Trădarea plebanului

Trista realitate a anului 2012 ne-a arătat cea mai amară concluzie a acestor ultimi ani. România nu mai are o elită culturală, România nu mai are un pilon de sprijin de pe care să îşi dezvolte un sistem cultural adecvat.

Parafrazez titlul unei citite şi discutate cărţi din anii `90 - „Trădarea Intelectualilor” pentru că acesta este momentul în care intelectualitatea din România, cel puţin cea progresistă, cea dinamică, a fost abandonată de românul de rând.

În această perioadă electorală a României, majoritatea gânditorilor on-line din România, majoritatea intelectualilor progresişti ai naţiunii noastre, majoritatea liderilor de opinie din România au susţinut ideile lui Traian Băsescu.

Mişcarea intelectuală care a modernizat practic mentalitatea şi gândirea anilor `90, acea mişcare care reuşea a strânge cozi de sute de metri în faţa librăriilor unde se vindea Cioran sau Ţuţea, acea mişcare a susţinut cum mult militantism ideile de guvernare băsesciene. Imaginile centrale ale mişcării intelectuale moderniste din România postdecembristă, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu sau Horia Roman Patapievici au susţinut aproape necondiţionat figura preşedintelui român, figură pe care chiar au încercat a o influenţa cu ideile lor despre un stat modern, european.

Alegerile din acest început de decembrie au arătat că majoritatea imensă a românilor, atât cei care au votat cu USL cât şi cei care au refuzat a mai vota, au ignorat ideile elitei. Este un semnal de alarmă al faptului că românul simplu nu mai are urechi pentru ceea ce elita culturală are de spus. În 2012 românul nu ar mai sta la coadă pentru a îl citi pe Steinhard.

Intelectualitatea activă şi modernă a României este cea care controlează on-line-ul românesc, este cea care controlează grosul căilor de comunicare. Paradoxal, ea era mult mai bine şi pozitiv receptată în perioada când românul nu avea atât de multe căi de informare. Liiceanu, Pleşu sau Cărtărescu erau mai citiţi în 1997 (an aleatoriu) decât în 2012.

Ce s-a întâmplat? De ce s-a ajuns la această situaţie cu repercusiuni sumbre pentru societatea din RO. Oameni ca cei amintiţi mai sus vor fi reţinuţi de istorie ca importante personalităţi ale culturii româneşti de după căderea regimului comunist. Prezentul, în schimb, a decis să îi ignore şi să nu le mai ia în seamă ideile.

Degeaba Herta Muller, unicul scriitor din România premiat de Fundaţia Nobel, atacă regimul USL, degeaba Patapievici se retrage ca protest de la conducerea ICR, românul a mers la vot şi a votat cu înverşunare USL.

Cei care în 1996 au adus la putere Opoziţia reformatoare şi pe Emil Constantinescu, au eşuat lamentabil în a menţine PDL şi a încerca a impune o nouă figură ca Răzvan Ungureanu pe harta socio-politică românească.

Cu tot on-line-ul românesc, cu toată presa în spate, cu toate dezbaterile şi cu toate cărţile publicate, românul nu mai percutează la intelectualitatea sa. Aceasta este sumbra concluzie a anului 2012 în România. Intelectualitatea scrie în gol, rolul său primordial în existenţă dispărând.

O spun cu încredere: România nu are în acest moment o intelectualitate, o elită culturală. Are oameni de cultură dar aceştia sunt turnuri de fildeş într-o mare de ignoranţă şi scandal.

Anul 2012 a făcut mai clară această realitate. Exerciţiul electoral nu este decât încă o dovadă a realităţii ce a curpins România în ultimii ani. Vina este evident a celor care au eşuat. Vina este în modul de acţiune a intelectualităţii noastre.

Cu toate mijloacele de comunicare în mână, elita culturală română a ratat comunicarea cu românul pleban. Banii în România sunt folosiţi în finanţarea de proiecte culturale minore sau aberante pe când marile proiecte sunt ignorate. Ideile secolului XXI nu mai trec de pânză scandalului zilnic.

Interfaţa mediocră formată de iluştrii necunoscuţi care au preluat ideile elitelor, sugrumarea ideilor de nenumăratele pseudodezbateri iscate în societatea românească, pseudodezbateri la care chiar şi elita a participat cu fervoare a dus la ignorarea elitei şi mai ales la disiparea acesteia.

Trista realitate a anului 2012 ne-a arătat cea mai amară concluzie a acestor ultimi ani. România nu mai are o elită culturală, România nu mai are un pilon de sprijin de pe care să îşi dezvolte un sistem cultural adecvat.