Am citit, fără să intervin în comentarii, textele celor care urmăresc acest blog, dar şi pe cele ale comentatorilor profesorului Serres (Michel Serres: «Je lance un appel pour faire la grève de l'anglais», disponibil pe Internet) . Şi am căzut adînc pe gânduri.

Mai întâi, pentru că ambele titluri, în mod voit absolute, omiţând în ce contexte este vorba despre o astfel de „grevă” sau „boicot”, erau, în ambele ţări, o provocare. Totuşi, francezii nu au căzut în capcana titlului, aşa cum s-a întâmplat la noi, cu puţine excepţii.

În al doilea rând, pentru că ideea de a ne opune excesului, inutilităţii, tendinţei de excludere a limbii române din anunţurile publicitare, din reclamele de televiziune, chiar şi din dialogurile noastre cotidiene pe „Facebook”, a fost aplaudată în Franţa şi fluierată la Bucureşti.

Lumea a priceput că am lansat o „cruciada” împotriva limbii engleze pentru că aşa mi s-a năzărit, că nu aş avea puterea de a recunoaşte faptul că engleza este limba globală, extrem de necesară în profesiile noastre, şi care a influenţat enorm vocabularul limbii române mai ales în ultimele două decenii. Despre utilitatea împrumuturilor din engleză am vorbit într-un articol anterior (Five o’clock tea). Dar, aşa cum s-a întâmplat şi cu franceza în secolul al XIX-lea, fervoarea împrumutului ne-a condus la schimonosirea limbii, la caricatură. Din fericire, limbile au mecanisme interne de echilibrare şi expulzează, cu vremea, excesivul şi monstruosul. Înnoirea nu poate fi pusă în discuţie şi ar fi aberant să ne împotrivim acestui fenomen. Dar excesul şi calcul nenecesar?

În al treilea şi ultim rând, am remarcat corectitudinea scriiturii mesajelor francezilor, faptul că ei tastează după normă, cu diacritice, chiar şi sub anonimat. Noi evităm obstinat acest lucru, ceea ce nu mai este atât de uşor de trecut cu vederea. Acestea fiind zise, să mergem mai departe, în apărarea sprintului limbii române.

 

„ca şi

Un fenomen, necunoscut înainte de 1989, este folosirea abundentă a lui „ca şi” în locul lui „ca” fără înţeles comparativ. Rădăcinile greşelii se află în unica exigenţă de puritate lingvistică a românului: oroarea de cacofonie. Este drept, la noi, pancalismul este un fenomen istoric. Încă de pe vremea bunicii, se spunea că singurele cacofonii admise erau: „biserica catolică”, „Ion Luca Caragiale” şi „tactica cavalerească”.

Mai întâi, să vedem ce este cacofonia. DEX-un spune: „asociaţie neplăcută de sunete; cacofonism”. Două lucruri trebuie să reţinem: că o asociaţie neplăcută poate include şi alte întâlniri de sunete, nu doar pe cea enumerată mai sus şi că unele cacofonii nu pot fi, în nici un chip, evitate: „Banca Comercială Română”. Soluţia pentru scandaloasele coprofonii (în niciun alt idiom romanic lumea nu-şi bate capul cu aşa ceva!) este fie prin pronunţarea, între cuvinte, a magicului „virgulă”, ceea ce este supărător, fie prin soluţii mai ingenioase, stilistico-sintactice: introducerea unui determinat, folosirea unui sinonim etc.

Această fobie lingvistică a dus la folosirea eronată a lui „ca şi” ca soluţie anticacofonică: „ca şi cercetător, am un salariu derizoriu”. Mai grav, „ca şi” se extinde cu repeziciune şi unde nu e nimic de evitat, ca în acest exemplu: „ca şi profesor, sunt preocupat de soarta învăţământului”. În astfel de construcţii doar „ca” se justifică, sensul fiind de „în calitate de”. Din păcate, nouă întrebuinţare s-a împământenit şi în loc să repare stilul aduce grave stricăciuni sintaxei.

A nu se înţelege că atunci când facem o comparaţie, „ca şi” nu ar putea fi folosit: „Parfumul părului îl ardea pe Emanuel ca şi surpriza fascinantă a sărutului, ca şi căldura limpede a braţului ei descoperit.” (Max Blecher, Inimi cicatrizate)

Dacă în comparaţii, cu sensul lui „precum”, „asemenea”, nimic nu se poate obiecta, în schimb, atunci când subînţelegem „în calitate de”, „cu funcţia de” etc., „ca şi” trebuie evitat cu desăvârşire. Nici măcar sub pretextul evitării cacofoniilor nu-i putem consimţi uzul. Bunele intenţii nu ne duc întotdeauna în paradis.

 

„ADEVĂRUL” GREŞELILOR

„Super tunul dat de Sorin Oprescu” (Cotidianul.ro, 15.09.2013)

Prefixoidele şi prefixele: „arhi-, mega-, super-” etc., intrate pe cale cultă şi a căror origine este greacă sau latină, se scriu întotdeauna unite cu partea de vorbire de la care se face derivarea, având o valoare augmentativă. Nu se despart, ca în engleză. Asta este, are şi româna regulile ei! Deci trebuia scris: „supertunul”.

 

POVESTEA VORBEI

Costache Negruzzi, în „Negru pe alb, Scrisoarea XII”, pune în gura lui moş Tândală, învăţăcelul lui Păcală, o serie de expresii ale înţelepciunii populare, repertoriu ce a orientat moral, alături de învăţămintele bisericeşti, viaţa tradiţională a românului. Este, în opinia mea, cel mai bogat discurs sapienţial din literatura noastră:

„Iaca ce-mi zicea el:

„Fine! De vrei să trăieşti bine şi să aibi ticnă, să te sileşti a fi totdauna la mijloc de masă şi la colţ de ţară, pentru că e mai bine să fii fruntea cozii decât coada frunţii. Şezi strâmb şi grăieşte drept. Nu baga mâna unde nu-ţi fierbe oala, nici căuta cai morţi să le iei potcoavele, căci pentru behehe vei prăpădi şi pre mihoho.

Bate fierul păn-e cald, şi fă tot lucrul la vremea lui.

Nu fii bun de gură, gura bate c... Vorba multă-i sărăcie omului şi toată paserea pe limba ei piere.

Nu fii zgârcit, căci banii strângătorului intră în mâna cheltuitorului, şi scumpul mai mult păgubeşte, leneşul mai mult aleargă; dar nici scump la tărâţe şi ieftin la făină.

Nu te apuca de multe trebi odată. Cine goneşte doi iepuri nu prinde nici unul. Nu te întovărăşi cu omul becisnic. Mai bine este să fii c-un om vrednic la pagubă decât c-un mişel la dobândă. Nu te vârî în judecăţi. În ţara orbilor, cel c-un ochi e împărat. Cel mai tare e şi mai mare, şi dreptul îmblă totdauna cu capul spart. La judecători, ce intră pe o ureche iase pe alta, căci sătulul nu crede celui flămând, şi mai bună e o învoială strâmbă decât o judecată dreaptă. Să n-ai a face cu cei mari. Corb la corb nu scoate ochii. Ce iase din mâţă, şoareci prinde, şi lupul părul schimbă, iar năravul ba.

Nu te-ncrede în ciocoi. Ciocoiul e ca răchita; de ce-l tai, de ce răsare, şi din coadă de câine, sită de mătasă nu să mai face. Nu fii duşmănos, căci cine face, face-i-se, şi nu e nici o faptă fără plată.

Fereşte-te de proşti şi de nebuni. Nebunul n-asudă nici la deal, nici la vale, şi prostului nici să-i faci, nici să-ţi facă. El învaţă bărbieria la capul tău. Şede pe măgar, şi caută măgarul. Nu-l primesc în sat, şi el întreabă casa vornicului. Prostia din născare leac nu mai are. Cine se amestecă în tărâţe, îl mănâncă porcii; ş-apoi spune-mi cu cine te aduni, să-ţi spun ce fel de om eşti.

Nu te hrăni cu nădejdea şi cu făgăduinţele. Înţeleptul făgăduieşte, nebunul trage nădejde. Să trăieşti, murgule, să paşti iarbă verde. Ce-i în mână nu-i minciună, şi e mai bine acum un ou decât la anul un bou.

Chelbosului tichie de mărgăritar nu-i trebuie, pentru aceea nu te apuca de lucruri mari, căci e lesne a zice plăcinte, dar cu b... de fată mare nu se fac ouăle roşii. Dobânda mare rupe ciochinile, şi păn-a nu găsi mantaua, nu erai dator. Cu rudele bea şi benchetuieşte, dar neguţitorii nu face, căci deşi sângele apă nu se face şi cămeşa e mai aproape decât anteriul, dar nepotul e salba dracului. Frate, frate, brânza e cu bani. Nu fii răpitor. Mai bine nici oaia cu doi miei, nici lupul flămând. Să nu vie vremea să dai cinstea pe ruşine, şi să-ţi zică: c..., lupe, ce ai mâncat. Lasă pre oameni în ideile lor. Vântul bate; câinii latră. Altui îi e drag popa, şi altuia preuteasa. Tot ţiganul îşi laudă ciocanul. Zic zece, tu taie una. Vrabia mălai visează, şi calicul comândare.

„Nu da împrumut ca să nu-ţi faci duşmani. Dă-ţi, popo, pintenii, şi bate iapa cu călcâiele; ş-apoi, prinde orbul, scoate-i ochii. Nu te bucura la câştiguri mici, pentru că c-un rac tot sărac, c-un pitic, tot calic; dar când îmbli cu miere, linge-ţi degitele. Primeşte orice-ţi vor da. Calul de dar nu se caută-n gură; şi cine n-are ochi negri, sărută şi albaştri. Când vei voi să te apuci de ceva, prinde iepurele cu carul. Mâţa cu clopot nu prinde şoareci. Nu te-ngriji cum o s-o scoţi în capăt. Nevoia învaţă pre cărăuş, şi cine are barbă are şi pieptene.

Nu te amesteca în intrigi. Nici pre dracul să vezi, nici cruce să-ţi faci. Nici lupul pre bălaia, nici bălaia pre lup. Ia-ţi catrafusele, şi fugi ca dracul de tămâie.

Nu te-ncrede în caracterul omului în slujbă. El este o brânză bună în burduh de câine. Făgăduieşte multe, dar să deie Dumnezeu, mamă, să fiu eu fată! Nu gândi c-o să scapi de dânsul. Banul rău nu se pierde, şi are ac pentru cojocul tău, nici socoti că s-a îndrepta; calul bătrân nu mai învaţă a juca. Când nu-i în slujbă, e omul cel mai de treabă, dar posteşte robul lui Dumnezeu, că n-are ce mânca; şi câte spune sunt o frumoasă poveste, dar mare minciună, căci minciuna boierească trece în Ţara Ungurească. Caută să-ţi fie supuşii vrednici, ca să nu zică lumea că cum e turcul, e şi pistolul. Dă-le pildă bună, pentru că peştele de la cap se-mpute.

Nu fii falnic, nici face din ţânţar armăsar. În urma războiului, mulţi voinici s-arată. Vulpea dacă n-ajunge, zice că pute. Să nu fii din cei carii zic: lasă-mă să te las, şi ia-l de pe mine că-l omor. Nu te certa cu cei ce ştiu mai multe decât tine. Haide, tată, să-ţi arăt pre mama. Nu îmbla cu c... în două luntri, nici te mândri, căci mândrului îi stă Dumnezeu împotrivă.

Nu te năcăji pre soartă. Norocul cine-l ştie? Fă-mă prooroc, să te fac bogat. Beţivului şi dracul îi iese cu oca nainte; însă vremea le îndreaptă toate. Vremea vinde lemnele, şi nevoia le cumpără. Tu fierbe mazirea şi taci. Joacă ursul la cumătrul, poate a juca şi la tine.

Nu te mânia pre lume. Se mânie văcarul pre sat; satul nu ştie nimic. Umileşte-te. Capul plecat nu-l taie sabia. Cine se înalţă se smereşte; şi dacă ajunge cuţitul la os, şi petreci ca câinele-n car, trăieşte ca viermele în rădăcina hreanului, până va veni vremea că cui pre cui să scoată. Nu fii obraznic... Vor crede c-ai p... tot butuci, şi-i da piste un omuşor care ţ-a face coastele pântece.

De te vor pofti la masă, tu nu te trage sub masă; dar nu fii supărător, c-or zice că: mart din post nu mai lipseşte. De vei păgubi în vreo neguţitorie, să-ţi fie de învăţătură, ca altă dată să nu te mai apuci de ea. O dată vede naşul p... finului; iar de vei câştiga, nu te mai apuca şi de altele, căci cine sare garduri multe, îi dă câte un par în c... şi ulciorul nu merge de multe ori la apă. Când ţi s-or aprinde călcâiele, însoară-te păn-a nu îmbătrâni, căci însuratul de tânăr şi mâncarea de dimineaţă n-au greş; şi bătrânul amorezat e ca chiroşca cu păsat. Fă cunoştinţă cu fata; n-o lua numai pe auzite, pentru că nu se mănâncă tot ce zboară, şi se-ntâmplă de departe trandafir, şi de aproape borş cu ştir. Vezi cum a fost maică-sa, căci pe unde a sărit capra, mai presus a să sară iada. De-i videa-o că nu vra să plămădească şi toată ziua cerne, cercetează-ţi casa, pentru că bătaia e din rai. Fii român verde şi rupe mâţa în două. Bate şeaua, să-nţeleagă iapa, căci femeia-i dracul; şede în deal şi prăvale carul în vale; dar nu întinde aţa să se rupă. Gospodăria să-ţi fie măsurată, căci la gospodina bună, mulţi voinici s-adună; şi de-i şi păţi ceva, numai tu să ştii unde te strânge ciubota. Nu te apuca s-o păzeşti; mai lesne poţi păzi un cârd de iepuri; şi măcar că găina bătrână face zeamă bună, fereşte-te de babe. Baba bătrână nu se teme de vorba groasă. Lumea piere, baba se peaptănă. În sfârşit, mângâie-te la necazuri, gândind că sacul şi-a găsit petecul, şi roagă-te zi şi noapte să-ţi deie Dumnezeu mintea moldovanului — cea de pe urmă.”

Avea încă multe de spus moş Tândală, când a luat seama că nu-l asculta nime, căci noi cu toţii adormisem şi horăiam. Aşadar făcu şi el ca noi.”