"Nişte cărţi excelente vor apărea în curând, în Franţa. Dar dragostea nu se impune, dragostea se întâmplă"

Consilier literar „România ţară invitată” pe lângă Centre National du Livre (CNL ) din Franţa, traducătoarea Laure Hinckel comentează politicile culturale şi mecanismele de infiltrare a pieţei de carte franceză, în condiţiile reducerii bugetare de la Institutul Cultural Român (ICR), principal partener în organizarea evenimentului din 2013.

Tălmăcitoare asiduă în limba franceză a lui Mircea Cărtărescu, Dan Lungu, Cecilia Ştefănescu, Florin Lăzărescu, Lucian Dan Teodorovici, Ştefan Baştovoi,dar şi a lui Camil Petrescu sau Andrei Pleşu, Laure Hinckel pregăteşte patru noi titluri în perspectiva Salonului cărţii de la Paris din 2013. 

Adevarul.ro: În perspectiva Salon du livre 2013 de la Paris la care România este ţară invitată, vi se pare că editurile franceze au început să fie interesate de literatura română, faţă de slabul interes de care vorbeaţi cu un an doi în urmă?

Laure Hinckel : Majoritatea traducerilor programate pentru a fi publicate în 2012 şi în primele luni ale anului 2013 erau deja "pe rol" cand s-a anunţat vestea. În cazul câtorva cărţi (până la zece, nu mai mult), anunţul a grăbit un pic procesul decizional. Interesul editorilor francezi a crescut indubitabil - este şi normal, absolut normal. În momentul de faţă, toţi traducătorii literari din asociaţia noastră ATLR  [Asociaţia traducătorilor de literatură română] sunt foarte ocupaţi cu traducerile lor.

Ce rol a jucat ICR şi Centrul Naţional al Cărţii (CENNAC) în această relaţie dificilă editori francezi – autori – cărţi de literatură română în ultimii ani? 

În primul rând, mi-aş permite să vă corectez. Nu aş spune depsre relaţia editori francezi - autori români ca ar fi  dificilă. Ea se încadrează în standardele obişnuite.

Ce înseamnă "dificil"? Vorbim oare despre faptul că toată « cititorimea » din Franţa nu este interesată de literatura română? Să fim serioşi.

Sper, şi sperăm cu toţii (şi în primul rând editorii francezi) că, într-o zi, cititorii francezi vor avea un « coup de foudre » pentru o carte tradusă din română. Dragostea nu se impune, dragostea se întâmplă. Tot ce putem face, fiecare la nivelul lui (traducător, instituţie culturală, editor, librar, ziarist, cititor) este sa oferim scrisului condiţiile generale ale existenţei sale: să iubim scriitorii şi să-i apărăm ca ochii din cap –pentru că, într-un fel poetic, ei sunt ochii noştri deschişi spre lume.  

ICR-ul, şi pe urmă Cennac-ul (instituţia a fost creată mai târziu) au jucat rolul pe care îl joacă orice instituţie culturală europeană de tip Institut français sau British Council. Adică, ICR-ul a dezvoltat, cu timpul, şi având ca obiectiv aducerea principiilor sale de funcţionare la cel mai înalt nivel de rigoare şi de transparenţă, nişte programe de subvenţionare a traducerilor. Să vă explic, pe scurt, cum se întâmplă lucrurile. Editorii francezi (cazul care ne interesează), doritori de a fi ajutaţi pentru a publica o carte pe care au descoperit-o (prin reţelele lor) se adresează Cennac-ului, completează un dosar, iar o decizie este luată la Bucureşti, în cursul unei sesiuni de jurizare.

În acest lanţ de descoperire-fabricare-vânzare-promovare a cărţilor, ICR-ul asumă un rol şi în aval, anume la nivelul logistic, când este vorba ca un autor român să raspundă invitaţiei ţării gazdă de a participa la un eveniment, la un turneu de lecturi, la o repriză de autografe etc...

Ce incidenţă are reducerea drastică a bugetului ICR, în perspectiva deschisă de Salon 2013?

Nu vă pot răspunde decât că noi, ca instituţie, aici, nu am primit nici o informaţie de niciun fel. Syndicat National de l’Edition, organizatorul tâgului de la Paris, s-a şi exprimat în acest sens. Noi ne pregătim intens şi cu pasiua care ne însufleţeşte de fiecare dată. Toată lumea este încântată că literatura română, la 23 de ani după deschiderea ei spre lume şi nouă ani după extraordinara ei descoperire cu ocazia Les Belles Etrangères, să fie invitata noastră de onoare.

Care sunt reţelele editorilor francezi de care vorbeaţi? Cum află despre autorii români şi cărţile lor inedite, şi cine îi ajută să decidă că da, o carte sau un autor merită publicaţi în Franţa?

Editurile mari au “cititorii” lor, oameni în care au încredere, care redactează, la cerere, recenzii confidenţiale. Iar cărtile ajung la cunoştinţa unui editor prin căi extrem de diverse. Poate fi vorba de cărţi primite prin poştă de la diverse edituri din România, sau promovate de alte persoane, cum ar fi traducătorii sau autorul însuţi. Mai sunt terţele persoane, critici, alte persoane cunoscute…

Această multiplicitate de căi prin care un editor se informează, iată, este tocmai un semn că trăim într-o lume deschisă. Hai să încercăm să nu căutam o regulă anume, pentru ca ea nu există. O singură, o cale unică de a publica o traducere din limba română în Franţa nu există. Posibilităţile sunt multiple. În schimb, în lumea de astăzi, există o metodă sigură pentru a opri total fluxurile de traducere: dirigismul. 

Ce aşteptaţi de la Salon du livre 2013, dvs, traducătoare experimentată şi pasionată de literatură română, cu cel puţin trei cărţi deja angajate la editori francezi, şi cu alte titluri traduse care aştepată încă în sertar?

Este adevărat, în cursul câtorva luni îmi vor fi publicate trei traduceri [Groapa de Eugen Barbu, Matei Brunul, de Lucian Dan Teodorovici, Capcanele istoriei.Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950 de Lucian Boia] plus una în colaborare cu prietena mea, Marily Le Nir [Cartea şoaptelor de Varujan Vosganian]. Ele se adaugă celor unsprezece romane şi eseuri pe care le-am tradus în ultimii ani, printre care si romanul excelent a lui Savatie Baştovoi, apărut recent, în ianuarie 2012, la Jacqueline Chambon. 

Dar, în momentul de faţă, fiind şi misionată de către Centre national du Livre de la Paris cu titlul de consilier literar al acestui eveniment, sper în primul rând că această ediţie 2013 să fie un succes al literaturii române în ansamblul ei. Să permită o mai bună cunoaştere a scriitorilor români în rândul cititorilor de limbă franceză. Să provoace un val de curiozitate, de interes, de dragoste, de adeziune. Nişte cărţi excelente vor apărea în curând. Despre ei, scriitorii, şi despre operele lor minunate trebuie vorbit, de acum înainte.