Cum sunt în căutare neostenită de poze pentru a le plasa pe cristoiublog.ro, la rubrica „Documente de Istorie“, ajuns la Bibliotecă, fac fişă pentru a-mi fi adusă cartea în sală. Sunt convins că, scanându-i paginile, îmi voi spori rezerva de fotografii-document.

Mi se aduce cartea, la locul 85, unde stau de decenii. Mă năpustesc asupra ei cu patima dată de o carte încă virgină pentru curiozitatea mea.  Într-adevăr, „Cronica ilustrată a unei lumi apuse“ concretizează comanda propagandistică, îndeplinită de Horia Liman (text) şi Eugen Toma (Prezentare artistică). Cuvântul înainte nu lasă loc nici unei îndoieli în privinţa scopului:

„«Cronica ilustrată a unei lumi apuse», spre deosebire de obişnuitele cronici şi letopiseţe e susţinută nu prin mijlocirea verbului, ci a imaginilor zugrăvite de ilustratorii şi caricaturiştii unor publicaţii din ţara noastră, care şi-au perindat existenţa de-a lungul secolului cuprins între 1848 şi 1948.

Alcătuitorii acestei cronici ilustrate s-au străduit să prezinte, prin intermediul viguros al caricaturii, al desenului satiric şi alegoric, cîteva trăsături caracteristice din istoria României burghezo-moşiereşti; istoria regimului născut din monstruoasa coaliţie a burgheziei şi moşierimii,  a regimului în care capitaliştii, latifundiarii şi instrumentele lor de clasă – monarhia şi partidele lor politice – au întronat domnia exploatării crunte, a mizeriei, a înapoierii şi silniciei pentru cei mulţi, pentru popor, a huzurului şi bunului plac pentru ei, cei puţini; istoria regimului de asuprire, de corupţie şi venalitate, de crime şi trădare, nimicit pentru totdeauna, în anii revoluţiei populare, prin voinţa şi lupta maselor unite sub steagul roşu al partidului revoluţionar al clasei muncitoare“.

Luând-o la puricat, descopăr o antologie din caricaturile şi afişele anti-burgheze dintre 1848 şi 1948. Eliminând producţia de după 23 august 1944, efect nemijlocit al comenzii oficiale, şi însăilările din presa comunistă ilegală, rămân însă, pentru a fi luate în serios, creaţii viguroase, semnate de Francisc Sirato, Ary Murnu, Iser, Tonitza apărute în „Adevărul“, „Ghimpele“, „Nichipercea“, „Cuvîntul liber“.

Văzute înainte de 1989, când ştiam de regimul burghez doar din cărţi, caricaturile şi afişele mi s-ar fi părut comandate avant la lettre de Secţia de propagandă a C.C. al PCR.

Acum însă, când ştiu ce înseamnă capitalism sălbatic moldo-valah, când, asemenea tuturor românilor, cunosc abjecţia politicianismului românesc, dispreţul râtanului afacerist faţă de intelectuali, stridenta inegalitate socială, dezmăţul demagogiei, văd cu alţi ochi caricaturile, desenele şi afişele strânse în această carte.

Nu încape vorba că, spre deosebire de producţiile proletcultiste din anii comunismului românesc stalinist, aceste creaţii sunt sincere. Ele dau curs revoltei artistului cinstit faţă de putreziciunea clasei morale suprapuse. O revoltă fără nici o culoare politică. O revoltă care ar fi necesară şi acum.

O caricatură iscălită de Tonitza pentru „Avântul“ (1919), surprinde doi tipi identificaţi ca agenţi electorali. Legenda sună astfel:„Agenţii electorali: – Bătaie de joc! Nu ni se recunoaşte munculiţa noastră! Să spună Regele că alegerile s-au făcut în ordine, cînd numai noi am votat de cîte zece ori...“.

Propagandă comunistă? Să fim serioşi! Falsificarea scrutinului prin votul multiplu ţine de o realitate axiomatică a României interbelice. Dacă înlocuim cuvântul Rege cu premier sau preşedinte, caricatura ar fi putut să apară în orice publicaţie postdecembristă, după fiecare moment electoral. Cu o singură precizare: au fost şi cazuri când aceeaşi persoană a votat de 20 de ori!

O caricatură din „Dimineaţa“ (1933) înfăţişează doi inşi discutând.

Legenda:

„Şedinţa de noapte a Camerei.

— O ducem prost cu locuinţele, d-le deputat...
— Şi noi o ducem prost... Am dormit astă-noapte trei sute într-o Cameră...“

Adevărul mărturisit de caricatură: parlamentarii dormeau la şedinţele Camerei Deputaţilor.

Sunt parlamentarii de azi altfel decât cei din caricatură?!

Un întreg capitol „Din primăvară pînă-n toamnă“ reproduce afişe, desene, caricaturi despre represiunea din 1907.

Întâlnim aici şi legendarul desen al lui Iser din „Facla“, 1913, înfăţişându-l pe Carol I cu un 1907 scris pe frunte cu litere de sânge.

Propagandiştii anti-comunişti, înfrăţiţi cu monarhiştii, vor striga că e o blasfemie la adresa Marelui Rege, care Rege a modernizat România, bla, bla, bla. Da, dar Marele Rege a ordonat şi patronat Represiunea.

Îl putem scuti de această responsabilitate numai şi numai pentru că, în anii comunismului memoriei sale i s-au făcut multe nedreptăţi?!