Bolile fizice şi psihice de care au suferit zece dintre scriitorii englezi celebri
0
Lista scriitorilor de literatură engleză este şi o înşiruire de disfuncţii, atât fizice, cât şi mintale. Dar de ce moştenirea culturală este, de cele mai multe ori, învăluită în astfel de comportamente prosteşti şi auto-distructive? Răspunsul constă în faptul că personalităţile marilor scriitori reprezintă un amestec de elemente emoţionale şi nu numai.
Samuel Taylor Coleridge a fost un amator de droguri, James Joyce şi William Faulkner au avut probleme cu alcoolul, iar Sylvia Plath a suferit de tulburare bipolară (schimbări extreme de dispoziţie, de la depresii severe până la episoade maniace, n.r). Inadaptabilitatea socială caracteristică lui Jonathan Swift, John Milton şi Emily Brontë e ceea ce numim în prezent sindromul Asperger (o tulburare a dezvoltării, în care individul afectat are dificultăţi în înţelegerea modalităţilor de interacţiune socială, n.r).
Cei care susţin faptul că Shakespeare nu este autorul pieselor de teatru, argumentează că numai o persoană bogată, educată şi privilegiată le-ar fi putut scrie. Este mult mai probabil ca geniul literar să apară din dezamăgire şi supărare, decât din confort şi mulţumire, pentru că cei bogaţi şi mulţumiţi nu au nevoie de imaginaţie, scrie doctorul John Ross pentru publicaţia „HuffingtonPost“.
Cei mai mulţi scriitori excepţionali s-au confruntat cu probleme emoţionale şi financiare în copilărie. De exemplu, Jonathan Swift, Daniel Defoe, Lord Byron, John Keats, Samuel Taylor Coleridge, Nathaniel Hawthorne, Herman Melville, William Makepeace Thackeray, surorile Brontë, Virginia Woolf şi Sylvia Plath au pierdut unul dintre părinţi în copilărie.
Edgar Allan Poe, Lev Tolstoi şi Joseph Conrad au fost orfani. Byron, Melville, Charles Dickens, James Joyce, William Butler Yeats şi William Shakespeare au avut taţi îngropaţi în datorii şi au trăit toată viaţa sub amprenta sărăciei. Percy Bysshe Shelley şi George Orwell au petrecut ani buni în şcolile-internat brutale, iar Jack London a fost forţat să lucreze într-o fabrică de conserve de la vârsta de 12 ani.
Copilăria nefericită şi creativitatea, mână-n mână
La persoanele supradotate şi optimiste, stresul şi nefericirea în tinereţe poate contribui la dezvoltarea fanteziei şi a imaginaţiei. În schimb, riscul de a dezvolta tulburări de dispoziţie la vârsta adultă este mai crescut, ceea ce are din nou legătură cu creativitatea literară.
Cercetările au arătat că scriitorii prezintă riscuri mai mari pentru tulburări depresive majore. Cei care suferă de aceste afecţiuni pot fi frustrate în încercările lor de a se raporta la ceilalţi în mai multe moduri convenţionale şi caută o evadare în literatură. Mai mult, scriitorii pot deveni bolnavi fizic, fie de la un stil de viaţă ciudat, ghinion sau greutăţi fizice.
„Huffington Post“ a trecut în revistă zece scriitori cu maladii mintale şi fizice, a căror viaţă reprezintă un mister medical.
William Shakespeare
Singurul aspect medical cunoscut despre Shakespeare este că ultimele sale semnăturile erau tremurate. Comparativ cu alţi scriitori elisabetani, Shakespeare a avut o obsesie legată de sifilis.„Sunt convins că anumite stări de disperare şi de groază ale lui Shakespeare îşi aveau originea în şocul produs de sifilis”, spunea scriitorul D.H. Lawrence.
Conform bârfelor contemporane, Shakespeare a fost un om promiscuu. O satiră obscură numită „Willobie His Avisa“ sugera că William Shakespeare făcea parte dintr-un triunghi amoros în care toate cele trei părţi implicate sufereau de boli venerice. Tratamentul standard pentru sifilis în perioada elisabetană era mercurul. Efectele secundare ale mercurului includ salivaţie în exces, gingivită şi episoade de tremur.
