Dacă creştinismul ar fi „o religie inventată”, cum zic unii atei în ziua de azi, atunci creştinismul nu şi-ar fi bazat Evanghelia pe o serie de fapte care se întrepătrund, atât de adânc, cu istoria. Să mă explic.

„Acestea nu s-au întâmplat într-un ungher”

Dacă vrei să „inventezi” o religie care spune că Dumnezeu a venit pe pământ ca să împace cu oamenii şi să le arate calea spre mântuire, spre viaţa veşnică şi spre Împărăţia Sa, nu te apuci să susţii că ai legături cu oameni celebri – legături care, în fapt, nu există. Dacă eu mă apuc şi susţin astăzi (aşa cum găsim multe exemple, în istoria recentă) că o femeie care locuieşte într-o garsonieră din Ferentari este o sfântă care a înviat din morţi, nu mă voi apuca să zic că a fost acuzată de blasfemie de Papa Francisc, că a fost dusă la judecată în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că a fost condamnată de Hillary Clinton, şi că a fost îngropată în mormântul personal al lui Brad Pitt.

Iisus Hristos a fost înmormântat în mormântul unui om bogat şi respectat, Iosif din Arimateea. Dar Noul Testament este plin de astfel de referinţe în care întâlnim oameni faimoşi din vremea respectivă. Irod Agripa, de exemplu, care era regele regiunii din jurul Ierusalimului, a fost mâncat de vii de viermi. Găsim această referinţă în Faptele Apostolilor (12: 22-23). Faptele Apostolilor erau citite sau recitate în adunările creştinilor în Israel şi în Imperiul Roman, dar circulau şi în formă scrisă, şi orice învăţat sau scrib putea să citească ce scrie acolo. Dacă cele spuse de Luca ar fi fost o minciună, creştinismul ar fi fost atacat pentru minciuni şi pentru afirmaţii frauduloase; pentru „fake news”, cum se spune în ziua de azi. Şi nu orice fel de „fake news” – că nu e puţin lucru să spui, de pildă, că Prim-ministrul României a căzut la pământ şi a fost mâncat de viermi (când asta e clar pentru oricine că nu s-a întâmplat).

Dacă Luca ar fi lansat un astfel de „fake news”, filul lui Agripa, Irod Agripa al II-lea (care i-a urmat la tron tatălui său) l-ar fi aruncat în închisoare pe Luca pentru minciună şi calomnie la adresa tatălui său. Îl găsim pe Apostolul Pavel în faţa lui Irod Agripa al II-lea în Fapte, 26 – întregul capitol relatează mărturia pe care o dă Pavel în faţa lui Agripa II. Ce-i spune Pavel lui Agripa II? „Regele ştie despre acestea, şi în faţa lui vorbesc fără sfială, fiind încredinţat că nimic nu i-a rămas ascuns, pentru că aceasta nu s-a întâmplat, într-un ungher.” Şi care este răspunsul lui Agripa II? Îl execută el pe Pavel? Cere arestarea lui Luca? Nici vorbă. Agripa II îl declară nevinovat pe Pavel; el îi spune guvernatorului Festus: „Iar Agripa a zis lui Festus: Acest om putea să fie lăsat liber, dacă n-ar fi cerut să fie judecat de Cezarul.”

Fake news-uri despre personaje arhicunoscute?

Să ne imaginăm, acum, că creştinii şi-ar fi întemeiat Evanghelia pe „fake news”-uri despre personaje foarte cunoscute, spuse în public chiar în faţa unora care erau rude foarte apropiate cu aceste personaje cunoscute – aşa cum susţin unii atei, în ziua de azi, că ar fi făcut creştinii. Dacă măcar UNA dintre aceste afirmaţii ar fi fost dovedită drept falsă, ea ar fi avut efectul „bulgărelui de zăpadă”. Noul Testament este plin de relatări despre evenimente miraculoase, vindecări, învieri din morţi, convertiri ale unor militari sau oameni faimoşi, iudei sau romani, la credinţa în Hristos. Iar Noul Testament începe să circule, în Secolul I, în tot Imperiul Roman. Nu trebuia să fii din Ierusalim ca să „verifici aceste fapte”. Puteai să întrebi, foarte bine, un evreu din Diaspora (mai ales că unii dintre ei vorbeau greceşte, şi se aflau sub influenţa culturii greceşti): Este adevărat ce spun aceşti creştini despre Irod Agripa? Dar despre judecarea lui Hristos de către Sanhedrin şi de către Caiafa? Dar de către condamnarea lui Hristos de către Pilat din Pont? Şi, dacă măcar un singur eveniment istoric nu ar fi fost adevărat, credibilitatea şi puterea de convingere a apostolilor şi a propovăduitorilor ar fi fost zero.

Peste 300 de profeţii împlinite prin Iisus Hristos

Şi nu e vorba doar despre personaje celebre – despre Hillary Clinton şi Brad Pitt ai vremurilor respective. În Noul Testament aflăm despre un cutremur care zguduie pământul şi face să se crape pietrele, când Hristos moare pe cruce. Despre un întuneric care se lasă peste lume la ora trei, în mijlocul zilei. Despre catapeteasma Templului care se sfâşie, la mijloc. Despre vindecarea unor orbi din naştere, a unor leproşi, a unor paralitici ţintuiţi la pat de ani de zile – vindecări petrecute în faţa a zeci de mii de martori. Despre nişte pescari needucaţi care ies dintr-o casă şi care vorbesc în multe limbi de Cincizecime – şi pe care unii străini îi pot înţelege perfect, fără nici un fel de translator. Despre învierea din morţi a unui bărbat care fusese în mormânt timp de patru zile, petrecută în faţa a mii de martori. Despre intrarea lui Hristos pe un măgăruş în Ierusalim, intrare care împlineşte, fără nici un fel de dubiu şi în ochii mulţimilor, o profeţie veche de 520 de ani (Zaharia, 9.9).

Despre un corp care este uns cu un amestec de smirnă şi aloe care lipeşte giulgiul de piele şi îl face imposibil de dezlipit, şi despre un mormânt sigilat şi păzit, cu gardă întărită, chiar de oamenii arhiereilor care îl condamnaseră pe Hristos la moarte. Oameni puternic motivaţi să păzească bine mormântul – „astfel încât să nu fie rătăcirea cea de pe urmă mai rea decât cea dintâi”. Despre o serie de evenimente care împlinesc şi ele, unul după altul, profeţii făcute de marii proroci – profeţii din Miheia, Isaia, Zaharia, Samuel, Ieremia, Ezechiel, Malehai, din Cartea lui Daniel, din Deuteronom, Levitic şi din Psalmi; în total, peste 300 de profeţii. Majoritatea acestor fapte petrecute în apropierea Paştelui şi în timpul Paştelui, la Ierusalim, într-un furnicar cu sute de mii de oameni care sunt martori ai acestor evenimente.

Efectul „bulgărelui de zăpadă”

Dacă oricare dintre aceste afirmaţii ar fi fost dovedită drept „fake news”, ea ar fi declanşat un efect de bulgăre de zăpadă care ar fi aruncat îndoieli şi ar fi aruncat, în fapt, în derizoriu toate celelalte afirmaţii – culminând cu Învierea lui Hristos. Şi ar fi aruncat în derizoriu esenţa credinţei creştine – care este Învierea lui Hristos. Şi orice evreu sau păgân i-ar fi atacat pe creştini, spunând că fac afirmaţii mincinoase – şi, aflăm din Faptele Apostolilor, mulţi dintre evrei şi mulţi păgâni căutau orice pretext ca să îi atace şi acuze pe creştini. Or, creştinii nu sunt acuzaţi nicăieri de afirmaţii mincinoase. Evreii nu negau realitatea istorică a acestor fapte – ci îi acuzau pe creştini de blasfemie şi de erezie; ei spun că Hristos îşi făcea minunile „cu putere de la diavol”. Păgânii (romanii) nu negau nici ei realitatea istorică a acestor fapte – ei îi acuzau pe creştini de ateism, deoarece credinţa lor în Hristos cel Înviat nega sistemul lor politeist, sistem strâns întreţesut cu puterea politică a Romei. Credinţa în Hristos dădea întreaga filosofie politică romană peste cap, şi dădea toate obiceiurile romanilor peste cap. Creştinismul nu încuraja petrecerile şi orgiile cu prostituatele de la templu – ci le interzicea; nu încuraja bogăţia – ci predica împărţirea bogăţiilor către săraci. Romanii credeau că sistemul lor politeist este superior tuturor celorlalte credinţe, şi se temeau că „ateismul” creştinilor ar submina tot sistemul social bazat pe religia lor politeistă; şi, desigur, temerea lor era perfect întemeiată.

Aşadar, dacă vrei să lansezi o religie „inventată” care dă întreaga filosofie a lumii peste cap, te apuci să povesteşti despre nişte personaje obscure şi greu de găsit şi de luat la întrebări – cum este, de pildă, femeia cananeancă. Nu te referi la mai-marele unei sinagogi de pe lângă Decapole, cu un nume cunoscut (Iair), a cărui fiică Hristos o învie din morţi. Nu te referi la  un membru al Sanhedrinului care vine, în secret, la Hristos noaptea, ba chiar îi ia apărarea lui Hristos în public, în faţa Sanhedrinului (echivalent cu Sinodul Bisericii, din ziua de azi). Nu te referi la un centurion roman care este martor al răstignirii şi care spune „Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu”. Nu te referi la Marele Preot al Sanhedrinului, Caiafa, care plănuieşte împreună cu cărturarii şi cu bătrânii uciderea lui Hristos. Nu te referi la Pilat din Pont, guvernator al provinciei romane Iudeea, care îl judecă pe Hristos, îl declară nevinovat, dar îl condamnă, totuşi, şantajat fiind de Sanhedrin. Era foarte uşor, pentru oricine, să se ducă şi să stea de vorbă cu Iair, mai-marele acelei sinagogi; sau cu Nicodim; sau cu acel centurion roman (câţi centurioni erau, la acea vreme, în Iudeea?); sau cu Caiafa; sau cu Pilat însuşi. Pur şi simplu, dacă creştinii ar fi inventat măcar o parte din aceste fapte – invenţiile ar fi ieşit, foarte repede, la iveală. Iar creştinismul ar fi fost acum cel mult o notă de subsol în vreo carte de specialitate, la capitolul „şi alte credinţe obscure din istorie” (teza aceasta este dezvoltată de o serie de autori şi apologeţi, printre care C.S. Lewis, în diverse eseuri despre creştinism, şi de James Patrick Holding, în „The Impossible Faith”).

Adevărul ultim al Evangheliei

„Vorbesc fără sfială, fiind încredinţat că nimic nu i-a rămas [regelui Irod Agripa II] ascuns, pentru că aceasta nu s-a întâmplat într-un ungher”, spune Apostolul Pavel, în faţa lui Agripa II. „Toate să le încercaţi”, spune Apostolul Pavel în altă parte. „Fiţi gata totdeauna să răspundeţi oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră”, îndeamnă şi Apostolul Petru (Petru 1, 3:15). Aşadar, departe de a vorbi despre fapte obscure, Noul Testament vorbeşte despre fapte foarte cunoscute şi uşor verificabile, în contextul epocii. Departe de a cere o credinţă oarbă („crede şi nu cerceta”), Apostolii şi Evangheliştii cereau explicit şi creştinilor, şi păgânilor să verifice faptele despre care ei vorbeau, şi să vadă că ele nu sunt invenţii, ci că sunt adevărate.

Două mii de ani mai târziu, creştinismul s-a răspândit în toată lumea, exact aşa cum a prorocit Hristos –„şi se va propovădui această Evanghelie până la marginile pământului”. Creştinii sunt persecutaţi şi ucişi, peste tot, exact aşa cum a prorocit Hristos – „Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni.” Toate acestea ar fi fost imposibile, dacă mărturia Evangheliei nu ar fi fost puternică, şi adevărată. Şi dacă Evanghelia nu ar fi fost susţinută de un adevăr ultim, care a scandalizat şi scandalizează în continuare lumea – adevărul Învierii lui Hristos.