"Biblia pierdută" a lui Igor Bergler, în faţa unui nou record: peste 3.200 de exemplare vândute în primul weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Biblia pierdută", mediatizata carte a lui Igor Bergler, a fost vândută, în primul weekend de la lansare, la editura Rao, în 3.200 de exemplare, dupa ce, anterior, a stabilit un record istoric de prevânzare pentru piaţa de carte românească, depăşind 10.000 de exemplare.

volumul lui Igor Bergler a stabilit un nou record în primul weekend dupa lansarea în toate reţelele mari de librării, în librăriile independente, în reţelele Inmedio (inclusiv Relay şi One) şi în principalele lanţuri de supermarketuri, dar şi pe site-urile specializate în vânzare de carte.

Apărută în librării pe 1 octombrie, cartea beneficiază "de vitrine spectaculoase, de standuri proprii şi de aranjamente cum numai în Occident se pot vedea în librării", se arată în comunicatul citat.

Cartea autorului român a înregistrat peste 3.200 de exemplare vândute în primul weekend, cărora li se adaugă peste 10.000 de exemplare vândute în prima luna de precomenzi exclusiv pe site-ul editurii Rao.

Igor Bergler pleacă de la ideea că Vlad Ţepeş este analizat din trei unghiuri: una din perspectiva occidentalilor, care văd în el Vlad Dracul, al doilea este obsesia unghiului naţional-comunist, în care Ceuşescu se vedea în toţi domnitorii, printre care şi în Vlad Ţepeş. Al trelea unghi este al istoricului ofuscat român, modern, care este supărat că despre domnitor se ştiu doar clişeele de mai sus.

„Dovezile epocii sunt foarte puţine. E greu să pui cap la cap firul istoric, din care să scoţi un adevăr istoric. Toate sunt premise, documentele epocii sunt foarte puţine, realitatea este reprezentarea celui care a scris, cronicarii turci, austrieci, unguri. Aveau fiecare interesele lor. Eu vin cu adevăruri literar-ficţionale. Umplu nişte goluri şi propun ipoteze de alt tip”, a explicat scriitorul.

Igor Bergler a studiat, în perioada 1991 - 1995, regie de film la Universitatea Ecologică Bucureşti, iar, între 1993 - 1997, comunicaţii audiovizuale, la Academia de Teatru şi Film Bucureşti. Are în palmares şapte scurtmetraje, două mediumetraje şi două lungmetraje, în calitate de regizor şi scenarist. A fost, de asemenea, redactor şi realizator de emisiuni.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite