André Breton şi politica mall-ului

Suprarealistul Andre Breton intră la film fără să vrea să ştie la ce film intră (în Nadja, tocmai tradusă de dl Bogdan Ghiu şi apărută la Polirom).

Acum vreo doi ani, am făcut un mic studiu de observaţie participativă la AFI Palace şi am constatat că un număr destul de mare de consumatori de mall intră la film fără să ştie ce va vedea (sau ştiind doar vag). Site-ul Cinemagia e consultat de foarte puţini înainte de a purcede la distracţie. Asta cum s-ar putea numi: suprarealism en masse?

Citez din studiul meu: „La întrebarea: de ce vin oamenii la Mall?, răspunsul poate să fie diferit, în funcţie de situaţie. Persoane trecute de prima tinereţe, poate chiar şi de a doua, vin, mai ales după-amiaza, pentru cumpărăturile obişnuite, la hypermarketul Real. Mall-ul se limitează, pentru ei, la umplerea coşului prozaic al bunurilor de larg consum. Consumatorii de la Real, probabil mulţi dintre ei locuitori ai zonelor învecinate mall-ului, refuză jocul seducţiei propus de celelalte spaţii de consum. Deşi nivelul preţurilor din hypermarket este mult mai scăzut decât în magazinele de brand, chiar şi aici se manifestă totuşi vraja şi exigenţele mall-ului. Mulţi vin pentru a cumpăra un singur produs, pentru că este mai ieftin decât oriunde în altă parte, supunându-se astfel supliciului de a se prezenta la casă cu un consum foarte sărac, spre exasperarea prefăcută a casierei, dar ei nu ratează niciodată momentul de a se mai plimba puţin prin hypermarket şi de a contempla marfa.

O altă categorie, formată din persoane ceva mai tinere, trece pe la AFI Palace, de obicei în week-end, pentru a vedea un film. La intrare, îşi va lua porţia de popcorn, dar nu va consuma, de regulă, şi alte produse ale mall-ului, pentru că nimic altceva din ceea ce oferă mall-ul, în ansamblul său, nu îi satisface nevoia de evadare din cotidian. Cei care se limitează însă la vizionarea filmelor se diferenţiază, evident, niciodată radical, de consumatorul obişnuit al mall-ului, refuzând să cedeze ofertei sale foarte diverse de consum. De regulă, această categorie îşi rezervă locurile la film din timp. Un consumator fidel de mall va veni însă de acasă întotdeauna fără a şti ce film doreşte să vadă, va prefera surpriza de la faţa locului.”

Da, se va face imediat legătura între camera de sticlă a poetului şi camera de sticlă, care e mall-ul. Nu că, aflându-te în mall, ai putea fi văzut din afară, ci că, aflându-te în mall, mall-ul trebuie să te poată vedea. La drept vorbind, nici camera de sticlă a lui Breton n-ar putea exista undeva afară, ci poate la Musée d’Orsay sau într-unul din spaţiile de trecere din Gara Haussmann-Saint Lazare.

Cred că, în orice caz, Breton ar fi adorat legătura.

Faimosul citat din Breton: „În ceea ce priveşte, voi continua să locuiesc în aceeaşi casă de sticlă, în care oricând se poate vedea cine vine să mă viziteze, în care tot ce e atârnat de tavan şi de pereţi se menţine aşa ca prin farmec, în care noaptea dorm pe un pat de sticlă cu cearşafuri din sticlă, în care mai devreme sau mai târziu cine sunt îmi va apărea gravat cu diamantul.”

Citat din studiul meu: „Pe cât de opac, de refractar se arată a fi mall-ul faţă de lumea de afară, pe atât de transparent este el în interior. Etajele aproape că nu au tavane, astfel încât totul se poate vedea: de jos în sus, de sus în jos. Pe orizontală, ochii privesc nestingherit, în căutarea unor rute întortocheate. Pasajele şi podurile, ascensoarele şi scările rulante te scot cât ai clipi dintr-un peisaj pentru a te muta în altul. Terasele de fast-food sunt poziţionate aproape de mantinela patinoarului, aproape de Gymboland, un fel de grădină zoologică unde, în loc de animale, vezi jucându-se copii. Restaurantele, pub-urile, cu scaune înghesuite, au pereţi de sticlă: vitrine de unde consumatorii înşişi privesc către alte vitrine. Numai în locurile unde evadarea este deplină, ca la I-MAX, la jocuri sau la cazinou, separaţia de restul mall-ului este evidenţiată. În rest, până la vitrina magazinelor totul este deschis, transparent. AFI Palace nu este un spaţiu pentru intimitate.”