Scriitorul şi bloggerul adevarul.ro, Ştefan Mitroi, în cărţi pentru conducerea ICR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul Ştefan Mitroi, blogger adevarul.ro, este în cărţi pentru a face parte din conducerea Institutului Cultural Român, în funcţia de vicepreşedintele.

Ştefan Mitroi s-a născut în 1956 şi a activat la "Scânteia TIneretului", "Curierul Naţional", în funcţia de redactor-şef, consilier în Senatul României şi scriitor. Are 14 volume publicate şi patru piese de teatru puse în scenă. El ar putea face parte din conducerea ICR, după demiterea echipei conduse de Andrei Marga.

Ştefan Mitroi a fost propus pentru conducerea ICR şi în septembrie 2012, din partea PSD.

Scriitorul poate fi citit şi în rubrica de bloguri de pe adevarul.ro.

Reconstrucţie după mandatul Marga

Andrei Marga şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al ICR  pe 17 iunie. Gestul lui Marga a venit imediat după ce Comisiile reunite pentru cultură şi politică externă din Senat au cerut revocarea lui Marga din funcţia de preşedinte al ICR, precum şi a adjuncţilor lui. Hotărârea a fost luată cu 11 voturi „pentru“ şi 4 „împotrivă“, în urma analizei raportului de activitate al institutului pe anul 2012. Potrivit declaraţiei preşedintelui Comisiei pentru cultură din Senat, Georgică Severin, instituţia condusă de Marga nu ar fi respectat teremenul-limită legal pentru depunerea raportului de activitate.

Protestul lui Adam Michnik

Andrei Marga a păşit cu stângul în noua funcţie, prin numirea unor persoane fără pregătire adecvată în management sau coordonare de proiecte culturale în fruntea Institutelor Culturale Român din Străinătate. Un exemplu notoriu a fost cel al secretarei Ambasadei României la Varşovia, care a fost propusă să preia  conducerea Institutului Cultural Roman din capitala Poloniei. În replică, sute de oameni de cultură polonezi, în frunte cu Adam Michnik, au semnat un protest public, susţinând-o pe Sabra Daici, directorul în funcţie al ICR Varşovia.

Noul preşedinte a demis din funcţii de conducere directori evaluaţi pozitiv atât de către comisiile din ţară, cât şi din ţările unde activau aceştia, blocând acţiunile culturale iniţiate de aceştia. Un caz notoriu a fost cel al Katiei Dănilă, demisă abuziv din funcţia de director al ICR Paris în luna septembrie 2012.

Şi-a numit colaboratorii în funcţii-cheie

Pentru posturile ICR de directori-adjuncţi şi referenţi, care au fost scoase la concurs în noiembrie 2012, s-au înscris 189 de candidaţi. Numirile în posturi au fost făcute înainte cu zece zile de termenul legal, pe 4 ianuarie 2013. Şeful ICR i-a desemnat atunci referenţi, fără să respecte toate etapele concursului, pe foşti colaboratori de-ai săi de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ de la Cluj, pe care i-a condus în perioada sa de rectorat, între anii 1993-2004 şi 2008-2012. În contextul acestui scandal, Eunicia Maria Trif, colaboratoare a lui Andrei Marga la Universitatea din Cluj, a fost numită în funcţia de secretar general adjunct al ICR. Cu toate acestea, Marga a respins acuzaţiile de nepotism, spunând că şi „Clujul se află pe harta României“.

O altă aberaţie a politicii lui Marga a fost intenţia de a înfiinţa filiale ale Institutului Cultural Român în provinciile istorice ale României, cu sedii în oraşele Iaşi, Tulcea, Arad, Târgu-Jiu, Craiova, Cluj-Napoca şi Baia Mare.Nume importante – Andrei Pleşu Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu – s-au delimitat de programul ICR, au criticat dur politica lui Andrei Marga, sancţionând-o prin neparticiparea la Salonul de Carte de la Paris (22-25 martie 2013), în care România a fost ţară invitată.  Un grup de performeri- protestari a purtat măştile scriitorilor absenţi la deschiderea salonului de carte. În replică, ICR a afirmat că  artiştii-protestatari erau „sub influenţa alcoolului“.

Pe aceeaşi temă:

Andrei Marga, dezvăluiri despre demisie: „Vârful de lance al acestei operaţiuni este Ponta, el a instrumentat-o“

Andrei Marga a vorbit luni seara, la Realitatea TV, despre demisia din fruntea Institutului Cultural Român, la mai puţin de un an după ce a preluat această funcţie.

Demisionarul Horia Gârbea: „Nu am încălcat nicio lege“

Scriitorul Horia Gârbea, care şi-a depus luni demisia din funcţia de vicepreşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), spune că nu are nimic să-şi reproşeze în perioada sa de mandat

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite