FRAGMENT „Bafta, Devla şi Haramul. Studii despre cultura şi religia romilor“, de Mirel Bănică

FRAGMENT „Bafta, Devla şi Haramul. Studii despre cultura şi religia
romilor“, de Mirel Bănică

Mirel Bănică                                                                                                                  FOTO: polirom.ro

O culegere de studii din domenii distincte, precum etnografie, imagologie şi antropologie,, cartea lui Mirel Bănică aruncă o nouă lumină asupra permanenţei şi schimbărilor din domeniul religiei şi culturii ale acestei etnii prea puţin cunoscută. „Adevărul” prezintă, în premieră, un fragment din volumul „Bafta, Devla şi Haramul. Studii despre cultura şi religia romilor“, de Mirel Bănică, apărut la Editura Polirom.

Ştiri pe aceeaşi temă

Există o literatură foarte bogată, ca număr de titluri şi volume, cu şi despre romi, despre prezenţa lor în cele mai variate domenii ale activităţii umane, dar foarte puţine (sau deloc, în România...) scrieri dedicate religiei şi culturii religioase ale acestora. 

Practicile şi credinţele religioase ale romilor se diferenţiază de cele ale populaţiei majoritare în care se găsesc: personalizate, fervente, mai puţin dogmatice, încărcate cu revendicări şi markeri identitari, chiar şi atunci când vine vorba de adeziuni masive la noile mişcări evanghelice, în special cultul penticostal. Acest volum, rodul unei cercetări teoretice şi de teren de aproape trei ani, îşi propune să răspundă unei nevoi de cunoaştere, atât din partea cercetătorilor, cât şi a publicului larg pasionat de lumea romilor. 
 
-FRAGMENT-
 

„Motivul „întoarcerii morţilor printre cei vii este unul universal răspândit. Cuprinde numeroase variante, împrăştiate în timp şi spaţiu – o adevărată dimensiune universală, cu supravieţuiri în folclorul contemporan, după cum remarcă istoricul şi antropologul francez Jean-Claude Schmitt în introducerea unui studiu cu privire la fenomenul „morţilor vii” în societatea europeană medievală (Schmitt, 1998: 11). În acest caz, ce are special, de ce este atât de important să ne aplecăm asupra problematicii mulo, vampirul ţiganilor, cum îl numeşte unul dintre primii autori francezi care s-au ocupat sistematic de cultura şi folclorul romilor (Clébert, 1961: 193)? Pentru că aici se manifestă şi diferenţa în materie de ritualitate mortuară, şi tensiunea între simbolismul universal al temei şi specificul romilor, unele dintre ele având reverberaţii asiatice evidente. Ultimele, pe cât de seducătoare, pe atât de dificil şi delicat de susţinut. (...)

Mult mai rezervat în ceea ce priveşte credinţa în mulo este François Jourda de Vaux de Foletier – pentru cei care ştiu mai puţine despre romi, a fost unul dintre cei mai importanţi istorici francezi (dacă nu cumva cel mai important) care s-au ocupat de acest subiect. A scris foarte mult despre romi, iar unul dintre volumele importante, Le Monde des Tsiganes (1983), îmbină, cu o înaltă erudiţie, istoria cu elemente soft de etnografie şi etnologie romă. După moarte, sufletul poate lua o formă aproape „materială”, afirmă Vaux de Foletier: „Credinţa în mulo este universal răspândită printre ţigani – puţini dintre ei spun că nu s-au întâlnit, măcar o dată în viaţă, cu un mulo”. Numai că această credinţă nu le este proprie, ci a fost împrumutată de-a lungul timpului de la populaţiile creştine şi musulmane din Balcani. El face apoi o descriere a practicilor folosite de ei pentru a se apăra de aceşti mulo-vampiri. În anii 1950-1960, istoricul francez a efectuat cercetări şi în fosta Iugoslavie, unde a întâlnit „ţigani experţi în arta combaterii vampirilor. Erau atât de eficienţi, încât cei care aveau nevoie de serviciile lor nici măcar nu se tocmeau când venea vorba de preţ, fiind plătiţi în bani sau în natură” (Vaux de Foletier, 1983: 114).

O viziune ce relativizează în parte problematica mulo îi aparţine etnologului francez Patrick Williams. Într-o cercetare specifică, dedicată raportului special al manuşilor din Franţa cu moartea şi rudele decedate, ce condiţionează inserţia în societate, el afirmă că prea multe „întrebări inutile legate de mulo” s-au ridicat de-a lungul vremii. „Mulo este binevoitor sau răuvoitor? De ce? Este vizibil sau invizibil? Ia forma defunctului sau o altă formă? Este un gagiu sau un manus?” (Williams, 1993: 23) „Inutile” pentru că, din punctul de vedere al manuşilor, un mort nu „revine”, el continuă să fie oricum prezent printre cei vii, doar că uneori o face într-un mod pe care nu-l pot controla. Iar acest lucru se întâmplă în două situaţii: când nu a avut parte de o moarte bună, „liniştită” [motivul universal al morţii bune versus moarte rea – n.m.], sau când cei vii, în special rudele apropiate, nu au fost suficient de respectuoşi şi atenţi la obiceiurile funerare (ibidem: 24).(Copyright: Editura Polirom)

Mirel Bănică (n. 1971) este doctor în ştiinţe politice al Universităţii din Geneva (2004). Între anii 2005 şi 2008 a efectuat stagii de cercetare şi practică profesională la Universitatea Laval (Canada) şi la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris. În perioada 2008-2012 a fost cadru didactic asociat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) şi Universitatea din Bucureşti (Facultatea de Litere). Din 2008 este cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române. Lector al Fundaţiei „Calea Victoriei” din Bucureşti. Membru al Asociaţiei Franceze de Ştiinţe Sociale ale Religiei (Paris). 

Domenii de cercetare şi specializare: socioantropologia religiei ortodoxe, sociologia memoriei, antropologia mediilor virtuale. Capitole de cărţi şi articole publicate la edituri şi reviste de prestigiu din Franţa, Canada, Statele Unite, Rusia. În România a publicat volumele: „Locul celuilalt”. Ortodoxia în modernitate (Paideia, 2007), Fals jurnal de căpşunar (Institutul European, 2007) şi Religia în fapt. Studii, schiţe şi momente (EIKON, 2015). De acelaşi autor, la Editura Polirom au mai apărut: Biserica Ortodoxă Română, stat şi societate în anii ’30 (2007), Enervări sau despre bucuria de a trăi în România (în colaborare, 2007) şi Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană (2014; premiul de excelenţă al revistelor Dilema Veche şi Observator cultural, precum şi distincţia „Cea mai bună carte a anului”, secţiunea „Nonficţiune”, acordată de Asociaţia Editorilor din România şi Ministerul Culturii, toate în anul 2015).

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: