Gabriel Liiceanu: „Propun ca locul frunzei verzi, ca brand de ţară pentru România, să-l ia Mircea Cărtărescu”

Gabriel Liiceanu, vorbind despre volumul „Nostalgia” de Mircea Cărtărescu. Foto: Radu Sandovici

Mircea Cărtărescu şi Gabriel Liiceanu au avut un dialog cu publicul aseară, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, în cadrul evenimentului care a sărbătorit împlinirea a 20 de ani de la prima ediţie a volumului „Nostalgia”.

După cum a precizat şi Gabriel Liiceanu, volumul publicat de Editura Humanitas în 1993 reprezenta ediţia necenzurată a cărţii care apărea în 1989 cu titlul „Visul”, la Editura Cartea Românească. Cu ocazia împlinirii a celor 20 de ani, Editura Humanitas a publicat o ediţie aniversară, în condiţii grafice deosebite: „Acum, volumul acesta, pe care nu mă voi sfii să îl consider creaţia genială a unui scriitor la 30 de ani, apare, după numeroase ediţii care s-au succedat la Humanitas din 1993 şi până astăzi (un total de 40.000 de mii de volume), pentru prima oară într-o formă editorială a cărei frumuseţe vizibilă onorează spiritul care sălăşluieşte în ea.”, a spus Gabriel Liiceanu.

Directorul Editurii Humanitas a mărturisit că povestirile din „Nostalgia” i-au tăiat pur şi simplu respiraţia, fapt care justifică şi vorbele mari pe care le-a folosit în legătură cu Mircea Cărtărescu: „Când am avut impudoarea de a folosi cuvântul «geniu» în prezenţa autorului chiar, am făcut-o evadând în acel spaţiu al perfecţiunii care nu are nume, în aşa fel încât autorul însuşi, când a scris, pare să fi fost locuit, în mod ocazional, de un spirit venit de aiurea, care nu are măsura obişnuită a omenescului. Bănuiesc că asta este alchimia oricărei creaţii ieşite din comun. Senzaţia asta am avut-o şi când am citit «Cei morţi» a lui Joyce, «Metamorfoza» lui Kafka, «Cronica unei morţi anunţate» a lui Garcia Marquez sau «Povestaşul» lui Vargas Llosa. Senzaţia de perfecţiune, de ceva care, apărând în lume, devine, prin excepţionalul faptei, o sărbătoare pentru o comunitate întreagă. Nu pe Mircea Cărtărescu îl sărbătorim noi astăzi, ci cartea «Nostalgia» ca faptă sărbătorească legată, oarecum întâmplător, de numele lui.”

Gabriel Liiceanu s-a referit şi la atacurile de care a avut parte Mircea Cărtărescu pentru faptul că ar fi fost promovat peste hotare „din banii pensionarilor”: „Şi atunci nu m-am putut opri să-mi pun întrebarea: cum se face că, având printre noi un personaj de asemenea anvergură, tot ce găsim să spunem despre el este că, trimis în lume în câteva rânduri ca scriitor, ca ambasador spiritual al României, a făcut-o mâncând din banii pensionarilor? Dacă am vrea să devenim cunoscuţi printre străini altfel decât prin reţelele de cerşetori şi prostituţie şi prin măiestria cu care spargem carduri bancare, cea mai bună investiţie pe care am putea să o facem ar fi în Mircea Cărtărescu. În răspândirea planetară a operei lui.”

Liiceanu a mai spus, la finalul discursului său, că, aşa cum alţi scriitori sunt ambasadori ai ţărilor lor, şi Mircea Cărtărescu poate fi un brand de succes pentru România: „Peru e perceput în lume prin Mario Vargas Llosa, iar Columbia prin Gabriel Garcia Marquez. Propun ca locul frunzei verzi, ca brand de ţară pentru România, să-l ia Mircea Cărtărescu. Ca scriitor de geniu, el este lucrul excepţional pe care l-a produs acest loc în ultimii 30 de ani şi singurul care poate fi propus şi impus lumii. Dacă nu mă credeţi, citiţi «Nostalgia».”