Ioan Botezătorul: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, creştinii ortodocşi, alături de cei greco-catolici cinstesc praznicul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul  Mântuitorului Iisus Hristos, cel care l-a botezat pe Fiul lui Dumnezeu în apa Iordanului

Pe vremea împăratului Irod, era un preot din cetatea Orini, Zaharia în vârstă, care împreună cu soţia lui, Elisabeta şi respectau legile lui Dumnezeu. Într-o zi, Zaharia se afla la Templu Domnului, pentru rugăciuni şi să îndeplinească datoriile preoţeşti, pe când era în Templu, Arhanghelul Gavriil i s-a arătat şi l-a vestit de naşterea unui fiu, iar pentru îndoială, Zaharia rămâne mut până la împlinirea proociei  îngerului. (Noul Testament, Luca cap.1)

Îngerul o vesteşte şi pe Maria, rudă a lui Elisabeta, din cetatea Nazaret, de naşterea unui fiu, ce va fi ”Fiul lui Dumnezeu”. Apoi, Sfanta Fecioară a mers să o viziteze pe Elisabeta, unde:

”Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt” (Luca, cap.1, 41).

Îmbrăcăminte de păr de cămilă


Viaţa Sfântului Ioan este legată de Hristosul lui Dumnezeu, iar acest episod arată cât de însemnaţi şi legaţi sunt aceşti prunci, deşi se vor cunoaşte mai tarziu în vieţile lor.
 Ioan este liantul celor doua Lumi, cea dupa Vechea Lege şi Legea Nouă, a lui Iisus Hristos. Sfântul are misiunea de a pregăti venirea Fiului Domnului, dar şi de a curăţi poporul Ales de păcate, prin sfânta taină a botezului.
El a început să predice în zilele lui Ponţiu Pilat şi a boteza de-a lungul Iordanului, acesta era pustnic  ”avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana era lăcuste şi miere sălbatică”(Matei, cap.3, 4), dar mai ales cel trimis de Dumnezeu pentru a pregăti Noua Lege:

”Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor.  El este acela despre care a zis proorocul Isaia: "Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui". (Matei, cap. 3, 2-3)         Ioan botează mulţi din poporul lui Israel, iar când l-a botezat pe Iisus a văzut cum Duhul Sfânt se pogoară asupra Mântuitorului şi devine astfel primul caruia i s-a arătat Treimea Sfântă, Fiul în apa Iordanului, Duhul Sfânt în chip de porumbel şi Tatăl îl aude vorbind , prin grai omenesc. ” Şi îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El.     Şi glas s-a făcut din ceruri: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit. ” (Marcu, cap1, 10-11)     

Ioan a fost întemniţat datorită criticii aduse lui Irod pentru faptele sale, traiul cu Irodiada, soţia fratelui său, iar cu ocazia unui ospăţ al zilei de naştere dat de împărat, Salomeea, fiica Irodiadei după un dans pe placul toturor, la sfatul mamei i-a cerut lui Irod capul Botezătorului pe o tipsie şi acesta  dă poruncă să fie ucis Sfântul.

La mulţi ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Ioan sau care prăznuiesc cinstirea acestuia.
    
 

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite