Inima Reginei Maria se întoarce la Pelişor. După ce comuniştii au ţinut-o într-o cutie de plexiglas, acum revine în caseta ei de argint

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regina Maria
Regina Maria

Inima Reginei Maria, cea mai iubită regină a României, va fi mutată de la Muzeul Naţional de Istorie a României, unde se află în prezent, în Salonul de Aur de la Castelul Pelişor, camera în care bătut pentru ultima dată, înainte să se oprească pentru totdeauna, pe 18 iulie 1938, la ora 17.38.

După aproape jumătate de secol în care inima Reginei Maria s-a aflat la Muzeul Naţional de Artă al României, într-un loc care n-are nicio legătură cu ultimele ei dorinţe, exprimate clar, Executivul, a hotărât printr-o hotărâre de Guvern, că va fi transferată, pe 3 noiembrie, de la Castelul Pelişor, acolo unde regina a murit.

Inima va fi transferată în caseta ei originală din argint, în cadrul unei procesiuni care va porni, pe 3 noiembrie, de la ora 11.00, de la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti şi va fi escortată până la Palatul Regal, unde procesiunea se va opri pentru câteva minute. Maşinile vor parcurge traseul cu viteză redusă, pentru ca publicul să poată prezenta un ultim omagiu. Pentru a respecta dorinţa testamentară a Reginei Maria, inima va fi acoperită, pe toată durata procesiunii, ca şi pe soclul ei din Salonul de Aur, cu stindardul României şi cel al Marii Britanii. Familia Regală se va afla, pe tot parcursul procesiunii, alături de inima Reginei Maria. De asemenea, membri ai familiei principesei Ileana vor lua parte la procesiune.

Ultima ei dorinţă a fost ca inima sa să se odihnească în capela special construită în acest scop, la castelul de Balcic, acolo de unde se vede marea. Însă, la doi ani de la moartea ei, din 1940, deja acest lucru n-a mai fost posibil, din cauza situaţiei geopolitice. O soluţie temporară a fost să fie păstrată la Castelul Bran, însă capela de acolo a fost desacralizată în perioada comunistă, când familia regală era departe de a se bucura de respect. De la Bran, a ajuns, în circumstanţe mai puţin ortodoxe, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), unde, până în 1989 nu a fost expusă, din motive lesne de înţeles, aşa cum a declarat pentru Adevărul directorul adjunct al MNIR, Cornel Ilie, care ne-a explicat că demersurile pentru a fi mutată într-un loc care să fie mai aproape de spiritul ei şi al familiei regale s-au făcut de mai multă vreme, dar de-abia acum s-au întrunit toate condiţiile. Caseta mare, din argint aurit, în care a fost păstrată la MNIR în ultimii ani, nu va pleca la Pelişor cu ea, pentru că nu avea o legătură directă cu Regina Maria.

În situaţia dată, în care Balcicul se află în afara teritoriului naţional, Regele Mihai a decis ca, pentru o perioadă nedeterminată, locul inimii bunicii sale să fie Salonul de Aur, unde suverana şi-a găsit sfârşitul.

Inima, îmbălsămată la momentul morţii Reginei Maria, a fost păstrată în perioada comunistă în Muzeu, într-o cutie de plexiglas vidată, ne-a mai explicat muzeograful Cornel Ilie. Acum, ea va ajunge la Pelişor în caseta mică de argint, simplă, destinată pătrării ei şi care este obiect de patrimoniu. 

„Deşi poartă urmele trecerii timpului, inima îşi păstrează forma”, ne-a mai spus muzeograful Cornel Ilie, „dar ea nu a fost dscoperită publicului, pentru că e aproape o formă de impietate”.

Caseta de argint în care se află inima Reginei Maria va face parte din colecţia publică a Muzeului Naţional Peleş.

La Castelul Pelişor, la ora 15.00, în cadrul unei ceremonii, în numele Regelui Mihai, principesa moştenitoare Margareta va aşeza inima Reginei Maria în Salonul de Aur, pe locul ei definitiv. „Inima va odihni pe un soclu plasat în spatele canapelei unde regina a trecut la cele veşnice, în ziua de luni, 18 iulie 1938, la ora 17.38”, se arată într-un comunicat de presă.

La eveniment vor fi prezenţi şi principele Radu, principesa Maria, arhiducesa Maria Magdalena a Austriei şi soţul ei, baronul Hanns Ulrich von Holzhausen, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, ai Muzeului Naţional de Istorie şi ai Muzeului Naţional Peleş, precum şi membri ai clerului şi ai Casei Regale.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite