„Procesul”, documentarul despre cazul Moldoveanu şi cei 25 de ani primiţi pentru o crimă pe care n-ar fi comis-o. „Am spus o poveste ca să scap din iad”

„Procesul”, documentarul despre cazul Moldoveanu şi cei 25 de ani primiţi pentru o crimă pe care n-ar fi comis-o. „Am spus o poveste ca să scap din iad”

Mihai Moldoveanu

În 1996, Mihai Moldoveanu era arestat, fiind acuzat de omor deosebit de grav, de complicitate la tentativă de tâlhărie şi de nedenunţarea infracţiunilor. În 2012, CEDO hotărăşte că Moldoveanu nu a avut parte de un proces echitabil, însă în 2014 este din nou condamnat, la 23 de ani de închisoare. Recent, Ileana Bîrsan şi Claudiu Mitcu au realizat un documentar „la rece” despre cazul Moldoveanu, care va rula, de vineri, în cinematografele din ţară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 31 octombrie 1995, în Oradea, avea loc o crimă şi o tâlhărie, victimele fiind doi taximetrişti. De cea din urmă, erau vinovate cunoştiinţele unei persoane pe nume Mihai Moldoveanu, care loviseră un taximetrist şi pe care folosiseră spray cu piper. Cei doi, Georgică Honciuc şi Gabriela Rotariu, s-au speriat însă şi au luat-o la fugă. Pentru ambele incidente a fost găsit însă un singur vionvat, Mihai Moldoveanu.

Taximetristul tâlhărit, Vajna Tibor, a reuşit să fugă, refugiindu-se într-un bar, de unde a anunţat dispeceratul şi politia. Odată ajunşi la locul indicat, poliţiştii au găsit în aceeaşi zonă cadavrul unui alt taximetrist, Nagy Adalbert, aruncat în spatele unui gard. La începutul anchetei, Mihai Moldoveanu a fost un simplu martor, care le-a povestit anchetatorilor cum a ajuns în Oradea şi faptul că a cunoscut intenţia amicilor săi de a-l tâlhări pe Tibor. Ulterior, din poziţia de martor, a ajuns în cea de inculpat, acuzat de tăinuire şi asasinare.

Mihai Moldoveanu a devenit liber abia din 2015, moment până la care, cunoştiinţele sale, Georgică şi Gabi, şi-au refăcut vieţile. Realizatorii documentarului au încercat să vorbească cu ei, însă nu au reuşit mare lucru. El le-a spus că va vorbi „fără niciun fel de probleme”, după ce va exista o hotărâre. „L-am sunat după, n-a răspuns”, a explicat Ileana Bîrsan. Tatăl acestuia s-ar fi sinucis la scurt timp după ce fiul i-a fost acuzat de complicitate la omor, a explicat Mihai Moldoveanu, iar ulterior, pentru că soţia şi-a luat copilul şi l-a părăsit, a plecat în afara ţării să îşi refacă viaţa. 

Pe Gabriela, Bîrsan şi Mitcu nu au văzut-o niciodată, decât virtual, la o şedinţă, când era audiată via Skype, dintr-o judecătorie aflată într-un orăşel din Italia. Are deja un copil şi a avut grijă ca cei din comunitatea în care s-a stabilit să nu afle ce i s-a întâmplat, a adăugat Moldoveanu. 

„O poveste ca să scap dintr-un iad”

„Procesul” îl urmăreşte pe inculpat după eliberarea provizorie şi se concentrează pe rejudecarea dosarului şi consecinţele noii sentinţe, fiind o expunere obiectivă a secvenţelor unei vieţi puse sub acuzare. În documentar se regăseşte, de asemenea, şi filmarea reconstituirii evenimentelor. Acolo, un Moldoveanu mai tânăr le explică anchetatorilor, privind pierdut în jur, etapele crimei. Pe alte filmări, se poate vedea cum probele de la locul crimei, precum cheile pline de sânge ale taximetristului sau ceastul acestuia, sunt ridicate fără mănuşi.

Pus sub acuzare, tânărul Moldoveanu a fost forţat să spună că a săvârşit crima şi să reconstituie traseul cu ajutorul unor planşe pe care anchetatorii i le-ar fi pus înainte, la dispoziţie.

„De ce am recunoscut? Eu nu am recunoscut nimic. Eu a trebuit să spun o poveste ca să scap dintr-un iad.”

Pe vremea lui Ceauşescu, mai explică Moldoveanu, mai reuşeai să scapi dacă mai cunoşteai pe cineva, se mai intervenea, se rezolva. Însă în urmă cu 20 de ani, în anii 90, „era iadul pe pământ”. 

Pe posterul filmului tronează o amprentă imensă, laitmotivul documentarului şi cazului lui Moldoveanu. Amprentele din dosar nu sunt ale clientului, nici ale celorlalţi doi inculpaţi din dosar, Georgică sau Gabriela, şi nici ale victimei. Alina Cojocaru, avocata lui Moldoveanu, spune că „sunt ale unui om sau ale mai multor oameni cu privire la care nimeni, până în prezent, nu vrea să ştie cine sunt”.

„Mi se pare că ,în ultimii 13 ani şi jumătate, trăiesc într-un fim poliţist prost, în care, la final...nici măcar nu-ţi devoalează numele criminalului”.

25-25-23 

În 1998, Tribunalul Bihor l-a condamnat la 25 de ani de închisoare. A făcut apel la Curtea de Apel Oradea, iar nouă luni mai târziu era achitat pentru omor, tâlhărie şi pentru instigare la tâlhărie. I s-a dat însă un an şi jumătate condamnare pentru deţinere de spray lacrimogen. 

Un an şi opt luni mai târziu, Parchetul făca recurs la Curtea Supremă. A ajuns într-un proces care a durat trei, poate cinci minute după cum explică Moldoveanu, şi unde au fost întrebaţi doar dacă sunt vinovaţi sau nevinovaţi.

„M-am trezit condamnat iar la 25 de ani”.

Pe 26 ianuarie 2001 s-a predat şi tot atunci şi-a reînceput „lupta”, reuşind ulterior să îşi reducă pedeapsa de la 25 de ani la 23 de ani, fiind „condamnat cu doi ani peste maximul special”, căci în 2012 câştiga la CEDO, în cazul Moldoveanu împotriva României.

„În urma deciziei CEDO, pentru că mi se încălcase dreptul la un proces echitabil, am făcut cerere de revizurie, iar completul condus de Livia Stanciu a admis cererea de revizuire, însă din momentul ăla au şi început abuzurile. S-a dispus luarea de măsuri preventive, în condiţiile în care eu eram achitat”.

Alina Cojocaru, avocata lui Moldoveanu, a explicat că statul român trebuie să deja tuturor şansa la un proces echitabil, ea şi clientul său, începând cu stângul din acest punct de vedere. „În momentul în care o instanţă îţi spune că eşti vinovat, nu poţi dispune o măsură preventivă, pentru că se dispun doar faţă de persoanele cu privire la care există date sau indicii cum că ar fi săvârşit o faptă penală, niciodată cu privire la fapte unde există o soluţie de achitare”. 

Despre procesul de rejudecare, Moldoveanu crede că „totul a fost o mare băşcălie”. La acesta, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de trei judecători nu a dorit să verifice ampentele de pe maşina victimei. De asemenea, a explicat Molodveanu „au dispărut corpurile delicte de la dosar, care ar fi trebuit păstrate foarte mulţi ani din momentul în care au fost introduse în dosarul ăsta, n-au vrut să facă reconstituirea...din care se vedea că n-am cum să fiu autorul omorului.”

În iunie 2014, era din nou condamnat, de această dată, la 23 de ani de închisoare. În condiţiile în care trei dintre infracţiuni erau prescrise, nu mai putea fi condamnat decât la maxim 20 de ani de închisoare.

„Au considerat că, dacă mă condamnă din nou la 23 de ani, mai am de executat cel puţin doi ani de închisoare, şi într-un fel sau altul, scapă de mine, şi  că nu o să mai apar în presă”. 

Un pericol continuu

N-avea să execute decât un an şi jumătate, căci instanţa de judecată de la sectorul 4 avea să îi admită cererea şi să îl elibereze.  A rămas însă cu un rest de pedeapsă de şapte ani, lucru care nu este însă ceva insignifiant.

„Am rămas cu un rest de pedeapsă de şapte ani...restul ăsta de pedeapsă mă pune într-o postură destul de urâtă în viaţa de zi cu zi. Dacă, Doamne pazeşte, mă cert cu cineva, nu pot să evit un conflict, eu risc să plec din start cu o pedeapsă de cel puţin opt ani, cei şapte ani la care e adaugată noua pedeapsă. Pur şi simplu sunt într-un pericol continuu din punctul ăsta de vedere”.

 Avocata punctează că e important ca oamenii să vadă ambele părţi ale unui proces, punctând că avocaţi buni, „oameni care fac lucrul ăsta cu vocaţie, veţi găsi, credeţi-mă, indiferent de regiune, absolut oriunde”.

Important este, însă, să ai şi un judecător care e dispus să îşi facă treaba pentru că indiferent cât de bun este avocatul şi indiferent de natura litigiului, totul este în zadar dacă „te loveşti de nişte ziduri care nu vor să audă, nu vor să asculte, nu vor să înţeleagă”. Este normal ca oamenii să fie deranjaţi de astfel de proceste pentru că sapă în trecută, „şi asta nu face decât rău altor colegi, altor judecători, altor colegi procurori, altor prieteni din sistem. Mie aici mi se pare că e partea periculoasă din toată povestea asta”.

„Judecătorul se presupune că ar trebui să fie acel om imparţial, omul care păşeşte în sala de judecată şi nu se uită nici la inculpat, nici la procuror, se uită la dosar şi apoi întreabă, în mod egal, o parte a procesului şi cealaltă parte a procesului, administrează legal probele şi îşi ia o decizie fără să fie influenţat de prietenii, de tot felul de chestiuni din acestea separate”. 

Dosarul Moldoveanu, primul dosar al avocatei sale

Dosarul lui Mihai Moldoveanu a fost primul care i s-a pus în braţe Alinei Cojocaru când a devenit avocat stagiar. 

„A fost primul dosar care mi-a fost atribuit. Am crescut cu dosarul ăsta, şi zi de zi, pe dosarul ăsta am devenit şi un om mai bun şi un avocat mai bun şi am încercat să înţeleg ce s-a întâmplat, cu speranţa, în toţi anii ăştia care au trecut, că într-o zi voi putea modifica ceva.”

„Din păcate, oamenii în faţa cărora m-am regăsit împreună cu clientul meu în faţa Înaltei Curţi, n-au vrut să înţeleagă că regulile ar trebui să fie aceleaşi pentru toată lumea şi că regula jocului nu se poate modifica pe parcursul jocului”.

Avocata a explicat că le-au fost refuzate în instanţă multe probe care ar fi dovedit nevinovăţia clientului său, printre care poligraful, pe care l-au introdus ca probă extrajudiciară. Au mers la mai mulţi experţi în domeniu, au făcut mai multe teste pentru a nu exista nicio suspiciune. „Toţi aceşti oameni au venit cu un singur răspuns: Moldoveanu Mihai spune adevărul în momentul în care afirmă că nu a săvârşit această faptă”.

„Jurnalul unui condamnat” 

Mihai Moldoveanu îşi doreşte ca „Procesul” să aibă şi o continuare, un film mai personal, care să prezinte situaţia mai familial. Cel mai probabil, spune acesta, se va numi „Jurnalul unui condamnat”. Acesta a fost titlul materialului despre cazul său, publicat în 1998, de Olivia Steer, pe atunci jurnalistă la „Jurnalul bihorean”, care cuprindea notiţele lui Moldoveanu scrise între ianuarie 1996 şi începutul lui mai 1998.În ciuda faptului că îi era controlat tot ceea ce scria, reuşise, cu ajutorul unei persoane, să strecoare afară notiţele. De la momentul publicării acelui articol, nimeni din domeniu nu a mai dat declaraţii în presă, nici specialiştii de la criminalistică, nici procurorii. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările