Lăsând de o parte Gramatica limbii române, Academia ne pune la dispoziţie două dicţionare complementare şi care, într-o oarecare măsură, se suprapun. Îndreptarul ortografic, ortoepic şi de punctuaţie s-a oprit însă la ediţia a V-a, din 1995, şi nu sunt indicii că ar mai putea fi continuat. Despre convieţuirea dintre DOOM şi DEX, dar şi despre „pierderea” Îndreptarului voi discuta mai pe larg în cele ce urmează.

ÎNDREPTARUL, DEX-ul şi DOOM-ul

Îndreptarul ortografic, ortoepic şi de punctuaţie a apărut în 1960 ca urmare a comasării a trei lucrări cu caracter normativ: Mic dicţionar ortografic (1953), Dicţionar ortoepic (1956) şi Îndreptar de punctuaţie (1956). Fuziunea a reprezentat un pas înainte, întrucât ortoepia este strâns legată de ortografie, iar punctuaţia de sintaxa şi de semantică. Cum unele semne ortografice sunt şi semne de punctuaţie, se cerea o singură lucrare normativă. Timp de trei ediţii, până în 1983, Îndreptarul şi-a urmat drumul său firesc. Începând cu ediţia a IV-a, Îndreptarul s-a pus în acord cu DOOM-ul, apărut în acea perioadă, decizie firească şi de necontestat. După 1995, DOOM-ul a preluat puterea în materie de normă, fără însă a putea substitui Îndreptarul în totalitate. Dacă Regulile de ortografie şi ortoepie urmau să se regăsească în ambele publicaţii, în schimb „scrierea numelor proprii latineşti şi greceşti vechi”, „transcrierea numelor şi a cuvintelor din limbile care folosesc alfabet chirilic” nu au mai fost tratate de DOOM. Cea mai mare pierdere însă o reprezintă PUNCTUAŢIA asupra căreia DOOM-ul nu se poate pronunţa şi de care astăzi nu se mai ocupă decât Gramatica. În opinia mea, abandonarea Îndreptarului a fost o greşeală. Îndreptarul era acea lucrare „didactică”, compactă, de utilitate imediată, scrisă pentru toţi, la un preţ accesibil.

Ce ne oferă DOOM-ul? Dicţionarul cuprinde macrostructura limbii (adică, totalitatea cuvintelor, nu doar pe cele problematice), cu informaţii morfologice privind flexiunea ori de câte ori apar aspecte problematice. „Albină, s. f.” şi „coace, vb.” sunt tratate astfel:

albínă s. f., g.-d. art. albínei; pl. albíne

coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt

În cazul substantivului „albină”, DOOM-ul include şi forma de genitiv-dativ singular, pentru a preveni forma incorectă, dar răspândită „albinii”.

Din păcate însă, deciziile luate în 2002 şi 2005 au condus la escamotarea normei şi la multe concesii făcute uzului cotidian. Multe pronunţii, dublete accentuale şi plurale duble au fost admise fără a se putea înţelege prea bine beneficiile. Pronunţii în afara normei au existat şi vor exista cât cerul şi pământul. Diverse forme de plural vor circula aidoma, pentru că limba română nu are regularitatea pe care o întâlnim la celelalte idiomuri romanice. La noi, fiecare a vorbit şi a scris dintotdeauna cam cum l-a tăiat capul. Norma, a cărei importanţă fundamentală începe să fie înţeleasă şi la noi din a doua parte a secolului al XIX-lea, aduce ordine şi stabilitate limbii. Voi da doar un exemplu. Cu toţii ştim că pluralul „chibrite” era extrem de răspândit. Cu toate acestea, Academia a acceptat doar forma „chibrituri” şi bine a făcut. DOOM-ul din 2005 nu a luat şi acest dublet în consideraţie, poate şi pentru că obiectul în sine nu mai este la fel de prezent în viaţa cotidiană, cel puţin la oraşe.

