Unul din capitolele abordate în amplul interviu, publicat în revista La Civiltà Cattolica face referire la ierarhia Bisericii, la modul de organizare al acesteia şi la ecumenicitate. Papa nu doreşte desfiinţarea primatului papal, făcând în continuare o distincţie netă între episcopat şi Papa. Însă episcopul Romei crede că Biserica Catolică trebuie să îşi reformeze viziunea asupra sinodalităţii şi a aplicării acesteia.

Trebuie să mergem împreună: poporul, episcopii şi Papa. Sinodalitatea trebuie trăită la nivele diferite.  Poate că este timpul schimbarii metodologiei sinodului, pentru ca cea actuala imi pare statica. Aceasta ar putea avea şi valoare ecumenică, în mod special cu fraţii noştri ortodocşi. de la ei se poate învăţa mai ales colegialitatea episcopală şi tradiţia sinodalităţii. Efortul de reflecţie comun, privind la cum se guverna Biserica în primele secole, înainte de ruptura dintre Orient şi Occident, va rodi la timpul său. În relaţiile ecumenice aceasta e important: nu doar a se cunoaşte mai bine, ci şi recunoaşterea a ceea ce Sfântul Duh a semănat în alţii ca dar pentru noi. Vreau să urmez reflecţia asupra modului cum se exercită primatul petrin, deja iniţiată în 2007 de Comisia Mixtă, care a dus la semnarea Documentului de la Ravenna. Trebuie continuat pe acest drum.

Pentru cei neavizaţi, Documentul de la Ravenna este un document semnat de reprezentanţi ai Bisericilor (Catolică şi Ortodoxă), în 13 octombrie 2007, în care, urmare a dialogului ecumenic, se stabilesc principii comune cu privire la autoritatea, sinodalitatea, catolicitatea (universalitatea) Bisericii şi  primat. Conform acestui document,  sinodalitatea şi primatul sunt interdependente reciproc,  iar primatul este o tradiţie canonică, întâlnită la toate nivelurile Bisericii. Din partea BOR a participat o delegaţie condusă de PS Petroniu Florea,  actualmente Episcop de Sălaj.

Însă tema delicată a dialogului o constituie primatul papal, mai bine zis aplicarea principiului primus inter pares = primul între egali) la episcopul Romei (Papa), pe care Ortodoxia nu-l recunoaşte ca fiind superior ierarhic celorlalţi episcopi,  ci doar având o întâietate onorifică între ceilalţi Patriarhi.

Ambele părţi sunt de acord că în vremea Bisericii nedespărţite această ordine canonică (taxis) era recunoscută de toţi. Mai sunt de acord că Roma, Biserica care „prezidează în iubire”, potrivit expresiei Sfântului Ignatie al Antiohiei (Către Romani, prolog), ocupă primul loc în această taxis şi, prin urmare, episcopul Romei era protos‑ul între patriarhi. Nu sunt de acord însă în ce priveşte interpretarea dovezilor istorice din această epocă cu privire la prerogativele episcopului Romei drept protos, o chestiune înţeleasă în moduri diferite deja în primul mileniu.

De altfel, în Ortodoxie, Patriarhul nu este decât Preşedintele Sinodului, dar votul său are aceiaşi greutate cu al altui episcop. De cealaltă parte, în Catolicism, Episcopul Romei are şi autoritate ierarhică asupra celorlalţi episcopi, deciziile sale fiind obligatorii pentru restul episcopatului.

De altfel, documentul a provocat în Ortodoxie, cu doar două zile înainte de semnare, o dispută internă legată de canonicitate, între Patriarhia de Constantinopol şi Patriarhia Rusă, mărul discordiei fiind invitarea la discuţiile de la Ravenna a Bisericii Ortodoxe Apostolice a Estoniei, pe care Patriarhia Rusă nu o recunoaşte. Urmarea a fost că delegaţia rusă a plecat de la discuţii.

Prin urmare,  documentul evită pronunţarea clară pe subiect, dar, în lumina celor recunoscute în ambele Biserici,  propune noi discuţii: Chestiunea rolului episcopului Romei în comuniunea tuturor Bisericilor rămâne să fie studiată mai în profunzime. Care anume e funcţia specifică a episcopului „primului scaun” în ecleziologia de comuniune (koinonia) şi în lumina a ceea ce s‑a spus în textul de faţă despre sinodalitate şi autoritate? Cum anume trebuie înţeleasă şi trăită în lumina practicii ecleziale a primului mileniu învăţătura despre primatul universal a Conciliilor Vatican I şi II? Sunt întrebări cruciale pentru dialogul nostru şi pentru speranţele restaurării comuniunii depline între noi.

Prin urmare,  semnatarii documentului afirmă că suntem convinşi că declaraţiile de mai sus despre comuniunea eclezială, sinodalitate şi autoritate reprezintă un progres pozitiv şi semnificativ în dialogul nostru şi oferă o bază fermă pentru discutarea viitoare a chestiunii primatului la nivelul universal al Bisericii. Suntem conştienţi că rămân să fie clarificate multe chestiuni dificile, dar sperăm ca, susţinuţi de rugăciunea lui Iisus: „Ca toţi să fie una…, pentru ca lumea să creadă că Tu M‑ai trimis” (In 17, 21) şi în ascultare de Duhul Sfânt, să putem construi pe baza acordului deja atins.

După ce, în urmă cu câteva săptămâni, Papa a avut un discurs admirativ la adresa Ortodoxiei,  iată că acum mai face un pas în această direcţie. Ce urmează ?