John Milton
Milton a orbit complet la vârsta de 44 de ani, fapt pe care l-a atribuit muncii sale propagandistice pentru dictatorul puritan Oliver Cromwell. Totuşi, cel mai probabil, de vină a fost detaşarea retinei, efect al miopiei severe.
Milton şi-a distrus vederea în copilărie, pe când citea ore întregi clasicii latini şi greci. Este cunoscut faptul că Milton apela la leacuri băbeşti, totuşi acestea nu i-au salvat vederea. Aceste leacuri includeau sudoare umană, unguent din grăsime de pisică, untură din căţeluşi şi apă de plumb. E posibil ca ultimul leac să-i fi distrus rinichii şi să-i fi provocat gută.
Jonathan Swift
Swift era chiar definiţia patologiei. Suferea de boala lui Ménière, o dizabilitate a urechii interne care provoca accese groaznice de ameţeală şi ţiuit în urechi. Descria aceste accese ca fiind „sute de oceane care se rostogolesc în urechile mele”.
Tulburarea obsesiv-compulsivă i-a distrus viaţa amoroasă. James Joyce spunea că „a distrus vieţile a două femei”. Aceste două femei au fost Stella Johnson, care se pare că a fost soţia sa secretă (se pare că această căsnicie nu s-a consumat niciodată) şi moştenitoarea Vanessa Vanhomrigh, care a avut o pasiune nebună pentru Swift.
Cea mai productivă decadă a lui Swift a început când avea 50 de ani, când a scris „Călătoriile lui Gulliver” şi o mare parte din poezia sa. Comportamentul lui Swit era foarte ciudat. E posibil să fi suferit de demenţă a lobului frontal cerebral, boală care, în primele stagii, poate fi asociată cu o creativitate extremă datorită pierderii inhibiţiilor, potrivit doctorului John Ross.
Surorile Brontë
Toţi cei şase fraţi Brontë au murit de tuberculoză, o epidemie din perioada victoriană care ucidea anual 1% din populaţia engleză. Tuberculoza şi-a făcut loc în căminul familiei Brontë după ce surorile mai mari au fost infectate la Clergy Daughter's School.
Aceasta a fost şcoala care şi-a găsit locul în romanul „Jane Eyre” al lui Charlotte, internatul brutal Lowood unde fetele erau bătute, înfometate şi terorizate de poveşti ale damnării veşnice.
Deşi artistul tuberculos a devenit un clişeu, este ceva adevăr în această poveste. Sistemul imunitar este slăbit de tulburarea emoţională. Surorile Brontë sufereau din plin de această tulburare: Charlotte, Emily şi Anne aveau episoade depresive, fratele lor, Branwell, suferea de tulburare bipolară (psihoză periodică) şi dipsomanie (nevoie patologică irezistibilă de a bea alcool). Emily, cea inteligentă şi ciudată, probabil că suferea şi de sindromul Asperger.
Nathaniel Hawthorne
Hawthorne suferea de timiditate patologică. Ura să fie atins, nu putea să se uite în ochii oamenilor şi era cunoscut pentru faptul că se arunca în tufişurile de pe marginea drumului pentru a nu se întâlni cu străinii.
Atunci când prietenul său, Franklin Pierce, a fost ales preşedinte, Hawthorne a fost numit consul american în Liverpool. Deşi l-a ajutat pe Nathaniel să se îmbogăţească, această funcţie a fost dezastruoasă pentru sănătatea lui.
A ajuns să se bazeze pe alcool pentru a rezista întâlnirilor sociale şi vorbitului în public. Hawthorne a murit de o boală misterioasă care l-a consumat. Probabil a fost vorba de cancer gastric, o formă de cancer foarte comună în Statele Unite în epoca dinaintea inventării refrigerării, provocată de consumul masiv de cod sărat cancerigen şi carne afumată.
Herman Melville
Melville a suferit, probabil, de tulburare bipolară. „Moby Dick” a fost scrisă într-o stare maniacală. Pe măsură ce îmbătrânea avea tot mai multe depresii şi consuma tot mai mult alcool.
Şi-a distrus omoplatul într-un accident de călărie, fapt ce a condus la o tulburare post traumatică. Melville avea şi dureri de ochi şi de spate, o coloană vertebrală rigidă şi pierdea mult în greutate. Biografii lui au presupus că suferea de boli de origine psihică, dar simptomele lui erau specifice unei boli autoimune, spondiloză anchilozantă.
Jack London
Încrederea în sine dusă la extrem l-a transformat pe Jack London în primul autor milionar din istorie, dar s-a dovedit a fi şi cea care i-a făcut cel mai mare rău.
Jack s-a implicat în aventuri riscante în timp ce suferea de tulburare bipolară, dar a supravieţuit episoadelor de alcoolism şi unei tentative de sinucidere în apele golfului San Francisco. Atunci când i-au apărut ulceraţii la nivelul picioarelor din cauza unei boli tropicale pe care a căpătat-o într-o croazieră în Pacific, şi-a distrus rinichii după ce s-a tratat după ureche cu mercur.
A continuat să-şi fie propriul doctor şi folosea un ac hipodermic din argint pentru a-şi injecta opiu, heroină, beladonă şi stricnină. A murit la 40 de ani din cauza unei supradoze cu morfină, probabil accidentală.
William Butler Yeats
Yeats probabil că suferea de sindromul Asperger, spune doctorul Ross. Ciudăţeniile şi excentricităţile lui erau legendare. Era fascinat de ocult, şi-a pierdut virginitatea la bătrâneţe şi, conform spuselor soţiei lui, „nu avea niciun interes pentru oameni, decât pentru ce făceau sau spuneau“.
Ca mulţi alţii care suferă de acest sindrom, era caracterizat şi de inabilitatea de a recunoaşte chipuri. Nu-şi putea recunoaşte nici propria fiică. În 1929, Yeats aproape că a murit din cauza brucelozei (boală infecţioasă gravă produsă de nişte bacterii), dar şi-a revenit mulţumită injecţiilor cu arsenic şi ser de cal.
Faptul că a fost la un pas de moarte l-a încurajat să se supună unei „proceduri chirurgicale de întinerire”.
George Orwell
„Să scrii o carte este o luptă oribilă, obositoare, precum o luptă lungă cu o boală dureroasă“, scria odată Orwell. Acest lucru era literalmente adevărat pentru Orwell, pentru că sănătatea lui s-a deteriorat după ce a scris „Omagiu pentru Catalonia“, iar efortul de a scrie şi de a revizui „1984“ l-a ucis.
George Orwell avea tuburile bronhice deteriorate de la o infecţie bacteriană din copilărie. Ca adult, a supravieţuit celor patru episoade de pneumonie şi unui glonţ în gât, dar a cedat tuberculozei dobândite în anii de vagabondaj şi sărăcie.
În încercarea eşuată de a-i vindeca tuberculoza, i-au fost făcut injecţii cu aer în plămâni, un calvar care a influenţat tortura lui Winston Smith (personajul principal din romanul 1984, n.r).
James Joyce
James Joyce se descria pe sine ca „un om cu virtuţi mici, înclinat spre extravaganţă şi alcoolism“. În 1904, pasiunea lui Joyce pentru prostituatele din Dublin l-a îmbolnăvit de gonoree. Doctorul Oliver Gogarty l-a îndrumat spre un specialist local, care l-a tratat pe Joyce prin irigarea penisului cu o soluţie violet de permanganat de potasiu.
După această terapie, gonoreea a dispărut, dar Joyce s-a ales cu dureri de ochi şi artrită. Specialiştii cred că suferea de o boală autoimună declanşată de chlamydia. Scriitorul britanic a suferit 11 intervenţii chirurgicale la ochi, ulterior fiind folosite lipitori pentru a drena sângele şi a reduce umflăturile.
[ Bustul lui James Joyce FOTO Shutterstock ]
Se încarcă comentariile...