DOOM-ul ar trebui să fie potrivnic echivocului: aşa recomandăm, aşa este corect. Şcoala, comunicarea socială, editurile, administraţia publică ş.a.m.d. nu pot funcţiona după cum le vine la socoteală. Cum să apară într-o decizie guvernamentală când tunele, când tuneluri? Ce fel de gestiune documentară, ce fel de indexări bibliografice şi arhivistice vom avea? Inexistenţa unui Corpus de referinţă al limbii române, consultabil online, ne arată că nu lucrăm tocmai ştiinţific şi că laboratoarele operelor noastre de referinţă sunt, practic, inexistente.

DOOM-ul este astăzi singura operă de referinţă în privinţa normei. Prin urmare, orice altă lucrare academică trebuie să ţină seama de recomandările sale. DOOM-ul oferă macrostructura, intrările, informaţiile ortoepice, ortografice şi morfologice necesare DEX-ului.

Astfel, DEX-ul ar trebui să se ocupe de metodologia definiţiilor, de sensuri şi de ordinea acestora. Poate decide asupra includerii exemplelor şi citatelor şi ne oferă în continuare informaţii privind etimologia (asupra acestor chestiuni vom reveni în următorul articol). Conlucrarea dintre cele două dicţionare pare, la prima vedere, simplă şi logică. Şi atunci, de ce suntem neliniştiţi? De ce am subintitulat această parte „gâlceava DEX-ului cu DOOM-ul”?

Răspunsul este următorul: orientarea metodologică actuală a DOOM-ului face imposibilă apariţia unui dicţionar standard al limbii române, a unui dicţionar al secolului XXI, normativ, pentru simplu motiv că DOOM-ul a luat decizii care spulberă unicitatea normei. De aceea, este nevoie ca DEX-ul să adopte principii riguroase şi coerente, să-şi rescrie metodologia, întrucât un acord cu DOOM-ul nu poate fi benefic.

Să luăm un exemplu. DOOM-ul ne spune că „antet” are două forme de plural:

antét s. n., pl. antéturi/antéte

DLRLC (1955-1957), DLRM (1958), DER (1958-1966), ÎOOP (1995), DEX (1998), NODEX (2002), MDA (2010) dau un singur plural: „anteturi”. În schimb, DOOM (2002) propune, în contra normei, „antete”. În ediţia următoare, DOOM (2005), reia şi forma „anteturi”, pe care, de astă dată, o recomandă prima. Şi iată că astăzi putem zice în ambele feluri. Ce poate face noul DEX în situaţia aceasta? Ce exemplificări ar merita alese? „În Word XP, pentru a putea insera text/grafică în antete şi/sau în subsoluri, se activează itemul View din bara meniu şi se alege opţiunea Header and Footer.” sau „Utilizând instrumentul Header and Footer, aveţi posibilitatea să creaţi anteturi şi subsoluri din orice pagină coordonatoare.” Cum să spună românul secolului XXI: „antete şi subsoluri” sau „anteturi şi subsoluri? DOOM-ul ar obliga DEX-ul să-şi dubleze atestările în aceste cazuri, iar articolul respectiv să intre în ceaţă. Să vedem şi fundamentul DOOM-ului.

În limba română, substantivele oxitone, cu cel puţin două silabe, de genul neutru, terminate în -et pot face pluralul în două feluri:

● Substantive neutre (pl.: -ete): alfabet, bufet, buget, parchet, balet, cornet („hârtie răsucită în formă de pâlnie”), tapet, regret, verset, comitet, creuzet.

● Substantive neutre (pl.: -eturi): diabet, nucet, brădet, zaiafet, făget, tabiet, cornet („loc unde cresc corni”), acaret, firet, oţet.

Înţelegem că în a doua serie sunt substantive vechi sau formate prin derivare (cu sufixul -et) şi care indică „pădure de…” (brădet, făget, etc.) „Firet” este şi el un derivat din „fir”. „Diabet” este însă un termen medical, provine din franceză, şi ar putea migra în viitor spre prima serie. Vom zice într-o bună zi „diabete”, aşa cum apare pe acest prospect: „Metformin poate fi utilizat în diabete labile ca un supliment la tratamentul cu insulină pentru a evita criza hipoglicemică.” Cam aşa a gândit DOOM-ul când a decis în 2002 noua formă de plural „antete”. Şi dacă această ar fi justificarea, de ce a revenit? Iată motivul negru pe alb pentru care DEX-ul are de furcă cu DOOM-ul!

Acum să o luam şi invers. Cine ne garantează că lumea nu zice şi „alfabeturi”, „bufeturi” etc. Să căutăm prin corpus:

„Alfabeturile erau, în adevăr, multe, cu Crucea-ajută, pentru limba română şi cea slavonă, iar     pricopseala desăvârşită era în limba elenă […]” (Dimitrie Papazoglu, Istoria fondărei oraşului Bucureşti)

„Şi acolo unde limbi străine, precum engleza, folosesc alfabeturi ca blocuri de construcţie pentru a forma cuvinte, sistemul de scriere chinez nu are un astfel de alfabet.” (Internet)

„Sufrageria era mare, cu o masă ovală şi şase scaune de piele, cu două bufeturi înalte de modă veche pline cu tot felul de vase şi pahare.” (Liviu Rebreanu, Amândoi)

Bufeturi din lemn masiv: cataloage cu reduceri, oferte şi promoţii de la magazinele tale favorite.” (Internet)

„Dar plata unui împrumut se poate sminti de vreo întâmplare neprevăzută, căci bugeturile, cât de regulate, tot vor da deficituri; şi sminteala ar fi datori a o plăti moldovenii, care nu au avut robi.” (Alecu Russo, Dezrobirea ţiganilor)

„Toată lumea bate câmpii şi se gândeşte la bani europeni, ca şi cum noi suntem o ţară neguvernată care nu are bugeturi.” (Internet)

Nu mai insist că e prăpăd! Prin urmare, ezităm, oscilăm, iar DOOM-ul nu a făcut decât să deschidă cutia Pandorei. Să punem capăt delirului: eu recomand „anteturi”. Altfel, nu mai putem vorbi de normă.

Această serie de articole are un singur mare obiectiv: ca DEX-ul să purceadă pe drumul său înnoitor. Din păcate, nu este de ajuns să se dorească acest lucru, nici măcar să să se adopte metodologia noii opere. DEX-ul nu se mai poate clădi pe baza altor dicţionare, deşi este imperios să le studieze temeinic şi pe cele anterioare şi pe cele actuale din culturile de referinţă.

DEX-ul are, aşadar, nevoie de un CORPUS DE REFERINŢĂ AL LIMBII ROMÂNE pentru secolele XIX-XXI. Va înţelege conducerea Academiei acest imperativ? Suntem siguri că da! Va înţelege statul român să finanţeze o asemenea operă? Daţi-mi voie să mă îndoiesc. Mă îndoiesc pentru că în România de astăzi, o ţară în care s-a pierdut înţelegerea a ceea ce este cu adevărat important, guvernanţii nu par a avea habar că un stat modern şi puternic nu se poate construi fără… dicţionar.

PROBLEMA PLURALELOR DUBLE

Chipie sau chipiuri?

Scriban (1939) le accepta pe amândouă, adăugând: „Un fel de şapcă (de model francez) pe care, în România, (pînă pe la 1934) o purtaŭ maĭ ales ofiţeriĭ din armata de uscat şi aviatoriĭ.”

DER (1958-1966) dă doar forma „chipie”, iar restul dicţionarelor menţionează ambele forme, cu preferinţă pentru prima.

Pe Google, forma „chipie” apare în 16 ştiri („Atunci îmbrăcam uniforme şi bocanci, chipie sau căciuli (după anotimp) exact ca băieţii.”). A doua formă, „chipiuri”, apare în 25 de ştiri („Gheorghe Cozan mai face şi ceaprăzărie, mai pe româneşte, confecţionează tot felul de şepci, căciuli, băşti sau chipiuri.). Dacă comparăm formele articulate: „chipie” şi „chipiuri” rezultatul este 1600 la 2050. S-ar putea spune că a doua formă este mai frecventă. Dar este oare suficient de vreme ce DOOM-ul le acceptă pe amândouă de mai bine de zece ani?

Substantivele neutre terminate în diftongul -iu: meniu (pl. meniuri), sicriu (pl. sicrie), anteriu (pl. anterie), şasiu (pl. şasiuri), pardesiu (pl. pardesie/pardesiuri), interviu (pl. interviuri) par a indica forma în -ie la cuvinte vechi, din maghiară sau turcă, şi preferinţa pentru -iuri, la cele neologice intrate din franceză. Credem că pluralul pentru „chipiu” şi „pardesiu” ar pute fi „chipiuri” şi „pardesiuri”, dacă nu apar alte argumente.

Cicatrice sau cicatrici?

Soluţia lui Scriban (1939): cicatríce f., pl. ĭ pare preferabilă, aşa cum decide şi Al. Ciorănescu sau NODEX (2002), în ciuda tradiţiei Academiei, pentru că are avantajul de a diferenţia pluralul. Google afişează peste 450 de ştiri cu această formă, ceea ce mi se pare semnificativ sub aspectul frecvenţei şi cred ar trebui luată în seamă de viitorul DEX.

Coarde sau corzi?

DOOM (2002) propunea departajări semantice:

coárdă (anat., bot., constr., fiz., geom., industria lemnului, zootehnie, fir, funie) s. f., g.-d. art. coárdei; pl. coárde

coárdă (strună, parte a năvodului, spadă) s. f., g.-d. art. coárdei; pl. coárde

coárdă (frânghie la ringul de box, bârnă la casă) s. f., g.-d. art. córzii, pl. corzi

„Coardele vocale”, forma corectă, apare pe Google de 8790 ori, în timp ce „corzile vocale” (tendinţa actuală) de 45000 de ori. „Instrumente cu coarde”, forma corectă, de 96400, faţă de „instrumente cu corzi”, de 29900.

În această situaţie, DEX-ul ar trebui să admită specializarea, aşa cum a procedat NODEX (2002), în două intrări:

COÁRDĂ1 ~e f. 1) Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumente muzicale (vioară, pian etc.), produce oscilaţii acustice; strună. ~ de chitară.Orchestră de ~e orchestră alcătuită din instrumente muzicale cu coarde. A întinde ~a până se rupe a întrece măsura în ceva. 2) Segment de dreaptă care uneşte două puncte ale unei curbe plane, fără a o intersecta. 3) Sfoară care leagă braţele unui ferăstrău cu rama, pentru a ţine întinsă pânza. 4) Sfoară având la capete două mânere, cu care se joacă copiii sărind peste ea sau se foloseşte în unele exerciţii sportive. 5) pop. Ţesut conjunctiv, membranos, alb-sidefiu, rezistent, care leagă muşchii de oase; tendon. ◊ ~ele vocale cele două membrane simetrice ale laringelui, a căror vibraţie produce vocea. 6) Curbura gâtului la cal (acoperită de coamă). 7) Ramură din tulpina viţei de vie. 8) Şuviţă de sirop de zahăr sau de dulceaţă prea tare legat. [G.-D. coardei; Sil. coar-dă] /<lat. chorda

COÁRDĂ2 corzi f. 1) Grindă de susţinere a tavanului la o casă ţărănească. 2) pl. Cele trei frânghii întinse pe laturile ringului de box. [G.-D. corzii; Sil. coar-dă] /<lat. chorda

La care, dacă se menţine şi opţiunea pentru un regionalism, s-ar adăuga o a treia intrare, cu etimon diferit:

COÁRDĂ3, coarde, s. f. (Reg.) Spadă, sabie. [Var.: coártă s. f.] – Cf. magh. kard.

Coperte sau coperţi?

Scriban dă pluralul „coperte”, iar Al. Ciorănescu „coperţi”. Ulterior, dicţionarele dau ambele variante, cu preferinţă pentru „coperte”. Situaţia se inversează în 2005, când DOOM-ul propune, ca primă formă, „coperţi”, semn că această formă este preferată. Să dăm ascultare şi unei mărturisiri de pe Internet:

„Uneori, orice ar scrie în dicţionar, obişnuinţa de a folosi o formă sau alta este mai puternică. Atât de puternică încât învinge şi DEX-ul! Este cazul formei „coperţi”.

Mulţi dintre noi o ştim din copilărie, dar în acea vreme era pusă la colţ împreună cu „ciocolăţile”. „Coperte” şi „ciocolate” erau personajele pozitive, bune de pus la panoul de onoare. „Ciocolăţile” au rămas tot la colţ, dar „coperţile” au ajuns să împartă acelaşi articol de dicţionar cu mult lăudatele „coperte”. Şi nu în orice dicţionar, ci în DOOM, dicţionarul acela care ne învaţă cum să scriem, cum să vorbim şi cum să folosim corect formele cuvintelor. Ba chiar şi în DEX.

Problema e rezolvată, dar cu două forme corecte, apar dilemele. În marea de texte de pe Internet găseşti tot felul de opinii. Unii sunt categorici: „coperţi – aşa ştiu eu”; alţii spun „pluralul este coperte; aşa scrie în dicţionar”; cei documentaţi oferă şi explicaţia pertinentă: „potrivit DOOM 2 ambele forme sunt corecte”. […]

În virtutea tradiţiei şi a exerciţiilor de gramatică executate cu mai mult sau mai puţin zel în şcoala generală, e normal ca forma „coperte” să fie cea preferată. Cel puţin pentru cei care au terminat şcoala generală înainte de apariţia lui DOOM 2, pare într-adevăr firească doar forma „coperte”. Însă pentru cei care preferau forma „coperţi” şi când aceasta era „în ilegalitate”, de ce ar fi „coperte” forma de preferat? Cu toate acestea, unii chiar sunt nostalgici, citez: aş prefera să zic coperte. Aşa ştiu că este corect. Oricum mi se pare ciudat noul dicţionar, pentru că se acceptă şi formele mai greşite. […] Celor cărora le pasă de exprimarea corectă în limba română le-aş recomanda să se mobilizeze pentru a lua apărarea altor forme de plural aflate sub asediu: de exemplu, să recomande forma „monede”, pentru că „monedele” chiar se bat cu „monezile” să-şi păstreze locul în DEX.”

Interesant, în acest text, este ideea ca dubletele, în ciuda concesiilor, nu sunt satisfăcătoare pentru public, pentru că nu mulţumesc pe niciuna din tabere. Lumea doreşte să ştie „forma corectă”, unică şi fără echivoc.

Pe Google, „copertele” apar de 140000 de ori, în timp ce „coperţile” apar de 63000 de ori. „Supracoperte” apare de 2310 ori, iar „supracoperţi”, de 3010 ori, frecvenţe fiind apropiate. Un argument mai puternic ar fi faptul că celelalte două substantive terminate în -ertă, şi anume oferă (şi supraofertă) şi covertă, intrate tot prin italiană, ca şi copertă, fac pluralul oferte şi coverte.

În concluzie, norma ar trebui să fie „coperte”, revenindu-se la ediţia din 2002.

Găluşte sau găluşti?

Scriban (1939) dă ambele forme. DLRLC (1955-1957) şi Al. Ciorănescu indică forma „găluşte”. La fel, DOOM (2002), NODEX (2002) şi Dicţionarul gastronomic explicativ (2003). Reiau dubletul DEX (1998), precum şi DOOM (2005). Nu avem de ce să ne îndoim că ambele forme de plural circulă în popor. Dar cu ce frecvenţă? Pe Google, „găluşte” are 213000 de ocurenţe, iar „găluşti”, 30.800. Ca să rafinăm aceste date, căutăm cu sintagme: „supă cu găluşte”, 17000, iar „supă cu găluşti”, 3830. „Găluşte cu prune”, 46900, iar „găluşti cu prune”, 6530. Mai drastic, dacă căutăm în „Ştiri” scorul este: 110 la 8.

„Găluşcă” este trisilabic şi seamănă cu „babuşcă”, dar este uneori asimilat la diminutivele cu -uşcă, unde domină pluralul -uşti. Sau la seria: puşcă, duşcă, cuşcă. Cuvântul ne vine din rusă (DEX), ucraineană, polonă sau maghiară (Scriban). Cert este că a pătruns prin nord, nord-est, aşa că în Maramureş se zice mai degrabă „găluşte”. Alecsandri, Creangă, Kogălniceanu, Eugen Lovinescu, Sadoveanu scriu „găluşte”, Ienăchiţă Văcărescu, Ispirescu, adică muntenii, scriu „găluşti”. Mai trebuie spus că DEX-ul cam face „găluşte” cu sensurile: una sunt cele din griş în supă, alta sunt chiftelele, alta, sarmalele. La definiţii trebuie lucrat serios. În privinţa normei, tind să cred că ar trebui optat pentru „găluşte”.

Niveluri sau nivele?

Aici e simplu: ca în DEX, 2009, sau ca în DOOM, 2002. Citez din NODEX (2002):

NIVÉL1 ~uri n. 1) Înălţime a unui loc în raport cu un plan orizontal dat. ◊ ~ul mării nivelui zero al mării în raport cu care se determină altitudinile formelor de relief. Curbă (sau linie) de ~ linie de pe hartă care uneşte punctele cu aceeaşi altitudine. Pasaj de ~ punct de întretăiere, la aceeaşi altitudine, a două căi de comunicaţie. 2) Fiecare dintre părţile care cuprind încăperile de pe acelaşi plan orizontal dintr-o clădire; etaj; cat. 3) fig. Treaptă de dezvoltare a ceva; măsură în care se manifestă evoluţia unui lucru. ~ de dezvoltare. ~ ştiinţific. ~ artistic. ~ intelectual. ◊ ~ de trai (sau ~ul vieţii) măsură în care sunt satisfăcute necesităţile materiale şi spirituale ale populaţiei unei ţări, într-o anumită perioadă de timp; grad al bunăstării. La acelaşi ~ pe aceeaşi treaptă; pe acelaşi plan. A fi la ~ a corespunde (perfect) cerinţelor. 4) geol. Subdiviziune a etajelor şi a subetajelor. 5) fiz. tehn. Valoare a unei mărimi în raport cu o valoare de referinţă. ~ de energie. /v. a nivela

NIVÉL2 ~e n. Instrument cu ajutorul căruia se măsoară pe teren diferenţele de înălţime dintre două sau mai multe puncte. /v. a nivela

DOOM (2005) nu ar fi trebuit să anuleze specializarea termenilor şi nici să deschidă larg uşa pseudoculturii, fie ea şi abundentă. Românii zic „niveluri de dezvoltate” (63500) şi „nivele de dezvoltare”(47100); „niveluri ştiinţifice” (88) şi „nivele ştiinţifice” (68); „niveluri de trai” (37300) şi „nivele de trai” (78300); „niveluri de energie” (144000) şi „nivele de energie” (59900). Urmând această cale, zeci şi zeci de şovăieli ar trebui tolerate. Şi astfel, la limită, DOOM-ul nu ar mai avea sens, căci, parafrazând, dacă normă nu e, nimic nu e.

Râpe sau râpi?

Scriban (1939) arăta că pluralul este râpe, iar prin est, râpi. Dicţionarele academice menţin pluralul dublu până astăzi. Şi atunci, ce este de făcut? Cred că „râpă” este singurul substantiv românesc terminat în -âpă. Prin urmare, îşi urmează propriul său model. Mi se pare totuşi preferabilă forma „râpe”, pentru că păstrează structura bisilabică. Şi din punct de vedere al morfologiei romanice, e preferabilă: it. riva, sic. ripa, fr. rive, pv. sp. pg. riba.

 

Tuneluri sau tunele?

De la început se remarcă în dicţionare dubletul. Pe Google, „tuneluri” şi „tunele”, apar ambele de 420 de ori în „Ştiri” (mai mult nu se afişează!). Să vedem acum şi cele două serii:

● Substantive neutre (pl.: -ele): tabel, violoncel, portofel, prâsnel, drapel, carusel, orăşel, castel, degeţel.

● Substantive neutre (pl.: -eluri): măcel, flagel, caramel, tunel, apel, hotel, nivel (pl. şi nivele), mezel.

Cred că fără prea mare bătaie de cap ar trebui să se opteze pentru „tuneluri”, căci în a doua serie sunt mai multe franţuzisme asemănătoare. „Carusele”, franţuzism din prima serie, începe şi el să fie concurat de „caruseluri” (13600 de ocurenţe), ceea ce ne arată mişcări în ambele sensuri.

Poate de aceea ar fi înţelept să ne oprim aici.