638 de moduri în care să-l omori pe Fidel Castro. Cum a supravieţuit liderul cubanez încercărilor CIA de a-l asasina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fidel Castro a fost preşedinte 49 de ani FOTO Profimedia
Fidel Castro a fost preşedinte 49 de ani FOTO Profimedia

Fidel Castro a fost liderul cu cea mai lungă şefie de stat din lume, după cea a reginei Elisabeta. 49 de ani a condus Cuba, perioadă în care nu numai că a fost unul dintre cei mai de temut preşedinţi din lume, dar a şi supravieţuit celor 638 de tentative de asasinat care i-au fost înscenate.

El Comandante, cum era supranumit Fidel Castro, este văzut astăzi drept eliberator, de unii, şi drept criminal, de alţii.

Fidel Castro a fost considerat inamicul numărul 1 al SUA timp de decenii, de aceea nu e de mirare că CIA a încercat eliminarea lui prin metode care l-ar face invidios până şi pe James Bond, de la pastile cu otravă, la trabucuri toxice şi scoici care explodează.

Fabian Escalante, fostul şef al serviciilor de contrainteligenţă ale Cubei, care a avut sarcina de a-l păstra în viaţă pe El Commandante, a calculat că au existat în total 638 de tentative de omor asupra lui Castro. 

Află aici ce metode a luat în calcul CIA pentru a-l elimina pe Fidel Castro, unele fanteziste, altepe puse în practică şi cum a reuşit liderul cubanez să rămână în viaţă. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite