Nu cred că am văzut vreodată un talmeş-balmeş mai mare într-o instituţie de cultură, ca cel produs în curtea Operei Naţionale, în ultima perioadă. 

Brusc, conducerea interimară, asigurată de George Călin (care fusese director adjunct în mandatul lui Răzvan Ioan Dincă), este schimbată cu cea a dirijorului Tiberiu Soare. Fără a-i contesta meritele artistice, dar gândindu-mă firesc la cele manageriale pe care ministrul Culturii i le-a văzut, nu am putut să nu remarc afinitatea acestuia faţă de Opera Română. Şi nu mă refer aici la faptul că soţia sa este prim solistă şi membră a corpului de balet, dar şi una dintre vocile care l-au contestat pe Johan Kobborg. (Să fi fost din cauză că mai mulţi balerini au fost aduşi din străinătate şi că pe criteriul competenţei şi a talentului unii dintre colegii lor români nu s-au mai regăsit în toate spectacolele în rolurile visate/promise?).

După izbucnirea scandalului în care a fost târât, Johan Kobborg şi-a apărat, pe drept cuvânt, reputaţia ştirbită prin scoaterea de pe site-ul ONB, unde era trecut cu funcţia (mai mult onorifică) de director artistic al corpului de balet.

Pentru că una dintre primele măsuri a noii conduceri a fost fix aceasta: retrogradarea celui care a schimbat faţa baletului ONB şi care a reuşit să ridice cota balerinilor români, aplaudaţi cu săli tot mai pline în spectacole de succes, montate de regizori străini, cu o valoare şi o faimă incontestabile. 

Nu ştiu dacă principala problemă a ONB era legată de poziţia pe care Kobborg o deţinea în cadrul instituţiei. Nu ştiu dacă această schimbare (şi apropo, cine ar fi putut fi numit coordonator al activităţii corpului de balet în locul lui Kobborg?) era menită să ridice şi mai mult standardul deja înalt impus de prezenţa coregrafului danez.

Însă este cert că felul în care s-au petrecut aceste schimbări nu fac cinste nimănui. Cu atât mai puţin unei conduceri care şi-a propus să îmbunătăţească ceva în privinţa ONB.

Despre felul în care a lucrat Johan Kobborg cu balerinii şi despre îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, dar şi a performanţei artistice a baletului românesc sub coordonarea sa am scris şi noi, cum au început să scrie şi publicaţii din ţară şi din străinătate care până acum nu băgau în seamă baletul românesc de pe malul Dâmboviţei.

Nu cred sub nicio formă că îndepărtarea lui Kobborg (fie şi din poziţia pe care o deţinea pe site-ul ONB) era principala preocupare pe care ar fi trebuit să o aibă o nouă conducere, indiferent din cine ar fi fost ea compusă.

S-a schimbat directorul interimar, ca după balul Cenuşăresei. A fost adus ca director general un alt dirijor, Vlad Conta, în locul lui Tiberiu Soare, rămas pe poziţia de director-adjunct.

În ţara lui "las' că merge şi-aşa", Johan Kobborg nu şi-a găsit locul. Şi e firesc să îşi dea demisia, chiar dacă acest lucru nu aduce nimic bun ONB-ului. Ne lasă mai săraci şi mai trişti pe cei care redescoperisem plăcerea de a merge la spectacolele de balet şterse de praf, lustruite bine şi puse într-o vitrină strălucitoare, pe care tot mai multă lume o admira. Ne lasă şi fără minunata Alina Cojocaru, care la rându-i se retrage mâhnită de felul în care munca şi dăruirea lor este nu numai uitată, ci şi dată la o parte ca un lucru dăunător.

Nu în ultimul rând, înţeleg că repertoriul ONB ar avea de suferit, pentru că mai mulţi deţinători de drepturi de prezentare ale spectacolelor îşi vor retrage licenţa pentru România, aceasta fiind negociată sub condiţia supravegherii atente şi sub numele girant al calităţii - Kobborg.

Mutările de şah din ultima perioadă, deloc inspirate şi cumva la voia întâmplării, pe care ministrul Culturii le-a făcut fără o consultare prealabilă a situaţiei la faţa locului, au dus şi la ieşirea balerinilor în stradă, lucru pe care ni l-am fi dorit sub forma Promenadei Operei, nu a unui protest.

Locul balerinilor este pe scenă, sub lumina reflectoarelor, nu în faţa Operei, încercând să arate cât de urâte sunt schimbările după bătaia vântului mărunt, de Bucureşti.

Pe de altă parte, Johan Kobborg greşeşte părăsind corabia pe care a condus-o în ape tulburi până acum.

Pentru că nu face altceva decât să lase loc unor interese abstracte, ale unor oameni care, spre deosebire de el, se pricep la balet cam tot atât cât se pricepe el la dirijat. Şi asta nu e bine.