Cine a trădat în Primul Război Mondial: noi sau ei?
0
Românii au o părere mult prea proastă despre ei şi mult prea bună despre alţii. Pentru a fi unii siguri că nu scăpăm de complexele pe care le avem, mai apar şi tot felul de specialişti care scriu cărţi despre cât de ... incorecţi suntem.
În această categorie intră şi teoria conform căreia, din cauza modului în care ne-am comportat în Primul Război Mondial, dar şi în Al Doilea Război Mondial, am fi trădători.
Pentru o astfel de etichetă, care nu a apărut întâmplător în societatea românească, a fost nevoie de un impuls educativ. Nu am dedus de la noi înşine acest lucru... el ne-a fost indus prin educaţie.
Am auzit deseori această acuzaţie din rândul celor de lângă mine, dar fără a exista o aprofundare a contextului în care aceste acuze au apărut.
Voi demonstra în articolul de astăzi “De ce Românii Nu pot fi consideraţi ca fiind trădători” analizând comportamentul nostru din timpul Primului Rrăzboi Mondial.
Începând cu 1821, scopul principal al poporului român a fost acela de a aduce pe toţi românii, atât cât a fost posibil şi când a fost posibil, sub aceeaşi umbrelă statală. Procesul a fost unul îndelungat şi anevoios, dar el a fost dus până la capăt în 1918. Orice abordare în politica internaţională trebuie să pornească strict de la acest principiu deoarece statul român, după formare, nu l-a ascuns niciodată şi nici nu s-a abătut vreodată de la el. Atunci când, din diferite motive, anumite acţiuni de politică externă se intersectau cu acest principiu, cel din urmă prima.
Intrarea României în Primul Război Mondial a urmărit un lucru foarte clar şi declarat public: Alipirea Ardealului la statul român format în 1859. Toate relaţiile stabilite cu partenerii exteriori pornesc de la acest obiectiv, iar el este singurul faţă de care românii erau responsabili. Odată asumat public, nimeni nu ne poate acuza că am trădat, din moment ce niciodată nu s-a demonstrat că am pus altceva în faţa acestei doleanţe.
Neintrarea în primul conflict mondial decât în 1916 se datorează a două aspecte principale:
- România, deşi avea o armată numeroasă, nu era pregătită din punct de vedere tehnic pentru conflict şi
- Rusia nu a fost de acord cu condiţia impusă de România - recunoaşterea la sfârşitul conflictului a dreptului nostru asupra Transilvaniei.
Asupra celui de-al doilea aspect, Rusia avea reţineri, deoarece niciodată nu şi-a dorit un stat românesc puternic în zonă, iar alipirea Ardealului ar fi determinat o atracţie foarte mare şi pentru Basarabia, furată de ruşi în 1812.
Aceştia credeau, la începutul conflictului, că vor învinge foarte uşor pe nemţi şi fără ajutorul României, tot aşa cum au crezut şi în 1877, când fără de noi, armata rusă ar fi fost înfrântă cel mai probabil de către cea otomană.
Dezastrul în care frontul a ajuns în 1916 a silit Puterile Aliate să pună presiune pe Rusia ca să accepte condiţiile impuse de România, ele având neapărată nevoie de deschiderea unui nou front care să slăbească presiunea pe frontul din Vest, lucru care s-a dovedit a fi valabil.
Condiţiile principale ale intrării României în război erau următoarele:
- furnizarea de tehnică militară armatei române cu o anumită regularitate;
- armata rusă să asigure flancul Estic şi Sudic pentru ca România să îşi folosească resursele pentru o ofensivă în Ardeal.
Nu mai adaug aici faptul că oficialii Alianţei au spus neoficial, în timpul negocierelor cu Rusia, ca aceasta să accepte orice condiţie (im)pusă de România, deoarce la sfârşitul războiului oricum nu vor mai ţine cont de ele, lucru pe care de altfel l-au şi încercat şi doar perseverenţa şi curajul nostru au fost cele care au făcut ca România Mare să existe.
Ştiţi de câte prevederi s-au ţinut aliaţii din cele de mai sus? De niciuna. Atunci, cum ar fi putut România să îşi mai respecte partea ei de înţelegere, din moment ce pur şi simplu a fost sacrificată pentru a se putea salva frontul din Vest? Ori România avea un obiectiv important de realizat şi pe care nu putea să îl trădeze: Unitatea Românilor.
În 1916 armata română a trecut Carpaţii, dar în lipsa tehnicii militare promise, s-a trezit în faţa unui monstru complet tehnologizat - armata germană. Acest lucru a dus la un adevărat dezastru, numărul de victime fiind imens comparativ cu cel al celor din tabăra opusă.
Pentru ca “trădarea” aliaţilor să fie completă, flancul Sudic nu a mai fost asigurat de către armata rusă, care a “întârziat ” în a trimite trupe spre sudul României acolo unde se comasese o puternică armată germano-bulgară.
Practic armata română s-a trezit prinsă ca într-o menghină, fără nicio şansă de ajutor. Până atunci românii şi-au ţinut toate promisiunile asumate în timp ce aliaţii Nu.
Pentru ca dezastrul să fie şi mai mare, în Rusia izbucneşte revoluţia bolşevică şi nu numai că armata rusă nu a mai oferit ajutorul promis, dar debanda trupelor de pe teritoriul românesc rămas neocupat, a transformat această forţă din Aliat în potenţial inamic. Armata română a fost obligată să ia măsuri pentru a restabili ordinea şi a trecut la dezarmarea trupelor ruse care tindeau a deveni unele de ocupaţie.
Iată că aliaţii nu au mai putut asigura României nici măcar frontal de Est. România rămasă neocupată s-a trezit practic înconjurată din toate părţile. Atitudinea ţării noastre a determinat conducătorii ruşi să rupă relaţiile diplomatice existente cu România.
Rusia a dus acest lucru şi mai departe: a încheiat pace separată cu germanii.
Ce îi mai rămăsese României şi românilor să facă în acel moment, în care practic noi ne-am ţinut de promisiuni, dar lipsa de asumare din partea aliaţilor a dus România în situaţia de dispariţie? Nu aveau oare românii dreptul să denunţe acest contract, în care partenerii nu şi-au onorat părţile care le reveneau? Pot fi oare românii catalogaţi drept trădători pentru ceea ce avea să facă?
După ce Rusia a încheiat pace sepărată cu Germania, România a trebuit să ia o decizie care să îi permită supravieţuirea ca stat - încheierea unei păci separate cu Germania. Acest lucru era interzis conform acordului de alianţă semnat, dar oare chiar trebuia să sacrificăm totul pentru nişte parteneri care nu şi-au ţinut promisiunile?
Acesta este motivul pentru care românii au fost catalogaţi drept trădători - că am fost când cu unul, când cu celălalt, după cum bătea vântul. Acest lucru este total fals - românii au fost întotdeauna acolo unde interesul naţional asumat îi ducea, tot aşa cum şi la parteneri, interesul naţional prima.
Hitler avea să spună mai târziu că orice Tratat e o bucată de hârtie care trebuie folosită în funcţie de context şi apoi aruncată la gunoi. Aceasta este gândirea marilor puteri şi ea se vede în modul în care alianţele nu au durat sau în modul în care au sacrificat pe cei mai mici. Hitler avea şi el să arunce înţelegerea cu Stalin la gunoi.
Românii trebuie să îşi urmărească interesul naţional, iar când acesta este subminat atunci ar trebui mai multă atenţie.
Acest lucru avea să ne coste neprimirea la masa învingătorilor de după Primul Război Mondial - dar credeţi voi oare, că am fi fost primiţi în condiţiile în care această pace separată nu ar fi fost încheiată? Credeţi că România, dacă nu urma paşii pe care i-a urmat, ar mai fi putut ajunge la România Mare? Dacă pacea nu s-ar fi încheiat, cel mai probabil, tot spaţiul românesc ar fi fost ocupat - ce am mai fi putut face atunci?
Din moment ce perioada interbelică ne-a prins cu o Românie Mare nu aş putea spune că am făcut vreun pas greşit în Primul Război Mondial. Înşiruirea evenimentelor prin care am trecut, a dovedit că am adoptat cele mai bune soluţii pentru obiectivul propus: România Mare, deoarece acest obiectiv a fost atins, chiar dacă au fost momente care nu mai prevesteau această victorie.
Dacă România nu ar fi fost prinsă la sfârşitul conflictului cu un potenţial militar ridicat, conservat ca urmare a păcii încheiate, şi dacă Antonescu nu ar fi avut forţa să împingă armata română până la Budapesta, atunci cu siguranţă României nu i s-ar fi oferit nici măcar Ardealul, că de, nu prea am ajutat pe frontul de Est.
Scriu acest articol pentru că deseori aud de la români această părere proastă despre ei. Aici este şi greşeala istoricilor români şi formatorilor de opinie care au obligaţia să educe corect societatea şi să explice contextul în care România „nu şi-a onorat” obligaţiile.
Românii nu au trădat în Primul Război Mondial pentru simplul motiv că ceilalţi nu şi-au onorat obligaţiile.
Un contract e un contract şi ambele părţi aveau obligaţia să îl onoreze.
Se încarcă comentariile...
