Meseriile omului şi filosoful Gabriel Liiceanu

O notă lămuritoare inserată de Gabriel Liiceanu la finalul remarcabilei prefeţe a volumului România – O iubire de care se poate muri ne înştiinţează că textele reunite între copertele cărţii (Editura Humnaitas, Bucureşti, 2017) au fost publicate iniţial pe site-ul contributors.

Multe dintre aceste texte, majoritatea cu apăsat caracter politic, dar şi polemic, îmi era cunoscute încă de la data apariţiei. Le-am apreciat la vremea potrivită şi capacitatea de a argumenta o idee, şi amănunţimea argumentaţiei, şi amplitudinea lor filosofică. Uneori chiar voitul, necenzuratul şi deloc excesivul lor patetism. Cu unul dintre aceste texte, cel intitulat Nu mă mai mir de nimic, am şi polemizat într-un text publicat pe adevărul.ro fiindcă mă nemulţumise nedreptatea flgrantă comisă - din necunoaştere, din rea voinţă?- în partea finală a textului domniei-sale de dl. Liiceanu la adresa d-lui acad. prof. univ.dr. Ioan Aurel Pop. Nu am fost singurul care am luat atunci poziţie, credeam că dl. Liiceanu s-a lămurit că nu a fost tocmai riguros în demonstraţia domniei- sale, că la data scrierii articolului i-a scăpat zicerea lui Camil Petrescu în conformitate cu care „un ziarist este un om bine informat” şi că acum a retractat. Nici vorbă!

Nu trebuie să mire pe nimeni că îl asimilez, de astă dată,  pe filosoful şi pe directorul de mega-editură Liiceanu ziariştilor. Textele din România O iubire din care se poate muri aparţin genului jurnalistic, sunt gazetărie ceva mai elaborată, mai rafinată, mai îmbogăţită cu referinţe culturale, dar tot jurnalism sunt.

Dacă există vreun motiv sau vreo temă de mirare atunci aceea rezidă în încăpăţânarea d-lui Liiceanu de a se menţine în eroare. O face, probabil, cu conştiinţa infailibilităţii,  cu convingerea că i-ar scădea prestigiul în cazul în care ar accepta că i se mai întâmplă să şi greşească, animat de strania dorinţă de a justifica ceea ce nu e de justificat.

Acestui demers şi acestei paradigme i se subordonează şi textul Scara fermecată a lui Traian Băsescu în care admite cât de jos a coborât stilistica apariţiilor publice ale fostului preşedinte, fără a accepta însă că în cei zece ani cât respectivul ins a bântuit pe la Palatul Cotroceni, ne-a chinuit existenţele şi minţile nu a făcut decât să ne păcălească ori să ne siluiască zilnic. Forma completă a discursului Ţara noastră în o mie de cuvinte, ţinut de la tribuna Parlamentului european la data de 22 martie 2017 este util să fie cunoscută. Ceea ce nu înseamnă însă că, la data la care a ţinut acel discurs dl. Liiceanu nu a greşit. A greşit fiindcă nu şi-a dimensionat astfel intervenţia încât să nu abuzeze de cutume ( a fost întrerupt după 8 minute, însă întreruperile sunt la ordinea zilei şi la marile conferinţe ştiinţifice când cineva depăşeşte timpul alocat intervenţiei sale), dar şi fiindcă a avut erori de informare, -a bazat nu pe document, ci pe memorie, pe imaginaţie şi a avut de plătit un preţ.

Cu o altă parte dintre textele reunite în volumul ce face obiectul acestor însemnări am rezonat încă la data primei lor publicări. Rezonez şi acum. Semnalez în grabă numai câteva titluri. Precum Câteva gânduri despre limba română de azi, Cum pătrunde spiritul în lume? (La o  aniversară) -  un excepţional elogiu adus cărţii care transcende caracterul pro domo al eseului - Hai la doctorateee!, Hai la doctorateee!, Nu sunt de acord să fiu împuşcat, Pupătura Senatului, Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro? – textul acesta ar trebui să fie studiat la orele de Istorie din şcoală, poate că îi va mai elibera de fantasme pe adulatorii lui Fidel şi ai lui Che Guevarra-, Cine îi manipulează pe manifestanţi? Şi enumerările ar putea continua, acoperind aproape întreg cuprinsul cărţii. Fără a omite controversatul România gurilor ştirbe tocmai deoarece controversa s-a iscat dintr-o lectură grăbită, rău-voitoare, manipulatoare a unui text cum nu se poate mai onest şi riguros al d-lui Liiceanu.

Singurul text inedit din volumul România O iubire din care se poate muri este cel intitulat Cele trei meserii ale omului care serveşte drept prefaţă cărţii. Este un veritabil eseu, un manifest în favoarea implicării în viaţa socială şi politică a intelectualului. În favoarea şi a dovedirii necesităţii existenţei a ceea ce Vladimir Tismăneanu şi nu numai el denumesc cu sintagma intelectual critic. Ipostazele sau meseriile, cum le numeşte dl. Liiceanu de cetăţean şi de om în lume sunt, fără doar şi poate, mult mai complexe, mult mai dificile decât aceea al cărei sinonim este cuvântul profesiune.

Gabriel Liiceanu- ROMÂNIA O IUBIRE DIN CARE SE POATE MURI, Editura Humanitas, Bucureşti, 2017