Află de ce a început să scrie Mo Yan, câştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură

Fiu al unui miner, scriitorul chinez în vârstă de 57 de ani a fost distins ieri cu Nobelul pentru Literatură.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mo Yan, în vârstă de 57 de ani, vorbeşte numai limba chineză, relatează presa străină. Într-unul dintre puţinele interviuri acordate de-a lungul timpului, scriitorul povestea în anul 2010 pentru revista "Time": "Am început să scriu ca să scap de sărăcie”. Caracterizat drept un "autodidact", Mo Yan a explicat: "Nu mă temeam de cenzură. Mai târziu, după ce am început să am bani ca să-mi plătesc mâncarea, am continuat să scriu fiindcă simţeam că am ceva de spus".

 "Sunt bucuros şi speriat"

Ieri, imediat după ce a fost anunţat că este câştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură, Mo Yan a declarat că distincţia îl "bucură şi îl sperie", a relatat Associated Press.

Autorul romanului "Sorgul roşu", tradus şi în româneşte la Editura Humanitas, Mo Yan nu s-a temut să includă critica socială în scrierile sale, însă a fost întotdeauna atent să nu depăşească limita a ceea ce guvernul ar fi considerat inacceptabil, se arată într-un articol din "The New York Times". Scriitorul este, de altfel, apropiat de regimul comunist, fiind vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor Chinezi.

"I-am ascultat şi n-am vorbit"

Totuşi, Mo Yan abordează deschis şi tema imposibilităţii de a critica sistemul. În acelaşi articol, scriitorul chinez, pe numele său real, Guan Moye, îşi aminteşte cum şi-a ales pseudonimul literar care înseamnă "Nu vorbi". "Erau vremuri când dacă criticai puterea, puteai fi distrus. Mama şi tata mi-au spus să nu vorbesc în afara casei. Dacă spui ce gândeşti, o să ai probleme, mi-au explicat. Aşa că i-am ascultat şi n-am vorbit", spune, autoironic, scriitorul.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările