Remus Azoiţei, despre o sală goală, fără spectatori, la Conservator: „Este o ruşine. Unde sunt tinerii noştri muzicieni, viitorii interpreţi de mâine?“

Remus Azoiţei, despre o sală goală, fără spectatori, la Conservator: „Este o ruşine. Unde sunt tinerii noştri muzicieni, viitorii interpreţi de mâine?“

O sală fară spectatori, la Concervator, în etapa I de la Concursul Enescu    FOTO: Pagina Facebook Remus Azoiţei

Remus Azoiţei (45 de ani), singurul român angajat vreodată de Academia Regală de Muzică din Londra şi unul dintre cei mai renumiţi artişti şi profesori ai prestigioasei instituţii, este revoltat că tinerii violonişti nu participă la etapele de preselecţie la vioară, în cadrul Concursului "George Enescu". "Ne guvernează lenea şi dezinteresul, suficienţa supremă tipic românească“, scrie, indignat, artistul pe pagina sa de Facebook.

Ştiri pe aceeaşi temă

Începută pe 3 septembrie, ediţia 2016 a Concursului Internaţional George Enescu are loc până pe 25 septembrie, iar unii dintre cei mai promiţători tineri artişti ai momentului susţin o serie de recitaluri extraordinare.

Etapele concursului sunt deschise publicului larg, fiind organizate astfel: etapa I (desfăşurată la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti); etapa a II-a, etapa a III-a – semifinala pentru fiecare din cele trei  categorii de concurs şi cele trei finale, concertul cu orchestra Filarmonicii George Enescu vor avea loc pe scena Ateneului Român.

Despre etapa I şi lipsa de public de la Conservator, scrie violonistul Remus Azoiţei pe pagina sa de Facebook.  O noutate a acestei ediţii este faptul că, începând cu etapa a II-a, concurenţii vor urca pe scena Ateneului.

SCRISOAREA DESCHISĂ A LUI REMUS AZOIŢEI

"În această sala goală se ţine marele concurs Enescu, sectiunea Vioara. Sunt extrem de dezolat ca o asemenea competitie de calibru mondial are parte de o sala fara spectatori, este o ruşine. Unde sunt tinerii nostri muzicieni, viitorii interpreti de maine? De ce nu sunt în sală, să înveţe să ajungă în vârf? De ce atâta dezinteres?

De fiecare dată când ajung la Bucuresti sunt asaltat de telefoane, de tineri care vor ca eu să îi ascult, să îi îndrum şi să le arăt calea spre a deveni violonişti adevăraţi, competitivi. Iar eu, deşi într-o lipsă cronică de timp, de fiecare dată răspund cererilor cu drag şi cu suflet, pentru că ştiu cum este când ai nevoie de o încurajare de la un artist mai matur. Toţi vor să ajungă la Londra, la Berlin, să cucerească scenele lumii.
Unde sunt aceşti tineri când li se pune pe tavă un concurs incredibil precum Enescu?

Unde sunt viitorii aspiranţi? Unde este junimea noastră muzicala, cei care vor fi concurenţii de maine? Ei acum nu pot spune că trebuie sa cheltuie bani să se ducă peste hotare sa înveţe, acum li se dă totul la nas! Servit! Însă ei preferă să stea acasă să se uite la ProTV sau să citeasca Sportul… Ruşine!

Intrarea este liberă şi nivelul acestui concurs este atât de ridicat, cum nu se poate descrie - este absolut incredibil cât talent se poate desfăşura pe scena acestei competiţii, în doar câteva zile. Unde sunteţi, viitori muzicieni români, cei care mă sună cu ardoare de fiecare dată??

Juniorilor, să nu mai aud că mai doriţi lecţii de la mine, m-aţi dezamăgit complet. Şi nu numai voi, ci si profesorii voştri de la Liceu, de la Conservator - ei au şansa să înveţe ca să vă pregătească mai bine. Unde sunteti cu toţii?


În schimb îmi creşte inima de bucurie când îl văd pe tânărul Ioan Octav Parlea care a asistat la întregul concurs până acum - iată un tânar care stie ce vrea si va ajunge departe! La fel si distinsa sa profesoara, doamna Magdalena Ursu, sau minunata Corina Bura. Aceşti oameni au respectul meu cel mai adânc.

Oameni buni, ne guvernează lenea şi dezinteresul, suficienţa suprema a noastra tipic romaneasca, si de aceea ca natie am ajuns ce am ajuns si la muzica si la fotbal si la jocurile olimpice. Şi o să ajungem şi mai rău. Treziţi-vă, tinerilor! Sunteţi elevi al unui Liceu care poartă numele ilustrului nostru George Enescu, ce faceţi voi pentru el? Cum vă permiteti să pretindeţi că aspiraţi la nivelul cel mai iînalt când de fapt sunteţi sufocaţi de propria suficienţă?…

Măcar din respect pentru concurenţi care au venit din colţurile lumii sa concureze… Nu vă mira că această postare este doar în limba româna? Este, pentru că mie mi-e ruşine de ce se întâmpla faţa de străinii care ne viziteaza tara cu arta lor superbă.

Vom avea de aici incolo nişte etape absolut senzaţionale. Stingeti televizorul şi veniti la Conservator, la Ateneu, admiraţi valoarea, învaţaţi, fiţi umili şi avizi de muzică, de interpretare! Nu doar pretindeţi că sunteţi muzicieni în devenire, încercaţi să vă asumaţi acest rol în mod adevărat! 

Vă aştept", a scris pe Facebook renumitul violonist român.

Remus Azoiţei, un virtuoz al viorei, cu un „stil rafinat şi vibrant"

- Numit de revista britanică „The Strad" „un virtuoz incurabil, cu suflet şi tehnică fabuloasă", violonistul Remus Azoiţei a debutat la 8 ani cu orchestra simfonică din oraşul său natal, Galaţi.

- După ce în 1995 a absolvit Conservatorul din Bucureşti la clasa lui Daniel Podlovski, muzicianul obţine o bursă de studii la renumita Juilliard School din New York, unde are şansa să studieze cu Dorothy Delay si Itzhak Perlman, fiind distins cu titlul de Master of Music.

- Remus Azoiţei a concertat în săli de concerte prestigioase cum ar fi Carnegie Hall în New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot Paris, Konzerthaus Berlin, St. Martin-in-the-Fields şi Wigmore Hall în Londra, Auditorio Nacional Madrid sau Konzerthaus Viena.

- A colaborat cu artişti renumiţi printre care se numără Lawrence Foster, David Geringas, Gérard Caussé, Michael Sanderling, Adrian Brendel, sau cvartetul de coarde Voces.

- În 2009 Remus Azoiţei a fost solist al unor ansambluri de prestigiu precum Berlin Kammer Orchestre la Berlin, Orchestre Nationale de Belgique la Bruxelles sau Orchestre Philarmonique de Radio France la Bucureşti, în cadrul Festivalului internaţional „Enescu".

- După debutul său în capitala americană, ziarul „Washington Post" nota: „Azoiţei cântă cu sensibilitate melodică fluentă şi o tehnică strălucitoare".

- Laureat al concursurilor internaţionale de la Bucureşti, Milano, Weimar, Tokyo şi Auckland, Remus Azoiţei a înregistrat în 2001 concertul de vioară de Ceaikovski alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta lui Horia Andreescu, înregistrare ce a intrat în Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române.

- În 2005 a fost decorat de Preşedintele României cu titlul de Ofiţer al Ordinului Meritul Cultural.

- „The Strad" scria că „Azoiţei are toate atuurile: sesibilitate marcantă, dulceaţă a sunetului (nefiind dulceag), o paletă coloristică şi dinamică imensă", pe când publicaţia „Gramophone" aprecia „stilul rafinat şi vibrant al lui Remus Azoiţei, un interpret distins care combină temperament, măiestrie şi eleganţă a execuţiei într-un mod foarte special".

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările