Europa a „destupat” gurile Dunării. Cine a fost inginerul britanic supranumit „părintele Dunării”
0
La 3 septembrie 1861, în urmă cu peste 153 de ani, o ceremonie de înalt nivel guvernamental şi diplomatic marca începerea navigaţiei moderne, cu nave maritime, pe braţul Sulina. Cu acel prilej reprezentanţii marilor puteri europene ale vremii celebrau finalizarea lucrărilor de adâncire a apelor mării la bara Sulina, lucrări întreprinse de Comisia Europeană a Dunării.
Momentul marca şi un mare succes tehnic al unui extraordinar inginer hidrotehnician britanic, Sir Charles A. Hartley, supranumit mai târziu chiar „Părintele Dunării”.
Inginerul britanic a fost înnobilat cu această ocazie de Regina Victoria a Marii Britanii, şi decorat cu cel mai mare ordin otoman, „Medgidie” de către Sultanul Abdul-Medjid.
De ce a fost atât de important, în epocă, acest eveniment, care astăzi, din păcate şi pe nedrept, este aproape uitat?
Gurile Dunării reprezentau calea cea mai lesnicioasă a extraordinarelor exporturi din grânarul românesc către marile pieţe vest-europene.
Exporturile de grâne de la mijlocul secolului XIX au fost de departe principala sursă de intrări de capital în ţările române de atunci, respectiv în proaspăt unita Românie.
Fără acest interes deosebit al importatorilor britanici, italieni, francezi, germani, turci, şi în general al Europei civilizate, pentru grânele româneşti, cu greu se poate imagina rapida dezvoltare ulterioară a statului român modern din perioada lui Cuza şi a lui Carol I.
Dar evenimentul, petrecându-se atunci sub egida unui organism european transnaţional, şi pe un teritoriu aflat încă sub stăpânire otomană, interesează prea puţin pe istoricii ”neaoşi” de pe la noi. Ce să mai vorbim de autorităţile locale şi centrale de astăzi!
Foto dreapta: Sir Charles A. Hartley
Acest moment crucial al istoriei noastre moderne nu mai interesează astăzi, practic, pe nimeni, şi pare că nu mai merită să aniversăm cifra rotundă de ani de când a avut loc.
Prezentul semnal de presă se doreşte, totuşi, a fi o marcare, modestă, a unui eveniment ce în epocă a avut ecouri aproape universale. Marile ziare occidentale erau pline de relatări de la gurile Dunării şi Marea Neagră, dovadă a marelui interes al opiniei publice europene faţă de importurile strategice de alimente de prin părţile noastre.
Ilustrăm acest interes al presei timpului pentru deosebitul eveniment de la 3 septembrie 1861, printr-o relatare apărută în prestigiosul ziar britanic ”The Illustrated London News” (19 octombrie 1861, pag. 409-410):
Finalizarea lucrărilor la GURA SULlNA a Dunării.
Pe parcursul ultimilor trei sau patru ani, Comisia Europeană a Dunării a desfăşurat, într-o măsură considerabilă, lucrări de infrastructură la gura Sulina, în scopul de a adânci ieşirea braţului peste bară, care, înainte de înfiinţarea Comisiei a fost de atât de puţin adâncă încât împiedica aproape toate navele maritime, cu excepţia navelor mici, de a intra pe fluviu.
Aceste lucrări, proiectate şi executate de către domnul Charles A. Hartley, inginerul şef al Comisiei, au fost finalizate la sfârşitul lunii august. Despre succesul lor trebuie doar spus că, deşi în trecut adâncimea peste bară varia de la 7,5 la 10 picioare (cca. 2 – 3 m), există acum un canal excelent adânc de 17 picioare (peste 5 m), care permite navelor de tonaj considerabil să intre în portul Sulina, care a devenit astfel un port de refugiu la un punct situat pe coastă unde acum trei ani era considerat cel mai periculos loc de pe malul vestic al Mării Negre.
La ceremonia de celebrare a terminării cu succes a acestor lucrări, comisarii europeni, care reprezintă cele şapte puteri care au semnat Tratatul de la Paris (1856), au organizat o serbare la care au invitat un număr mare de autorităţi competente, în principal, cât şi alte persoane distinse, ca şi unii comercianţi ce au reşedinţa în Principatele Unite şi în regiunile învecinate.
Devreme, în dimineaţa zilei de 3 septembrie a.c., vaporul Mercur al Companiei austriece Lloyd, cu amabilitate pus la dispoziţia Comisiei, a părăsit Brăila şi Galaţi, având la bord cea mai mare parte a invitaţilor, însoţită de comisarii europeni francez, italian, şi prusac. Orchestra Regimentului 4 Infanterie a fost de asemeni îmbarcată. Pe drumul navei în jos, pe fluviu, aceasta a ajuns la Tulcea, unde a oprit câteva minute pentru a se mai îmbarca câţiva invitaţi. Un mic dejun excelent a fost apoi servit pe punte.
La acest punct al râului şi la ceatalul Sulina au fost observate geamandurile, balizele şi pilonii montaţi în ultimul timp de către Comisie pentru a ajuta navele să treacă de aceste curbe dificile, fără a fi întârziate de vânturile potrivnice. La ceatal, de asemenea, o dragă a Comisiei lucra pentru adâncirea intrării pe braţul Sulina. La treizeci şi trei mile de la Sulina nava a depăşit o epavă abandonată, iar la punctul Batimiche Cavak Tavlassi s-au putut observa lucrările în curs de desfăşurate pentru înlăturarea bancului de nisip de pe braţ. Fluviul avea, în ansamblu lui, un aspect sărbătoresc, începând cu Tulcea, unde toate clădirile şi navele Comisiei erau împodobite cu drapele.
Se încarcă comentariile...
