În doliu, dar pe cai mari

”Trebuie să purtăm doliu după Trianon, deoarece este vorba despre cea mai mare tragedie a istoriei maghiarilor” a declarat vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, pe 4 iunie, într-o emisiune TV.

Oficialul ungar a generalizat sentimentele proprii, apreciind că niciun stat succesor nu are motive pentru a sărbători, exemplificând tocmai cu România, care suferă că Republica Moldova nu vrea să se unească şi se tem de o eventuală rupere a Moldovei de Muntenia. E doar ultima declaraţie în care Semjen Zsolt jigneşte România şi îşi face imagine politică pe seama declaraţiilor revizionist-şovine. Disperat să îşi contureze o imagine distinctă de cea a tătucului Viktor Orban, premierul Ungariei, Semjen Zsolt încearcă prin orice mijloace să atenueze impresia de absorbţie a partiduleţului pe care îl conduce (Partidul Naţional Creştin Democrat/KDNP) de către atotcuprinzătorul FIDESz. Cum spectrul politic ideologic ungar este ocupat de iliberalul Viktor Orban, jovialul Semjen a cules ce a mai rămas: discursul antiromânesc şi revizionist, care ţinteşte o nişă constantă a electoratului şi care are şi rolul de a abate atenţia de la unele probleme reale ale Ungariei, cum ar fi izolarea internaţională, criticile tranşante din partea UE şi SUA. 

Sigur că îndemnuri la doliu ”pasiv-agresiv” s-au mai văzut (ne amintim cu umor românesc de declaraţia lui Tokes din 2010, în care califica 1 Decembrie drept ”un zi de doliu”). Sigur că revizionismul ungar a îmbrăcat nenumărate forme, de la extremism, până la demonstraţii paşnice şi propuneri legislative. Dar acum este vorba de un oficial de prim rang al statului vecin şi prieten, care deplânge public graniţele comune cu România. Un megieş care vrea respect, colaborare şi prietenie, dar se plânge, de câte ori îl ascultă cineva, că gardul nu e bine pus. 

Ei, bine, megieşul de care vorbim nu e doar pururi ”îndoliat”, căci are şi zile când sărbătoreşte. A făcut înconjurul internetului când a intrat, în 2014, la Târgu Secuiesc, călare în Piaţa Mare a oraşului, amintind (voalat, dar asumat) de guvernatorul Miklos Horthy care elibera, în 1940, oraşele din Transilvania, călare pe un cal alb. 

Întristat şi plâns, Semjen s-a bucurat totuşi de oportunităţile pe care Transilvania le oferă, generoasă, tuturor, autohtoni sau megieşi, participând cu mult entuziasm la vânătorile organizate prin codrii patriei. 

Click aici pentru continuare