„Moromeţii“ şi Basarabia

În romanul moromeţii se promovează mitul jandarmului român care „pălmuieşte ţăranul moldovean”

Anul acesta se împlinesc 60 de ani de la apariţia romanului Moromeţii, al celui mai mare prozator român postbelic, Marin Preda. Sunt convins că aniversarea acestei capodopere va genera numeroase dezbateri şi comentarii. Unul dintre aceste comentarii, însă, interesează în mod special Basarabia, prin prisma demolării unui mit, pe care romanul o operează.

Este vorba despre mitul sovietic, al „jandarmului român care-l pălmuieşte pe bietul ţăran moldovean”. Unul dintre miturile fondatoare ale „moldovenismului” şi ale antiromânismului deşănţat dintre 1944-1991, mit drag şi astăzi adepţilor ideii că basarabenii nu sunt români, iar limba „moldovenească” nu este limba română, pur şi simplu.

Acest mit mincinos, menit să susţină deznaţionalizarea românilor basarabeni, este prezent atât în operele propagandiştilor regimului sovietic, cât şi în unele dintre cele ale scriitorilor de valoare, care au contribuit la păstrarea, cât de cât, a limbii şi culturii române între Prut şi Nistru. Cazul cel mai flagrant, dintre marii scriitori români din Basarabia care au introdus (pe uşa din dos) mitul „jandarmului român care-l pălmuieşte pe ţăranul moldovean”, este cel al lui Ion Druţă.

Din păcate pentru propaganda „moldovenistă”, cel care citeşte Moromeţii, volumul I, află că jandarmul român îl pălmuieşte şi pe ţăranul din Teleorman. Pe Ţugurlan, mai exact. Şi îl pălmuieşte, deşi este şi el, jandarmul, tot ţăran din Teleorman. Palma jandarmului, regretabilă ca gest, nu are niciun substrat etnic sau politic. Ea e doar expresia – regretabilă, repet – a comportamentului brutal al forţelor de ordine, într-o Românie interbelică încă insuficient europenizată.

Dar Moromeţii ne mai spune ceva despre palma jandarmului. Căci jandarmul îi spune lui Ţugurlan: dacă, în loc să mă baţi, să-mi iei şapca şi arma, veneai cuminte la post, îţi mai dădeam două palme şi muşamalizam tot. Aşa, trebuie să faci închisoare. Iar Ţugurlan a făcut câteva luni de închisoare, pentru ultraj, după care s-a întors acasă ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Jandarmul român nu l-a trimis, deci, pe Ţugurlan în Siberia, cu toată familia, pentru douăzeci de ani. Asta e diferenţa, despre care nici măcar marele Druţă nu suflă un cuvânt...