La Biserica Domnească se scrie istorie de 450 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toţii trecem aproape zilnic prin Bucureşti pe lângă clădiri şi locuri cărora aproape că nu le mai dăm importanţă. Existenţa lor a intrat, deja, în rutina ochiului nostru. Câţi ştiu însă că biserica cea mai veche din Bucureşti, încă „în picioare”, este Biserica Domnească de lângă Curtea Veche, cunoscută şi ca Sf. Anton, ce veghează de peste 450 de ani fosta reşedinţă a domnilor munteni.

Câţi nu am ajuns în zona denumită generic Centrul Vechi, pătrunzând în acel mic labirint de străduţe din alte vremuri dinspre Splaiul Independenţei, lăsând  în dreapta clădirea Hanului lui Manuc. În faţa ochilor se arată, zveltă şi îngrijită – rod al mai multor restaurări, dintre care ultima în 2009, Biserica Domnească, cunoscută şi ca Sf. Anton, purtând Hramul Bunei Vestiri.

Dincolo de poveştile ce însoţesc „rivala” ei în ale vechimii, Biserica Bucur - ctitorie, zice-se, a ciobanului Bucur, legendarul întemeietor al oraşului Bucureşti – documentele clare, verificabile, sunt în favoarea întâietăţii Bisericii Domneşti de la Curtea Veche. A fost înălţată de domnitorul Ţării Româneşti, Mircea Ciobanul – nepot al lui Vlad Dracul şi soţ al aprigei Doamne Chiajna, nepoata lui Ştefan cel Mare  – în cea de-a doua domnie a lui, între 1558-1559. N-a apucat s-o vadă terminată în totalitate, sarcină pe care o va duce la capăt urmaşul său, Petru cel Tânăr. Însă cel care a domnit peste Valahia în trei rânduri a fost îngropat chiar în biserica pe care a ctitorit-o, aşa că 1559 e considerat anul de la care socotim vechimea lăcaşului ortodox.

image

Mircea Ciobanul, domnitorul care a început construcţia şi Petru cel Tânăr, cel care a terminat Biserica Domnească

Ea a fost construită, de fapt, pe locul unei biserici mult mai vechi, de lemn, ridicată de însuşi Mircea cel Bătrân, străbunicul, de altfel, al lui Mircea Ciobanul. Poate de aceea şi planul bisericii seamănă atât de mult cu ...citeşte continuarea pe Click!

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite