, în ultima perioadă, s-au dus mulţi artişti. „În ultima vreme am avut parte numai de plecări, dar cred că moartea este un instrument al vieţii şi preţuirea şi iubirea rămân ca o candelă care luminează în întuneric chiar când flacăra se stinge“, a mai spus Dorel Vişan.

Irina Petrescu, una dintre cele mai importante actriţe de teatru şi film din România, renumită pentru frumuseţea sa clasică, a decedat, la vârsta de 71 de ani, după o carieră în care şi-a legat numele de cei mai importanţi regizori români, între care Liviu Ciulei şi Lucian Pintilie.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite