Cum a fost ridicată problema, în cazul Gheorghe Ursu, dacă abuzurile erau accidentale sau nu, IICCMER reiterează faptul că toate crimele comunismului sunt sistemice şi sistematice. Sistemice pentru că făceau parte din însăşi concepţia de la baza regimului comunist, crima politică fiind instrumentul predilect de menţinere şi consolidare a puterii. Sistematice pentru că ele au vizat constant opozanţii, reali sau potenţiali, sistemul concentraţionar fiind populat cu victime alese anume din categorii considerate ostile.

Securitatea folosea metode graduale. Prima: supravegherea informativă. De pildă, aceasta a fost aplicată foştilor deţinuţi politici, supuşi permanent unui control exercitat printr-o reţea de agenţi de informare plasaţi cât mai aproape de „obiectiv“. Prin semnale nemijlocite, foştilor deţinuţi le era întreţinută spaima unei noi încarcerări. Metoda va fi folosită, fireşte, pe lângă toţi cei care, într-o formă sau alta, se opuneau regimului şi care reprezentau un risc pentru acesta.

Pentru Partid este clar că Securitatea este un instrument al Partidului şi al Statului, chemat să înfăptuiască dispoziţiile şi ordinele Partidului şi Guvernului în lupte împotriva duşmanilor oamenilor muncii şi constructorilor socialismului. Acesta a fost rolul Securităţii de la crearea sa, acesta este acum şi va fi şi în viitor.
- Nicolae Ceauşescu, în plenara Comitetului Central al Partidului Comunist din România, din 26 iunie 1967

A doua metodă: anchetarea şi arestarea. Anchetarea era invariabil însoţită de violenţe psihice, secondate de cele fizice. Cazurile unor dizidenţi precum Radu Filipescu, Petre Mihai Băcanu sau Gheorghe Calciu-Dumitreasa, pentru a nu aminti iarăşi de Gheorghe Ursu, sunt exemplare în acest sens. Detenţia, pe termen scurt sau mai lung, se făcea la un loc cu deţinuţii de drept comun, în celule prevăzute cu microfoane. În schimbul abuzării psihice şi fizice a dizidenţilor, deţinuţilor de drept comun le era promisă scurtarea pedepsei.

A treia metodă: internarea în unităţi psihiatrice. Utilizarea criminală a psihiatriei reprezintă până azi un capitol insuficient cunoscut şi va fi o prioritate pentru cercetările IICCMER în anul care vine. Cazul Vasile Paraschiv ilustrează fidel abuzul terorismului de stat la adresa propriilor cetăţeni. În fine, din punct de vedere juridic, a patra metodă o reprezenta încadrarea formelor de opoziţie la infracţiuni de drept comun. România, după 1964, declara senin că nu mai are deţinuţi politici, fapt contrazis de cazuri precum cel al lui Raul Volcinschi, condamnat ca atare în anii ’80.