„Apocalipsa după Marta“, tradusă în limba italiană

„Apocalipsa după Marta“, tradusă în limba italiană

Poeta Marta Petreu

Cu titlul „L’Apocalisse secondo Marta. Poesie 1981-2014“, a apărut recent, la prestigioasa editura italiană Joker, în colecţia „Parole del mondo”, o antologie bilingvă cu 55 de poeme din lirica Martei Petreu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Îngrijită şi tradusă de Roberto Merlo, profesor la Universitatea din Torino, cartea conţine o fişă bibliografică şi o postfaţă cu un amplu studiu despre „poezia petreuană“.

Volumul a fost lansat în cadrul Salonului Internaţional de Carte de la Torino, sâmbătă, 14 mai, în prezenţa autoarei, a lui Roberto Merlo şi a editorului cărţii, Gennaro Fusco.

„În panorama culturii române contemporane, Marta Petreu e fără îndoială o figură de primă mărime. Personalitate culturală organică şi complexă, ea este şi rămâne, în mod intim şi esenţial, în primul rând poetă, una dintre cele mai autentice şi intense voci poetice române din ultimele decenii.” (Roberto Merlo)

Aceasta este cea de-a doua traducere a operei Martei Petreu în limba italiană, după volumul de eseuri „Cioran sau un trecut deocheat“ (Polirom, 2011), publicat la Orthotes Editrice, în traducerea Magdei Arhip şi a Ameliei Natalia Bulboacă, cu o postfaţă de Matia Luigi Pozzi.

Marta Petreu este scriitor şi profesor. A debutat editorial în 1981, cu volumul de poeme Aduceţi verbele. Alte volume de poeme: Dimineaţa tinerelor doamne (1983); Loc psihic (1991); Poeme neruşinate (1993); Cartea mîniei (1997); Apocalipsa după Marta (1999); Falanga (2001); Scara lui Iacob (2006). Este autoarea mai multor volume de eseuri şi studii despre filosofia şi cultura românească: Teze neterminate (1991); Jocurile manierismului logic (1995); Un trecut deocheat sau „Schimbarea la faţă a României” (1999; ed. a II-a, 2004); Ionescu în ţara tatălui (2001; ed. a II-a, 2002); Filosofia lui Caragiale (2003); Filosofii paralele (2005); Despre bolile filosofilor. Cioran (2008; ed. a II-a, 2010).

La Editura Polirom au mai apărut: Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian (2009; ed. a II-a, 2010), Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului (2011), Apocalipsa după Marta (2011), Cioran sau un trecut deocheat (2011), De la Junimea la Noica. Studii de cultură românească (2011), Filosofia lui Caragiale (2012), O zi din viaţa mea fără durere (2012), Ionescu în ţara tatălui (2012), Jocurile manierismului logic (2013), Filosofii paralele (2013), Biblioteci în aer liber (2014) şi Asta nu este viaţa mea (2014).

Volumele sale au fost traduse în Franţa, SUA, Elveţia, Ungaria şi Serbia.

Citeşte şi:

INTERVIU Marta Petreu, scriitor: „Mintea românului e doldora de narcisism şi de tabuuri“

Trecutul „deocheat“ al lui Cioran, scos pe tavă în Italia


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările