Filmul "Toată lumea din familia noastră", de Radu Jude - marele premiu la Festivalul de la Zagreb

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul "Toată lumea din familia noastră", de Radu Jude, a câştigat marele premiu al Festivalului Internaţional de la Zagreb, care s-a desfăşurat între 14 şi 21 octombrie, informează site-ul cineuropa.org, citat de Mediafax.

Astfel, Radu Jude a câştigat premiul "Căruciorul de Aur", după ce a concurat cu 11 alte titluri.

Aceasta este pentru a treia oară când Radu Jude participă la Festivalul de Film de la Zagreb. Scurtmetrajul acestuia "Lampa cu căciulă" a fost proiectat în festival în 2007, iar lungmetrajul lui de debut, "Cea mai fericită fată din lume", prezentat la acest eveniment în 2009, a câştigat o menţiune specială din partea juriului.

În competiţia principală a Festivalului de Film de la Zagreb - aflat anul acesta la a zecea ediţie - au fost incluşi regizori din lumea întreagă, aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj din carieră.

Câştigătorul marelui premiu este recompensat şi cu suma de 4.000 de euro.

Filmul "Toată lumea din familia noastră" tratează cu umor povestea tristă a unui tată şi a fiicei lui, care vor să petreacă împreună o vacanţă ca-n rai, dar sunt prinşi în iadul relaţiilor de familie de pe pământ. Filmul îi are în rolurile principale pe Şerban Pavlu, Sofia Nicolaescu, Mihaela Sîrbu şi Gabriel Spahiu, cu participarea extraordinară a cunoscuţilor actori Tamara Buciuceanu-Botez, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel.

Lungmetrajul lui Radu Jude a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin de anul acesta şi a primit, în iulie, marele premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo. De asemenea, lungmetrajul lui Radu Jude a primit premiul Bayard d'Or, acordat celui mai bun film francofon, iar Şerban Pavlu a fost desemnat cel mai bun actor de juriul Festivalului Internaţional de Film de la Namur (FIFF), Belgia.

"Toată lumea din familia noastră" este cel de-al doilea lungmetraj al lui Radu Jude, după "Cea mai fericită fată din lume", care a obţinut premiul CICAE la Berlinală în 2009.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite