Vremuri de legendă: pe urmele lui Robin Hood
0
Cine nu a citit o poveste sau nu a urmărit măcar un film cu unul dintre cei mai faimoşi eroi ai tuturor timpurilor? De istoriile din spatele figurilor mitice omul se intereseaza întotdeauna mai puţin, căci ceea ce contează este modelul, arhetipul. Iar acest arhetip reprezintă de regulă o sumă de imagini rezultate în urma multor repovestiri şi reinterpretări.
Cu toate acestea, nu putem să nu ne întrebăm dacă nu cumva personajul este mai mult decât o creaţie mitică elaborată pentru a simboliza lupta pentru dreptate şi eşecul legilor. Legendele despre indivizi de tipul lui Robin Hood fac parte dintr-un corpus de cronici despre nelegiuiţi din vremea regelui Ioan (1166-1216). În timp ce proscrişi precum Fulk FitzWarin sau Eustace Călugărul chiar au fost personaje reale atestate istoric, cu Robin Hood se complică lucrurile.
Din poveştile epocii reiese un lucru curios: teoretic vorbind, legea era garantul fundamental al bunei funcţionări statale, dar cei care o contestau deveneau modele de eroism. Asta nu neapărat din cauza vreunei admiraţii pentru tot ce iese din tipare, ci mai degrabă pentru că în percepţia publicului larg ordinea existentă căpătase conotaţii tiranice, spre deosebire de, să zicem, domnia lui Henric al II-lea, tatăl lui Ioan, când proscrisii nu se bucurau de aceeaşi reputaţie. Asta probabil din cauza măsurilor extreme ale lui Ioan, care a crescut excesiv impozitele, a aplicat pedepse dure tuturor rivalilor şi nu în ultimul rând a neglijat tratatul Magna Charta.
Dacă ordinea avea la bază voinţa arbitrară a unui cerc îngust care îşi urmărea propriile interese, apărea în peisaj un corector care încerca să obţină instaurarea dreptăţii prin alte mijloace, nelipsind desigur violenţa. Contemporanii lui Robin Hood erau abili, nemiloşi, ba chiar brutali. De pildă, un anume Much al morarului a ucis cu sânge rece un călugăr pentru ca acesta să nu-i dezvălui ascunzişurile. După propriile coduri însă, nu reprezenta un act dezonorant.
Pădurea ocupă un loc central în poveştile despre proscrişi. În Anglia evului mediu, pe lângă porţiunile despădurite şi cultivate existau şi întinderi vaste de codri si ţinuturi pustii incluse de fapt în proprietatea privată a regelui şi apropiaţilor săi. Legislaţia care le proteja şi reglementa statutul era atât de dură încât nimeni, nici măcar puterea ecleziastică nu avea vreun cuvânt de spus. Legile pădurilor erau foarte nepopulare şi îşi implineau cu sfintenie scopul: acela de a asigura nobilimii un cadru adecvat pentru vânătoare. În acelaşi timp însă, sălbăticia peisajelor constituiau şi o ascunzătoare potrivită pentru fugari, ceea ce explică recurenţa în poveşti a unor locuri precum Sherwood sau Barndale.
Revenind la Robin Hood, adevărul este că originile legendei sale sunt învăluite de un mister aproape de nepătruns. Printre primele referinţe literare se numără un pasaj din opera Piers Plowman din 1377, dar grosul povestirilor datează din secolul al XV-lea –Robin Hood and the Monk, The Lyttle Geste of Robyn Hode- şi al XVII-lea – Robin Hoode his Death, Robin Hood and Guy of Gisborne, Robin Hood and the Curtal Friar. Nu găsim in niciuna din aceste povestiri vreun indiciu cum că Robin Hood şi-ar fi desfăşurat activitatea în timpul regelui Ioan, singurul rege menţionat fiind Eduard şi o vizită a acestuia în Nottingham prin 1320.
Se încarcă comentariile...
