De ce semna Piliuta desenand un pahar

Memoria pictorului, atacata de falsuri

Cine a ramas impresionat in fata tablourilor semnate de Constantin Piliuta probabil nu va ghici niciodata ca undeva, in strafundurile artistului, se ascundea un mare regret: acela de a nu fi fost actor. De la Ana Maria Piliuta, sotia maestrului, cea care a avut amabilitatea de a ne vorbi despre omul Piliuta mai mult decat despre pictor, am aflat cum admiterea la Arte Plastice a urmat unui esec la Teatru, insa acest lucru nu l-a facut niciodata pe maestru sa se indeparteze de aceasta arta, ci dimpotriva. Marturie sunt prieteniile pe care le-a avut cu nume mari ale teatrului romanesc, precum si numeroasele scenografii pe care le-a semnat. "Nu ii placea sa stea in sala sa urmareasca un spectacol de teatru, in schimb murea sa stea pe scena, sa urmareasca jocul actorilor. Daca ar fi putut, s-ar fi transformat intr-o piesa de decor, numai sa fie acolo, langa ei. Ultimul spectacol pentru care a facut scenografia a fost in regia lui Ion Cojar si a fost cel din urma in care a jucat Rautchi. La un moment dat, insa, spectacolul nu a mai putut fi jucat, deoarece panzele desenate si colorate de el, ce alcatuiau decorul, au disparut". Probabil ca daca ar fi fost admis la teatru, numele lui Constantin Piliuta ar fi fost unul important in aceasta arta, deoarece forta lui extraordinara, condusa de un echilibru interior ce nu se lasa usor ghicit, nu l-ar fi lasat sa fie mediocru in nici un domeniu artistic de care se simtea atras. Cum, asemeni multor colegi importanti de generatie a fost nevoit sa traiasca intr-o Romanie inchisa, imbacsita de totalitarism, o curiozitate fireasca este aceea daca pictorul ar fi vrut sa locuiasca si sa creeze in alta tara. "Daca ar fi trebuit sa traiasca in alta tara, nu si-ar fi gasit cu siguranta locul. Oriunde pleca, simtea nevoia sa se intoarca acasa. Era atat de roman, incat n-ar fi putut sa se dezradacineze niciodata", ne-a destainuit Ana Maria Piliuta. Cu toate acestea, romanii din Europa sau America au fost cumparatori fideli ai creatiilor maestrului, printre temele favorite ale acestora aflandu-se iernile din Nordul Moldovei, caii si peisajele, toate amintind mult de casa, de Romania. Fiind stiut ca in comunism nici artistii plastici nu au fost ocoliti de comenzi cu portretele lui Ceausescu, am aflat ca pictorul "a facut un compromis, pictand portretul dictatorului. Atat de tare au insistat cei de la partid, ajungand pana acolo incat sa ii aduca panza si sa stea in atelier, incat a trebuit sa il faca". Tot oamenii din partid l-au criticat ca e betiv, ca nu picteaza realist-socialist, si de atunci, in semn de protest, a inceput sa semneze cu paharul. De altfel, dupa cum ne-a povestit sotia maestrului, pentru el, bautura "era un mod de a fi cu prietenii. Niciodata n-a baut singur. Bautura insemna prieteni si insemna discutii. De aici si dragostea lui pentru carciuma. Bea si cu prieteni dragi, importanti oameni de cultura, dar bea si cu taximetristii care se strangeau la carciuma din apropierea atelierului sau. Tot carciuma, asta mai ales in tinerete, era si locul in care desena mult. Pe orice, pe fiecare bucata de hartie, pe servetele, facea de cele mai multe ori portrete. Spunea deseori: "Pe mine bautura m-a salvat de la functii" si "Carciuma a fost agentia mea de publicitate"". Despre explozivul, extraordinarul prieten, niciodata ranchiunosul Constantin Piliuta ne-a vorbit Ana Maria Piliuta cu multa dragoste, dar si cu durere, pierderea lui, acum aproape un an, lasand un mare gol. Raman amintirile, ramane Smaranda, fiica maestrului, si mai ramane opera. Una dintre marile nemultumiri ale Anei Maria Piliuta este aceea ca nu se face ceva concret pentru stoparea aparitiei, pe piata, a falsurilor. "Ma suna prietenii si imi spun ca la o anume galerie este expus un Piliuta. Ma duc sa vad si descopar ca este vorba de un fals. Mi s-a intamplat de multe ori pana acum. In strainatate, odata ce o lucrare este intr-o galerie, are si girul autenticitatii. La noi, probabil ca nu se lucreaza cu experti, ca totul se face dupa ureche si atunci cumparatorul se poate trezi ca investeste o suma importanta pe un asa-zis Piliuta facut de un elev de la Tonitza sau de un student la Arte. Sper ca legea sa fie aplicata pentru ca piata de arta sa nu mai fie intoxicata cu falsuri.