FOTO Dincolo de Dostoievski

Spectacolul „Idiotul“ a impresionat, timp de cinci ore, prin dimensiunile mistice ale personajelor, la Festivalul de Teatru de la Sibiu. Cea de-a XVIII-a ediţie a  festivalului, care se va desfăşura până duminică, 5 iunie, la Sibiu, a debutat în forţă cu cea mai recentă producţie a lui Eimuntas Nekrošius.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) a avut anul acesta o deschidere de zile mari, vineri seară, în Casa de Cultură a Sindicatelor, prin reprezentarea unui spectacol-eveniment, „Idiotul",  al celebrului Eimuntas Nekrošius. Regizorul lituanian, în vârstă de 59 de ani, a fost distins cu Premiul „Europa pentru Noi Realităţi Teatrale" şi, de patru ori, cu Premiul UBU (cel mai prestigios premiu teatral din Italia).

Vezi aici imagini din timpul spectacoluli Idiotul, montat de Eimuntas Nekrosius.

Romanul „Idiotul" al lui F.M. Dostoievski, publicat în 1868, înfăţişează un „om întru totul sublim", prinţul Lev Nikolaevici Mîşkin, interpretat acum de actorul Daumantas Ciunis. Blondul şi seraficul Mîşkin se apropie de noi „ca o fiinţă venită de pe o altă planetă", aşa cum îl descria Paul Evdokimov, el fiind „cel mai slab dintre puternici şi cel mai puternic dintre slabi".Mîşkin este, în colţul unui pătrat imaginat de Nekrošius, în raport direct cu celelalte trei personaje extraordinar conturate: Semion Parfionovici Rogojin, Nastasia Filippovna  şi Aglaia Ivanovna Epancin.

Nastasia, respingându-l pe Mîşkin şi alegându-l pe Rogojin (Salvijus Trepulis), alături de care nu-şi găseşte împlinirea, este interpretată halucinant de actriţa Elzbieta Latenaite. Înaltă, ea are „o faţă mândră, teribil de mândră", după cum o descrie chiar Mîşkin, exprimând tensiunea suferinţei paroxistice prin nişte ochi de-o strălucire demonică.

În „Idiotul", Aglaia (Diana Gancevskaite) încearcă să-l scoată pe Mîşkin de sub puterea Nastasiei, iar confruntarea dintre cele două femei este teribilă. Tensiunea, exprimată prin mimică şi gesturi, în scrisori izbite într-un coş, în drumul crucii străbătut figurativ de toate personajele, a căpătat, în spectacolul lui Nekrošius, proporţii paroxistice. Metaforele uşii închise şi deschise sau ale elementelor alchimice au îmbinat desăvârşit realul cu oniricul, iar trimiterile mistice, luminile şi umbrele au creat scene tulburătoare, de o ireală şi stranie frumuseţe.

Ambiguitate poetică

Mîşkin şi Rogojin, interpretaţi  de Virgil Flonda, şi, respectiv, Constantin Chiriac, în spectacolul lui Andriy Zholdak de la Sibiu din 2001, sunt rivalii care îşi schimbă cruci şi se vor uni prin suferinţă. Cele două cupluri se atrag şi se resping în acelaşi timp, într-o tensiune psihologică acumulată în crescendo continuu, timp de cinci ore, pe parcursul a patru acte. Mai mult decât oricând binele se metamorfozează în rău, iar ambiguitatea şi tenebrele extremelor sunt reflectate într-un flux şi reflux al polarităţilor dinamice, în scenografia lui Marius Nekrošius, costumele Nadezdei Gultiajeva (soţia şi colaboratoarea regizorului) şi muzica originală a lui Faustas Latenas.