Cum sa iesi din rand, dansand... Caragiale

Ca niciodata, manelistii nu au dat inca buzna pe Litoral. Ei se plang ca publicul de vacanta incepe sa-i ocoleasca "din lipsa de posibilitati materiale". Si in salile pe jumatate goale de abia ar

Ca niciodata, manelistii nu au dat inca buzna pe Litoral. Ei se plang ca publicul de vacanta incepe sa-i ocoleasca "din lipsa de posibilitati materiale". Si in salile pe jumatate goale de abia ar putea plati chiria la gradinile de vara din statiuni. "Golul" de productii estivale este acoperit de institutiile profesioniste de spectacol din Constanta, obligate sa renunte la concedii pana-n toamna, pentru a duce greul. Este cazul Festivalului International de Opera si Balet, de exemplu, ajuns la a XXVIII-a editie, dar despre care turistul de rand aproape ca n-a avut habar. Nu fiindca s-a desfasurat exclusiv pe scena Operei tomitane, ci mai cu seama din pricina plasarii sale intr-o perioada cu mai modest rulaj turistic (1-29 iunie) si o mediatizare preponderent locala. E drept, salile au fost pline, au existat si grupuri de turisti straini adusi cu autocarul din statiuni, fiecare spectacol fiind in fapt o premiera, prin dirijorii si solistii de marca invitati. Dar nu-i pacat ca atat efort artistic si financiar sa nu aiba si rezonanta national-internationala, asa cum propune afisul?! Incat, spectacolele, cu participare internationala, mult aplaudate - Traviata, Rigoletto, Tosca, Carmen, La fille mal gardee, Madama Butterfly, Nabucco, Aida au fost produsul, chiar stralucitor adesea, al unei singure seri/reprezentatii. Nadajduim ca, pe viitor, Consiliul Judetean, care subventioneaza aceasta manifestare unica in tara, va gasi o formula de publicitate mai agresiva, pentru ca turistul sa stie cand poate vedea opera de buna calitate la Constanta si, in functie de asta, sa-si programeze sejurul la mare. La antipod s-a situat premiera absoluta a Teatrului de Balet Oleg Danovski si Companiei Contemp, cu adaptarea dupa I.L. Caragiale "La douaspe trecute fix", in regia si coregrafia Adinei Cezar, scenografia Mirela Danceanu, prezentata pe scena Casei de cultura a sindicatelor, duminica, 30 iunie. Ana Maria Munteanu, directorul general al teatrului tomitan si semnatara scenariului, a tinut sa invite si cativa critici bucuresteni, precum si Televiziunea Romana, pentru filmarea integrala a spectacolului, alcatuind totodata un caiet program cuprinzator si o publicitate ofensiva. N-a fost chiar arhiplina sala de aproape 1.000 de locuri, dar fiind vorba de un spectacol inclus deja pe afisul curent, ecoul va fi altul. Si fiindca e o propunere spectaculara incitanta, deschizatoare de drumuri, intr-un fel. Nu a mai incercat nimeni pana acum sa transpuna in dans idei si personaje Caragiale. Indraznetul experiment poate soca spectatorul conformist, dar chiar in aceasta demitizare a canoanelor sta forta sa. Nu lipsesc, fireste, neimplinirile, ca orice intamplare care tinteste sus, cu resurse financiare si de timp pentru repetitii limitate. Important este ca s-a dus in prim-plan "acel ceva Caragiale", care defineste, arhetipal, fiinta romaneasca sfasiata de stereotipii balcanice si obsesia emanciparii europene. Si, mai ales, ca exista artisti precum Calin Hantiu, Francisc Strnad, Alice Tarcea si nu numai, in stare sa dea viata unor proiecte temerare.