SERIAL Boieri mari, Episodul 20: Neamul Rosetti. Câţiva în ţară, mulţi în străinătăţi

SERIAL Boieri mari, Episodul 20: Neamul Rosetti. Câţiva în ţară, mulţi în străinătăţi

C. A. Rosetti    Desen de Florian Marina

Latifundiari şi învăţaţi, boierii din familia Rosetti au ştiut să se tocmească, iar unii dintre ei au ajuns la concluzia că, în anumite situaţii, concesiile sunt importante. C.A. Rosetti, însă, a fost întreaga viaţă un om răzvrătit. I-a adunat în locuinţa lui pe revoluţionarii de la 1848, l-a detronat pe domnitorul Cuza, deşi îl susţinuse anterior şi s-a îndepărtat de PNL din pricina unui conflict de valori.

Într-un volum despre Rosetteşti, însuşi generalul Radu Rosetti a povestit că familia lui ar fi originară din Genova, Italia. În secolul al XIII-lea, după ce a sosit de-acolo la Constantinopol, Ion Rosetti s-ar fi căsătorit şi s-ar fi convertit la ortodoxie. Descendenţii lui, aşadar, au fost reprezentanţi ai aristocraţiei bizantine. Dar unii moştenitori ai acestui neam au revenit pe meleagurile italiene – „un Mihail Rossetos muri la Veneţia, unde fiii săi, cari făceau parte din comunitatea grecească de acolo, îi ridicară un mormânt în 1544“, a explicat Radu Rosetti. Deşi cele dintâi documente, din anii 1600, atestă rădăcinile greceşti ale familiei de boieri, generalul nu pune la îndoială obârşiile italiene şi mai aminteşte că armele utilizate de străbunii lui purtau blazonul inscripţionat cu următoarele cuvinte: „Sereno aut nubilo sospes“/ „În senin şi în negură teafăr“, pe un scut argintiu cu albastru, unde se afla o cupă de argint cu trei roze. 
 
Haideţi să ne imaginăm că avem un album cu fotografii şi că-l răsfoim. Pe cine găsim în paginile lui? Dintre urmaşii neamului Rosetti, îl cunoaştem întâi pe Lascăr, cel care a trăit din 1580 până în 1646 şi a deţinut funcţii de mare scevophilax şi mare logofăt la Patriarhia din Constantinopol. Acolo a luat-o de nevastă pe Bela Cantacuzino, dintr-o familie influentă, şi a avut cu aceasta doi fii: Constantin Cupariul şi Anton, domnitorul Moldovei între 1675 şi 1678.
 
Pungi de galbeni pentru înscăunare
Constantin a străbătut un drum profesional neobişnuit: a muncit la început ca marinar, după care şi-a îndeplinit responsabilităţile de cupar în Muntenia şi-apoi în Moldova, pe vremea domnitorului Vasile Lupu. Peste ani, în timpul lui Duca Vodă, a fost capuchehaia Ţării Româneşti şi s-a îngrijit de relaţiile cu Poarta Otomană. A lăsat şi el moştenitori cinci fii, născuţi în urma căsătoriei cu nepoata lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul. 
 
Veacul al XVI-lea şi al XVII-lea au adus vremuri în care activităţile economice dintre Constantinopol şi ţările române înfloriseră, în urma legăturilor politice tot mai puternice. Pe unde a ajuns atunci Anton, fratele lui Constantin? La Veneţia. Acolo era cunoscut drept „Greco din natione, negociante“, ceea ce ne face să credem că se ocupa de comerţ şi în alte colţuri ale Europei, cum obişnuiau mai mulţi oameni de seamă ai Ţarigradului – denumirea slavă a Constantinopolului. Anton, însă, nu era mereu pe drumuri. Prin 1675, după ce turcii l-au dat jos pe Dumitraşcu Cantacuzino, s-a aşezat pe jilţul Moldovei şi se zvonea atunci că le-ar fi oferit turcilor şaizeci de pungi de bani pentru înscăunare. Chiar în acel an s-a mutat la Iaşi, iar una dintre deciziile pe care le-a luat îndată a fost de a repara Biserica Sfântul Nicolae Domnesc, unde şi-a construit şi o criptă. 
 
Petrache Rosetti, un alt descendent de-ai lor, a trăit 89 de ani, până în 1870. A fost spătar, iar alături de cronicarul şi paharnicul Constantin Sion, le-a oferit constant informaţii ruşilor despre activităţile domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În ce priveşte moştenirile lui, i-au rămas de la strămoşi mai multe case în Iaşi, precum şi o droaie de moşii din zona Moldovei: la Orhei, Comăneşti şi Bosânceni. 
 
Zâzaniile lui Neculai
Un personaj aparte a fost Neculai Rosetti (Foto), născut în 1794, despre care generalul Radu Rosetti a scris că „a dus o viaţă care nu a fost fără de prihană. Educaţia şi-a făcut-o în Franţa şi în Germania, de unde s-a întors cu idei liberale, cu gustul cetitului, fiind cel care a mărit mult biblioteca de la Stânca, şi cu dorinţa de a dezvolta instrucţia elementară în Moldova“. A doua lui soţie s-a numit Maria Ghika, fiica vistiernicului Dimitrie Ghika. Neculai, la rândul lui vistiernic şi deputat, şi-a dorit să ajungă domnitor, motiv pentru care le trimitea ruşilor sugestii despre cum ar fi putut fi administrată Moldova. În epocă a fost considerat un intrigant şi nu se avea bine cu alţi boieri, ba, mai mult, francezilor şi austriecilor le spunea că e independent de ruşi. 
 
Şi domniţa Elena, măritată de la 30 aprilie 1844 cu Alexandru Ioan Cuza, viitorul domn al Principatelor Unite, a fost una dintre moştenitoarele Rosetteştilor. Fiica lui Iordache Rosetti şi a Ecaterinei Sturdza nu a avut copii, însă s-a ocupat de ridicarea orfelinatului pentru fete de pe Dealul Cotrocenilor, denumit atunci „Azilul Elena Doamna“. 
 
E adevărat, membrii neamului Rosetti au avut nenumărate îndeletniciri şi au rămas în memoria descendenţilor şi a cunoscătorilor drept nişte oameni despre care merită să istoriseşti. Cum ar fi Radu Rosetti, cel care a studiat pe la Geneva, Toulouse şi Paris. Până la urmă, s-a întors acasă, în Moldova, şi a locuit o vreme la Târgu Ocna. Ce a făcut acolo? S-a alăturat lojei masonice din judeţul Bacău şi, până în 1926, când a murit, şi-a folosit energia pentru îndeplinirea mai multor funcţii publice: a fost prefect al judeţului Brăila şi al Bacăului, iar ulterior a ajuns director general al închisorilor. Mai târziu, în anul 1900, a devenit şi delegatul guvernului român în comisiile pentru revizuirea graniţelor spre Bulgaria şi spre Rusia. 
 
Un compromis şi un premiu
Pe Alexandru Rosetti (1895-1990), lingvist şi filolog, îl găsim mai mereu la masa de lucru. Primul lui studiu, de pildă, „Colindele religioase“ la români, a fost publicat în 1920 în „Analele Academiei Române. Memoriile secţiunii literare“. Acest Rosetti a studiat în capitala Franţei până în 1928 – întâi la École pratique des Hautes Études şi apoi la Universitatea Sorbona. La Paris, unde şi-a susţinut lucrarea de doctorat, s-a căsătorit cu Maria Rallet, dintr-o mică familie de boieri, iar după ce a revenit în ţară, din 1933, a fost directorul Fundaţiei pentru Literatură şi Artă „Regele Carol al II-lea“, o însemnată editură de la noi din perioada interbelică. De-a lungul anilor, a publicat o serie de ediţii ale „Istoriei limbii române“ şi a editat operele complete ale unor cronicari şi scriitori români precum Miron Costin, Ion Neculce, Grigore Ureche şi I.L. Caragiale.
 
 În vremea comunistă, însă, a fost membru de partid, decizie pe care a luat-o pentru a evolua profesional, şi astfel a devenit şi membru titular al Academiei Române. Cu toate acestea, între 1951 şi 1954, comuniştii l-au exclus din mediul universitar, de la Facultatea de Litere din Bucureşti, unde preda. Abia la începutul anilor 1960 a reuşit să pună bazele Centrului de Cercetări Fonetice şi Dialectale, în cadrul Academiei Române, iar 20 de ani mai târziu, a obţinut Premiul Herder, o distincţie internaţională oferită anual de universităţi germane şi austriece cercetătorilor şi artiştilor din Europa Centrală şi de Sud-Est. Până în 2011, în Bucureşti, pe Strada Dionisie Lupu, încă mai aveaţi şansa să treceţi pe lângă fosta casă a academicianului, construită în secolul al XIX-lea. Clădirea a fost demolată acum vreo şase ani, pe baza unei autorizaţii emise de Primăria Sectorului 1, deşi, legal, numai Primăria Municipiului Bucureşti avea acest drept, cu avize de la Ministerul Culturii şi de la Ministerul Dezvoltării şi Lucrărilor Publice.
 

C.A. Rosetti, către Alexandru Ioan Cuza: „Vă vom răsturna“

 
Cum şi-a încheiat studiile, C.A. Rosetti a început serviciul militar, iar la 17 ani era deja sublocotenent de cavalerie, mai precis adjutantul lui Alexandru Ghica Vodă. Îi cam plăcea să-i lase cu gura căscată pe ceilalţi, aşa că ajunsese cunoscut drept un ofiţer zvăpăiat. De pildă, într-o zi, „şi-a îngrozit contimporanii călărind deandoaselea pe o saca. Astfel parcurgea tot Bucureştiul chiar pe Podul Mogoşoaiei, în văzul boierilor – pe când o ceată de derbedei îl urma sbierând: «Ura! Vivat Musiu Berlicoco»“, a povestit despre el C.M. Borănescu-Lahovary. Desigur, Vodă nu a trecut cu vederea această întâmplare şi l-a pedepsit pe boier: i-a ordonat bărbierului să-i tundă pletele. Supărarea lui Rosetti a fost mare, dar asta nu l-a împiedicat să mai pună la cale un spectacol. Atunci, Vodă a găsit ac de cojocul lui şi l-a numit poliţist la Piteşti. O fi crezut că-l linişteşte, însă Rosetti s-a răzbunat sau cel puţin aşa povesteşte Caragiale – că ar fi trimis în piaţă dorobanţi şi bărbieri ca să tundă lumea care trecea pe drum. Dacă îi reproşa cineva aceste fapte, Rosetti răspundea: „Aşa a poruncit Măria Sa Vodă. Uite pe mine cum m-a tuns“. Dar această atitudine ludică a lui Rosetti nu izvorâse de te miri unde. În adolescenţă a studiat teatrul cu actorul şi scriitorul Constantin Aristia la Colegiul „Sfântul Sava“, unde interpreta cu patos roluri tragice. 

(Foto: C. A. Rosetti, portret realizat de Mişu Popp)
 
„Români cu cunoştinţi speciale“
În 1845, Rosetti a plecat în capitala Franţei să se şcolească, iar acolo a întemeiat Asociaţia Studenţilor Români din Paris şi s-a împrietenit cu teoreticieni şi istorici precum Edgar Quinet, Jules Michelet şi Jean Baudrillard. Când a revenit în ţară cu viziuni liberale, l-au dezamăgit oamenii care răspândeau şi apreciau teorii de demult, „bătrânii corupţi şi staţionari“, cum îi numea. El şi-a dorit să vină acasă ca să-şi ajute ţara, aşa că iată ce scria în prima jumătate a secolului al XIX-lea: „Spune-mi frăţeşte, de când te-ai întors în patria ta, de când ai văzut lipsa cea mare ce are de oameni, de când ai văzut că ai o ţară atât de frumoasă, atât de bogată şi tot atât de săracă – de când ai văzut casele strâmb zidite, uliţele unghioase, gloduroase şi stricate, astfel încât abia poţi umbla; de când ai văzut oameni goi de orice ştiinţă şi educaţie, simţit-ai oare câtă trebuinţă are de români cu cunoştinţi speciale?“.  Şi a rămasaici. După 1844 a renunţat la traducerile din  Byron, Lamartine, Hugo şi Voltaire şi şi-a dedicat timpul formării politice. Zicea: „Trebuie să vezi totul pentru a şti totul“ şi deseori se simţea vinovat că nu putea să realizeze mai mult: „Patria e în stare rea şi nu pot face nimic, învăţătură nu am destulă“. 
 
Scurta libertate de la 1848 
Acasă la C.A. Rosetti s-au întrunit apoi oameni de cultură şi oameni politici precum I. Ghica, N. Golescu, R. Golescu şi I.C. Brătianu pentru a pune la cale Revoluţia de la 1848. Se duceau şi membrii societăţii „Dreptate-Frăţie“, o asociaţie alcătuită din fii de boieri şi de mari burghezi. În acele zile, un comitet revoluţionar i-a cerut domnitorului Gheorghe Bibescu să adopte o Constituţie, dar Vodă n-a fost de acord. Şi aşa s-au apucat revoluţionarii să tipărească manifeste, pe când Rosetti făcea rost de arme. A fost şi arestat alături de alţi lideri, la ordinul domnului, însă cu toţii şi-au recuperat libertatea curând.  
 
În Europa, prin intermediul revoluţiilor burgheziei, venise „Primăvara popoarelor“ – pentru desfiinţarea relaţiilor feudale şi pentru crearea unor state naţionale independente. Valul revoluţionar a plecat din Franţa către alte state europene şi a ajuns la noi când Transilvania şi Bucovina erau sub stăpânirea imperiilor vecine şi în timp ce Moldova şi Muntenia trăiau sub protectoratul Imperiului Rus şi sub suzeranitatea Imperiului Otoman. În urma Proclamaţiei de la Islaz, un act al mişcării revoluţionare din Ţara Românească, care cerea, printre altele, „independinţa administrativă şi legislativă a poporului român şi neamestec al nici unei puteri din afară în cele din întru ale sale“ şi „egalitatea drepturilor politice“, Bibescu a acceptat alcătuirea unui nou guvern temporar. Nicolae Bălcescu fusese cel care a ales localitatea Islaz din judeţul Romanaţi, azi Teleorman, pentru lectura documentului, iar Ion Heliade Rădulescu a citit textul. 
 
Scoţiana Maria Grant (Foto: În lucrarea „România Revoluţionară“ a lui C. D. Rosenthal), soţia lui C.A. Rosetti, a născut chiar în timpul Revoluţiei şi a numit-o pe fiica lor Libertate – o mai alintau Liberty. În acele condiţii, Maria Rosetti, considerată prima ziaristă din România, nu a stat departe de mulţime, ci s-a alăturat oamenilor cu copila în braţe. Dar trupele otomane au intrat în ţară şi Revoluţia a fost învinsă în cele din urmă, iar pe Rosetti, care făcea parte din primul grup de exilaţi, turcii l-au trimis cu o plută pe Dunăre, spre graniţa cu Imperiul Austriac. De acolo a plecat la Paris. 
 
Negustor, ziarist şi primar 
După anii 1850, când s-a întors în ţară, Rosetti s-a apucat de negustorie şi a deschis o prăvălie în centrul Bucureştiului, unde servea chiar el clienţii. Membri de-ai familiei l-au mustrat, se pare, căci 
aveau impresia că îi făcea de râs. În anii ce-au urmat, a mai fost proprietarul unei tipografii şi al unei librării aşezate pe Podul Mogoşoaiei la nr. 18 şi a mai vândut produse precum şampanie ori vin franţuzesc. Cunoaşterea şi răspândirea informaţiilor erau importante pentru el, aşa că a tipărit numeroase publicaţii: „Concordia“, „Pruncul Român“, alte ziare la Paris, gazeta „Românul“, „Libertatea“, „Ţânţarul“, „Conştiinţa naţională“. Din 1866 a retipărit „Românul“, unde a publicat articole politice, juridice, economice, precum şi reportaje. Nu avea pace dacă nu îşi găsea noi îndeletniciri şi îi plăcea să îşi asume responsabilităţi: a fost directorul Teatrului Naţional, primar al Capitalei, ba chiar a susţinut urcarea lui Alexandru Ioan Cuza pe tron. După un timp, însă, din pricina unor decizii luate de domnitor, Rosetti i-a spus lui Cuza următoarele vorbe: „Sunteţi liber să vă călcaţi cuvântul, dar dacă nu respectaţi Constituţia, vă vom răsturna“. Degeaba a cerut Cuza arestarea lui Rosetti, căci, după ce a ieşit din penitenciar, boierul a luat parte la detronarea domnitorului alături de alte personalităţi ale vremii, precum Petre Carp şi Alexandru Candiano-Popescu.   
 
Apărătorul muncitorilor şi al ţăranilor 
Nici în 1877 nu a fost linişte în viaţa lui C.A. Rosetti, pentru că a izbucnit Războiul de Independenţă al României, iar el a susţinut lupta alături de ruşi împotriva otomanilor. Doi fii de-ai lui au plecat atunci în război. În casa familiei Rosetti au avut loc şi de această dată varii întâlniri – de pildă, s-au strâns fonduri pentru ridicarea unui spital de campanie. Rosetti a fost şi unul dintre conducătorii Partidului Naţional Liberal, fondat în 1875, însă în 1884 s-a desprins de această formaţiune politică şi de Ion Brătianu, căci deputaţii PNL votaseră în Parlament o lege pe care boierul o considera neconstituţională. 
 
În rest, Rosetti părea un om modest. Voia să fie aproape de cei care făceau parte din alte clase sociale şi, cât a lucrat alături de muncitorii tipografi, l-au interesat problemele lor. A fondat inclusiv o Societate de ajutor reciproc a lucrătorilor tipografi din România şi a contribuit cu bani, deşi financiar nu-i mergea prea bine. În plus, cât a fost înalt funcţionar în stat, i-a considerat pe ceilalţi egalii lui, iar răspunsurile lui oficiale se încheiau astfel: „primeşte o strângere de mână de la al tău frate, Ministrul Cultelor“. A fost şi un promotor al sistemului de învăţământ de stat, a susţinut drepturile ţiganilor şi s-a gândit că schimbare nivelul de trai al celor nevoiaşi ar fi putut avea loc numai cu sprijinul unor clase sociale de mijloc. De pildă, în 1882, în Parlament, în timpul „Discursului asupra tocmelilor agricole“, a vorbit la tribună despre ţărani: „Săteanul era legat de pământ şi noi cei acuzaţi ca inamici ai proprietăţii şi ca demagogi, am luptat doi ani cu tot ce este mai însemnat în această ţară, am luptat necurmat silindu-ne să-i facem să înţeleagă că trebuie să facă act de adevăraţi proprietari şi conservatori, împroprietărind pe săteni“. 
 
   

INTERVIU Alexandru Scarlat Rosetti, descendent din fratele lui Antonie Vodă Rosetti: „N-am fost comunist, dar am fost membru de partid“


Alexandru Scarlat Rosetti
 
În pridvorul locuinţei din Giurgiu, Alexandru Scarlat Rosetti (80 de ani) se gândeşte la înaintaşii lui, la cei şapte nepoţi şi la anii comunismului. „Vârsta calendaristică e avansată pentru România, dar eu mă simt încă în putere“, spune el. Şi nu-i greu de crezut. E volubil şi voios, deşi nu se poate lipsi de baston. 
 
„Weekend Adevărul“: Domnule Rosetti, sunteţi giurgiuvean? 
Alexandru Rosetti: Nu, sunt născut în Sibiu, pe 16 decembrie 1937. Tata, Alex Scarlat Rosetti, a fost ofţer de cavalerie în Regimentul de cavalerie din Sibiu. A urmat Al Doilea Război Mondial, a divorţat de mama, iar ea s-a recăsătorit. Tata s-a recăsătorit şi el şi a avut alte două fete – una trăieşte la Paris şi una la Londra. Eu am locuit în Bucureşti din 1944, iar până atunci am stat în Moldova, la moşii, în judeţul Botoşani, şi la Ţibăneşti (n.r. – în judeţiul Iaşi). Copilăria a fost perfectă. După aia au venit comuniştii, ne-au luat tot şi fiecare s-a descurcat cum a putut. În martie 1948 au fost daţi afară toţi din moşii; mai am şi acum procesele verbale de predare a moşiei bunicului, care mai trăia pe vremea aia. Şi uite aşa, din oameni avuţi, am ajuns proletari. Mama a lucrat la o fabrică de ventilatoare, iar tata a muncit ca proiectant la Iprochim, că a fost dat afară din armată, bineînţeles.
 
Aţi studiat în Bucureşti?
Am făcut patru clase la Maison de France, care s-a desfiinţat. Acolo, prima frază pe care am învăţat-o a fost: „Strămoşii noştri sunt galii“, iar eu eram dac. Vorbeam, deci, nemţeşte de acasă – am avut o doică nemţoaică – şi franţuzeşte de la şcoală, dar româneşte nu prea, aşa că a trebuit să repet clasa a IV-a ca să învăţ limba. Noţiuni aveam, dar nu legam frazele. După aceea am făcut a V-a şi a VI-a, dar m-au dat afară într-a VII-a, pentru că eram „bestie moşierească“. Nu m-am mai putut înscrie la liceu şi am făcut Şcoala Medie Tehnică de Pielărie şi Cauciuc şi ulterior am terminat Politehnica la seral – de profesie sunt inginer chimist. M-am angajat la Institutul de Cercetări Chimice şi mi-am dat toate gradele ştiinţifice, până la cercetător ştiinţific principal gradul I.  
 
Alex Scarlat Rosetti, la canal cinci ani
Aţi regretat că nu aţi avut şansa să urmaţi un liceu cu profil teoretic?
Ce să mai regret? Trebuie să rezolvi problema atunci când te trezeşti dat afară, tu nefăcând nimic. La facultate, băiatul de muncitor avea 10 notă socială, care se adăuga la medie. Dacă avea media 5, îi adăuga 10 şi ajungea la 7,5. Eu să zicem că aveam media 7, îmi adăuga 1 şi aveam la final 4. Familia mea a făcut şi puşcărie politică. Tata a fost ofiţer de legătură între Marele Stat Major al Armatei Române şi trupele americane, că vorbea englezeşte, şi l-au băgat la Canal timp de cinci ani. În 1960, a murit, săracul, la 47 de ani.  
Şi uite aşa, din oameni avuţi, am ajuns proletari. Mama a lucrat la o fabrică de ventilatoare, iar tata a muncit ca proiectant la Iprochim, că a fost dat afară din armată, bineînţeles.
Cum v-aţi dus traiul înainte de 1990?
În timpul comuniştilor, e adevărat că erau nişte restricţii, dar nu pot să spun că am dus-o rău. Mi-am crescut copiii – fata e la Paris, băiatul e aici, am şi şapte nepoţi – şi n-am avut necazuri. Dar n-am vorbit nici contra, nici pentru. Eu n-am fost comunist, dar am fost membru de partid. După Revoluţie, nu m-am înscris în diverse partide tocmai ca să nu mă ridice cineva de 26 de ani în picioare: „Ia să spună domnul Rosetti, când era membru de partid la comunişti, ce a făcut?“. Mi-am făcut meseria. Ce să fac? Altfel nu-mi măreau leafa şi trebuia să le dau de mâncare copiilor. Noi, în fond, am ieşit din război în decembrie 1989, dar până atunci, toată clasa mea socială a fost decimată. O parte de război, o parte de comunişti, iar ăia care au putut să scape, indiferent cum, s-au dus în străinătate. Şi acum există o grămadă de descendenţi care nu mai vorbesc limba română. Sunt integraţi în Franţa, Italia, Germania, Anglia. Am strănepoţi în Insulele Cayman. Lângă Cuba, vă daţi seama! Am rude în Australia. În ţară mai suntem câţiva descendenţi de boieri: Radu Miclescu, de exemplu, Ion Varlam, Mihai Sturdza. 
 
Cei care au plecat
Fiica dumneavoastră de la Paris vorbeşte limba română?
Da, iar nepoatele de la Paris vorbesc din cauza mea şi a mamei lor. Insistăm. Am poftit-o pe nepoata cea mare să-şi facă studiile în ţară şi mi-a zis: „Bunicule, mama a fugit din România. Cum să mă întorc?“. Nu e în regulă, pentru că România e un leagăn de cultură, dar e la încrucişarea de drumuri dintre Orient şi Occident. Turcii s-au izbit de noi, la fel ruşii şi nemţii. Suntem o ţară mică şi am încercat să le facem faţă. 
 
V-aţi gândit să vă mutaţi din ţară înainte de Revoluţie?
Nu-mi place străinătatea, deşi am fost de nenumărate ori în misiuni oficiale date de statul român. În ’72 am fost în Germania Federală pentru trei luni şi m-am întors în ţară. Băiatul meu avea 6 luni. Cum să-l las? Mi-au propus nemţii să rămân, dar n-am vrut. Sunt român şi îmi place aici. La Paris, unde sunt surorile mele dinainte de ’90, toată lumea se dă drept refugiată politic. Acum sunt refugiaţi din motive economice, nu politice. Dacă e greu în ţară nu trebuie să pleci, ci să stai să vezi ce poţi face acolo, ca să fie bine pentru toţi, nu numai pentru tine. Fata mea a plecat după Revoluţie, când a terminat facultatea. A refăcut acolo Facultatea de Medicină, iar acum lucrează într-un spital de psihiatrie la Paris.   
 
„Am făcut 16 uzine“
Pentru că aţi amintit de Revoluţie, vreau să vă întreb ce aţi făcut în acele zile.
Am fost la Institut. Au venit mai mulţi la mine să aruncăm Institutul în aer. Le-am spus că e foarte uşor de făcut, dar după aceea unde mergem? Avem copii. Ce le dăm de mâncare mâine? Revoluţia propriu-zisă n-am simţit-o atunci. Noi acolo încercam să avem grijă să nu se întâmple ceva. Unii oameni voiau să-l omoare pe director, care n-avea nicio vină. A fost foarte ciudat! Mai ales că eu n-am crezut niciodată că o să se schimbe regimul şi nu m-am gândit că o să-l împuşcăm pe Ceauşescu chiar de Crăciun. Îmi aduc aminte că eram atunci la Institut vreo 4.500 de cercetători, iar acum cred că au rămas 45. Industria nu era o adunătură de fiare, cum spunea Petre Roman. Industria chimică, de exemplu, făcea 60% din exportul României. Eu, înainte de Revoluţie, nu mi-am pus niciodată problema de bani. Cu cei de la Institut am făcut 16 uzine. Nu mai sunt, iar voi, tinerii, acum nici nu mai aveţi locuri de muncă. Am avut şi brevete de invenţii.
 
Care a fost ultimul brevet şi pentru ce?
Când se transportă gazul pe conducte metalice, din cauza frecării dintre gaz şi metal, apar descărcări electrice care pot să aprindă gazul. Ultimul meu brevet este un sistem de izolare a conductelor metalice care permite ca aceşti curenţi care se nasc din electricitatea statică să fie descărcaţi în pământ. Am şi brevet de invenţie pentru zgardă antipurici la căţei, că m-am ocupat şi de chinologie în ’80. Şi uite-aşa a trecut viaţa 
între căţei şi oameni. 
 
După ’90 v-aţi recuperat din proprietăţi? 
Pe toate le-am recuperat şi din partea mamei, şi din partea tatei. Eram şapte moştenitori şi le-am împărţit între noi. 
 
Cum de v-aţi mutat la Giurgiu?
Soţia a moştenit o casă aici şi am plecat din Bucureşti. 
 
Rudele îndepărtate 
V-aţi înrudit, printre alţii, cu academicianul Alexandru Rosetti. L-aţi cunoscut?
Da, el a avut un frate care a avut doi copii, iar unul dintre ei e Petre Rosetti, vărul meu de gradul şapte sau opt, care locuieşte la Paris. Noi descindem din fratele lui Antonie Vodă Rosetti, o ramură moldovenească foarte stufoasă. Prin secolul al XVIII-lea erau mulţi descendenţi Rosetti, iar din ramura muntenească, provenită iniţal de acolo, s-au tot răspândit. În Rusia, de exemplu. mai sunt descendenţi Rosetti care nu mai vorbesc limba română. Petre, vărul meu, i-a întâlnit. 
 
Cunoaşteţi poveşti despre alţi membri ai familiei?
Ştiu că atunci când am intrat în Primul Război Mondial, străbunicul meu, prim-ministrul Petre P. Carp, i-a zis regelui: „Maiestate, eu am trei fii, îi trimit în război, dar mă rog ca România să fie învinsă“. Mai ştiu şi că bunicul meu, tatăl mamei, a murit pe front atunci. I-a spus ordonanţa: „Măria ta, nu fuma, pentru că te vede neamţul şi te împuşcă“. I-a răspuns: „Nemţii oricum trag prost“. Şi l-au împuşcat în frunte.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: