Mă gândesc la un fapt istoric. Iugoslavia a fost statul socialist care pentru mulţi din Blocul de Est însemna „Vestul”. Fusese creat după 1918, ca Regatul Sârbo-Croato-Sloven, cuprinzând zone cu grade de dezvoltare diferită, cu statute diferite. Serbia, Muntenegru, Croaţia, Slovenia, Bosnia-Hertzegovina, Macedonia au constituit o federaţie care, după Al Doilea Război Mondial, sub conducerea lui Iosif Broz Tito, de la a a cărui dispariţie s-au împlinit în această primăvară 35 de ani a devenit un rival socialist al URSS.

Pe teritoriul Iugoslaviei trecea linia de demarcaţie dintre Imperiul Roman de Apus şi Imperiul Roman de Răsărit, rezultate din partajarea în 395 p.Chr., a Imperiului Roman de către Împăratul Theodosius între fiii săi Arcadius şi Honorius. Aşadar, Iugoslavia era un stat al reconcilierii simbolice, cum mai târziu Strassbourgul, locul primei schisme europene, franco-germană, în cadrul Imperiului Carolingian, avea să fie locul de regenerare a ideii de Europa Unită. Iugoslavia îngloba populaţii slave care trăiau pe ruinele lumii romane. Bosnia-Hertzegovina a fost un teritoriu artificial creat de Habsburgi, care şi-au instaurat un protectorat în 1877 şi l-au anexat de la Imperiul Otoman în 1908. Macedonia e un rest din marea Macedonie greacă, aflată în majoritate în Grecia, în timp ce un rest e în Bulgaria. Croaţia, stăpânită de habsburgi este perla turismului adriatic, având pe teritoriul său faimoasa cetate-stat Ragusa, o redutabilă forţă economică medievală, azi Dubrovnik. Serbia şi Muntenegru, deţinute de otomani vor ţine stindardul luptei pentru autodeterminare, pe tot parcursul secolului XIX (revoluţia lui Karadjgeorge, contemporană cu revoluţia lui Tudor Vladimirescu), devenind independente în 1878, ca şi România. Kosovo, faimosul leagăn al civilizaţiei sârbe, care aminteşte de Kossovopolje, locul unde sârbii au încercat să reziste în faţa ameninţării otomane a început să fie colonizat de albanezi. Slovenia, o mică provincie a rămas celebră ca fiind locul de origine ai cailor de Lipiţa, mândria hergheliilor Imperiului Habsburgic, care a dominat acest teritoriu.

Sârbii sunt cei care l-au asasinat la Sarajevo, în 1914 pe moştenitorul coroanei austro-ungare, Franz-Ferdinand, fapt care a dus la izbucnirea Primului Război Mondial, prin atacarea Serbiei de către Austro-Ungaria.

Pe 28 iunie 1914, Franz-Ferdinand, moştenitorul coroanei austro-ungare, a fost asasinat alături de soţia sa, ducesa Sophie

Iosip Broz Tito reuşise menţinerea unui echilibru politic între republici. Un parteneriat stat-mediul privat, un interes al muncitorilor pentru producţie în fabrici, deoarece erau membri ai consiliilor de administraţie, o deschidere a frontierelor federale către Vest au asigurat coeziunea statului federal, în ciuda disensiunilor etnice (disputa sârbo-croată, problema albaneză) şi religioase (sârbii ortodocşi contra bosniacilor musulmani).

Un semn al stabilităţii Iugoslaviei a fost găzduirea Olimpiadei de Iarnă de la Sarajevo, singura Olimpiadă de Iarnă ţinută vreodată într-un stat comunist, în anul 1984.

După căderea comunismului, după prăbuşirea URSS, în 1991, în anul 1992, la 12 ani după moartea lui Tito, a început căderea Iugoslaviei: conflictul sângeros sârbo-croat, disputa sârbilor bosniaci in enclava Srsbka contra administraţiei de la Sarajevo.

Apoi, după declararea independenţei Croaţiei, Bosniei-Hertzegovina, Sloveniei, a urmat conflictul macedonean, această republică nefiind recunoscută de Grecia decât ca „Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei” şi cel din Kosovo, provincie sârbească, dar care şi-a declarat autonomia şi independenţa faţă de Serbia, sârbii fiind atacaţi inclusiv de NATO, ca urmare a ripostei violente a comandanţilor militaru sârbi în Bosnia şi Kossovo. Serbia şi Muntenegru, care conveniseră să menţină uniunea politică, s-au separat.

Dezmembrarea Iugoslaviei a fost urmată de scindarea paşnică a Cehoslovaciei, în 1993, cele două state fiind întemeiate după 1918 şi recunoscute de sistemul internaţional versaillez. Istoricii şi specialiştii în geopolitică au considerat că şi în România au existat tendinţe separatiste, curmate însă, la Târgu-Mureş, în martie 1990.

Astăzi, Slovenia şi Croaţia sunt membre ale Uniunii Europene. FYROM are probleme cu drumul spre NATO din cauza opoziţiei Greciei, iar Serbia este ameninţată de Uniunea europeană şi NATO pentru că refuză extrădarea foştilor comandanţi militari acuzaţi de crime de război.

Fosta Iugoslavie a rămas în manualele de istorie. O forţă sfidătoare a Estului, a devenit cumva o victimă a Vestului, pe care, departe de a-l agrea, l-a acceptat în viaţa de zi cu zi a iugoslavilor, creând invidia statelor mai puţin norocoase, printre care şi România, în anii grei ai comunismului.

Extinderea spre Est a NATO şi a Uniunii Europene puteau fi barate de acest colos balcanic, care era Iugoslavia. Iugoslavia avea însă probleme insuficient rezolvate, aşa că Vestul a ales ce anume dorea să integreze din această mare federaţie balcanică, sprijinind nemijlocit dispariţia ei.


„Adevărul” vă propune o serie de articole despre fosta Iugoslavie multietnică, de la începuturile sale până în momentul în care s-a produs secesiunea formaţiunii. Bloggerii adevarul.ro comentează în episoade despre regimul din Iugoslavia, pe care unii îl numeau „comunismul cu faţă umană”, dar şi despre conflictele sângeroase interetnice care au condus la scindarea entităţii în statele independente de astăzi: Serbia, Croatia, Slovenia, Bosnia şi Hertegovina, Macedonia, Muntenegru.