Lumea îl plânge pe Elie Wiesel. Ultimul vis al marelui dispărut: se plimba prin Sighet alături de familia sa ucisă în Holocaust

Lumea îl plânge pe Elie Wiesel. Ultimul vis al marelui dispărut: se plimba prin Sighet alături de familia sa ucisă în Holocaust

Elie Wiesel (1928-2016)

Zeci de oameni au luat parte duminică la o ceremonie funerară în memoria supravieţuitorului Holocaustului Elie Wiesel, laureat al Nobelului pentru Pace, care a decedat sâmbătă la vârsta de 87 de ani. Cu câteva zile înainte, Elie Wiesel i-a povestit fiului său, Shlomo Elisha, că a visat că se întorsese în oraşul său natal, Sighet, România, şi se plimba alături de părinţii săi şi o soră care au fost ucişi în Holocaust.

„Soţul meu a fost un luptător”, a declarat soţia lui Elie Wiesel, Marion, într-un comunicat. “A luptat pentru memoria celor şase milioane de evrei care şi-au pierdut viaţa în Holocaust şi a luptat pentru Israel. A purtat nenumărate bătălii pentru victimele nevinovate, indiferent de originea sau credinţa lor”, a adăugat ea.

„Pentru el a contat cel mai mult să le predea nenumăraţilor studenţi care au luat parte la cursurile sale universitare”, a afirmat Marion Wiesel.

Soţia sa s-a numărat printre cei care au luat parte la ceremonia funerară privată organizat duminică la Sinagoga Fifth Avenue, din Upper East Side, Manhattan. O ceremonie publică va avea loc la o dată ulterioară, a anunţat Fundaţia Elie Wiesel pentru Umanitate.

Omenirea a pierdut o voce morală măreaţă, a declarat, în faţa sinagogii, fostul director al Ligii Anti-Defăimare, Abraham Foxman, prieten al lui Wiesel. “Noi, supravieţuitorii am pierdut vocea amintirii. Iar eu, personal, al pierdut un prieten foarte special”, a adăugat el.

Într-un omagiu adus duminică seară, luminile de la One World Trade Center, din Manhattan, s-au aprins în culorile drapelului israelian, alb şi albastru.

Tenacitatea lui Wiesel în numele victimelor Holocaustului şi nu numai a fost egalată numai de căldura şi încurajările pentru cei dragi, a spus fiul său, Elisha Wiesel.

“Tatăl meu a ridicat vocea către preşedinţi şi premieri atunci când a simţit că problemele de pe scena mondială cer acţiune. Dar cei care l-au cunoscut în viaţa privată au avut plăcerea de a vedea un om blând şi devotat, care era întotdeauna interesat de alţii şi a cărui voce liniştită îi mişca, pentru a-i face să devină mai buni”

, a afirmat el într-un comunicat.

“Voi auzi această voce pentru tot restul vieţii mele şi sper şi mă rog să câştig în continuare dragostea necondiţionată şi încrederea pe care mi le-a arătat el întotdeauna”, a adăugat el.

Liderii din întreaga lume au transmis condoleanţe, iar reţelele de socializare au fost împânzite de imagini, mărturii şi omagii aduse lui Wiesel, un simbol al triumfului binelui asupra ororilor de neconceput.

Guvernatorul de New York, Andrew Cuomo, l-a descris pe Wiesel drept un new-yorkez, autor şi activist legendar. “Fie ca amintirea lui Elie să fie întotdeauna o binecuvântare”, a adăugat el într-un comunicat.

Oficiali de la Muzeul Holocaustului din Israel au declarat că Wiesel a fost o voce pentru oamenii care aveau nevoie de dreptate din toată lumea. El a luptat pentru drepturile victimelor din regiunea sudaneză Darfur, precum şi pentru evreii din spatele Cortinei de Fier, în timpul Uniunii Sovietice, a notat rabinul Yisrael Meir Lau, preşedintele Consiliului Yad Vashem şi fost Rabin Şef al Israelului.

“De-a lungul timpului, Elie Wiesel a devenit o conştiinţă pentru lume”, a spus directorul Bibliotecilor Yad Vashem, Robert Rozett, într-un interviu pentru Reuters TV.

Cine-a fost Elie Wiesel

Născut pe 30 septembrie 1928, la Sighet - în nordul României, un oraş care între 1940 şi 1944 s-a aflat în componenţa Ungariei -, într-o familie săracă, Elie Wiesel este deportat la vârsta de 15 ani la Auschwitz-Birkenau, unde mama sa şi sora sa mai tânără sunt asasinate. Tatăl său a murit în faţa sa, la Buchenwald, unde fuseseră transferaţi.


El şi-a povestit amintirile de copil deportat în primul său roman, "Noaptea" (1958).

Laureatul Nobelului pentru Pace a venit pentru ultima dată în România în 2002, într-o vizită în cursul căreia a fost decorat de Iliescu pentru rolul său în "promovarea păcii".

Doi ani mai târziu, Wiesel şi-a trimis medalia înapoi fostului şef de stat, denunţând decizia acestuia din urmă de a decora doi "antisemiţi şi negaţionişti cunoscuţi", şi anume pe poetul şi liderul extremei drepte Corneliu Vadim Tudor şi pe istoricul Gheorghe Buzatu.

"Elie Wiesel va rămâne o referinţă de verticalitate morală", a declarat duminică o purtătoare de cuvânt a Institutului de cercetare cu privire la Holocaust, fondat în 2005, la Bucureşti, care poartă numele laureatului Nobelului pentru Pace.

Lideri ai lumii şi prieteni îi aduc un omagiu lui Elie Wiesel

Oficiali de rang înalt şi lideri din întreaga lume îi aduc un omagiu supravieţuitorului Holocaustului Elie Wiesel, laureat al Nobelului pentru Pace, care a decedat sâmbătă la vârsta de 87 de ani, relatează CNN şi Le Monde.

Preşedintele american Barack Obama a salutat memoria unui "prieten", "a uneia dintre marile voci morale ale vremurilor noastre şi, în multe privinţe, conştiinţa lumii".

Wiesel nu lupta doar împotriva antisemitismului, a spus şeful statului american, subliniind angajamentul acestuia împotriva urii, bigotismului şi intoleranţei sub toate formele e, scrie ziarul francez.

Vicepreşedintele american Joe Biden aduce un omagiu celui căruia i-a oferit "prietenia şi sfatul" de-a lungul carierei sale. "Nu voi uita niciodată spiritul generos de care a dat dovadă faţă de familia mea şi de mine", afirmă vicepreşedintele citat de CNN.

Preşedintele francez François Hollande a adus la rândul său un omagiu unui "mare umanist, neobosit apărător al păcii". "Din această experienţă la capătul ororii care l-a lăsat orfan, el a ajutat lumea să-şi deschidă ochii asupra rănii de nedescris a exterminării evreilor în Europa", a spus şeful statului francez, citat de Le Monde.

"Elie a acceptat binecuvântarea şi povara supravieţuirii", afirmă fostul preşedinte Bill Clinton, citat de CNN. "În vorbe şi fapte, el a mărturisit şi a construit un monument al memoriei pentru a-i învăţa pe cei în viaţă şi generaţiile viitoare pericolul indiferenţei umane", adaugă el. "Aşa cum spunea el adesea, o persoană integră poate face diferenţa. Pentru atât de mulţi, el a fost acea diferenţă - inclusiv la inaugurarea Muzeului Holocaustului în 1993, când m-a îndemnat să opresc epurarea etnică în Bosnia", a mărturisit Clinton.

Fostul preşedinte american George W. Bush se declară "onorat" pentru că l-a "consultat pe acest fin cetăţean al lumii" şi îţi exprimă "recunoştinţa pentru perspicacitatea lui în legătură cu valoarea vieţii umane, spiritul său generos şi inima sa mare". El aduce un omagiu, citat de CNN, "unui exemplu de viaţă plină de har, care va influenţa milioane (de oameni) din generaţiile viitoare".

Secretarul de Stat american John Kerry deplânge, citat de CNN, memoria unui om care a avut de suferit de pe urma "unuia dintre cele mai întunecate capitole din istoria umană", însufleţit nu de răzbunare, ci de o "dorinţă de a potoli focul prejudecăţii şi bigotismului", şi care "a servit cauza speranţei şi a condus căutarea dreptăţii şi păcii".

Preşedintele israelian Reuven Rivlin îi aduce un omagiu celui care a "încarnat hotărârea spiritului uman de a învinge cele mai întunecate rele şi de a supravieţui în pofida oricărei şanse", care "şi-a dedicat viaţa luptei împotriva urii şi (care) de dragul omului, creat după chipul lui Dumnezeu, ne-a fost îndrumător tuturor".

Moştenirea lui Elie Wiesel "dăinuie în scrierile sale strălucitoare, în studenţii săi, în milioanele de vieţi pe care le-a atins şi în construirea în inima capitalei lumii libere, a United States Holocaust Memorial Museum, al cărui fondator a fost", declară, citată de CNN, Sara J. Bloomfield, directoarea muzeului. "Acum, muzeul şi cauza amintirii Holocaustului sunt considerate ca date. Puţini cunosc lunga luptă de care a fost nevoie", adaugă ea.

Elie Wiesel "n-a stat niciodată deoparte. Nu a contat al cui sânge a fost vărsat. El a vorbit. Şi a devenit o voce, cu un ecou care răsună în întreaga lume",

a declarat, citată de CNN, Deborah Lipstadt, o profesoară de istorie evreiască modernă şi studierea Holocaustului la Emory University, o prietenă a laureatului Nobelului pentru Pace, citând un verset din Scripturile ebraice. Ea îi aduce un omagiu lui Wiesel, care încarnează, în opinia sa, acest verset.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările