„ODA BUCURIEI”. Simfonia nr. 9 de Beethoven, la Ateneu, pe 2 şi 3 octombrie, în deschiderea stagiunii simfonice a Filarmonicii „George Enescu”

Astăzi, Filarmonica „George Enescu”, de la 19.00, deschide stagiunea camerală 2014-2015 cu un recital susţinut de violonistul Uto Ughi şi pianistul Bruno Canino. Joi şi vineri, pe 2 şi 3 octombrie, de ora 19.00,  stagiunea simfonică 2014 - 2015 se deschide cu un concert extraordinar în cadrul căruia Orchestra şi Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijate de Christian Badea, vor interpreta Simfonia nr. 9 de Beethoven.

Filarmonica “George Enescu” anunţă miercuri, 1 octombrie, ora 19.00, deschiderea stagiunii camerale 2014-2015 cu un recital extraordinar susţinut de violonistul Uto Ughi şi pianistul Bruno Canino. Evenimentul este dedicat Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene şi Zilei Internaţionale a Muzicii (din 1975 stabilita la 1 octombrie). Organizatori: Ambasada Republicii Italiene în România, Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură şi Filarmonica George Enescu, în parteneriat cu Muzeul Naţional George Enescu şi Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi.

Miercuri, 01 Octombrie 2014, 19:00 - 21:00
Ateneul Român, Sala mare
Deschiderea stagiunii camerale 2014 - 2015
UTO UGHI - vioară
BRUNO CANINO - pian
Program
Giuseppe Tartini - Trilul diavolului
Ludwig van Beethoven - Sonata nr. 9, op. 47, "Kreutzer"
Antonin Dvorak - Patru piese romantice
Camille Saint-Saens - Introducere şi Rondo capriccioso
Pablo de Sarasate - Fantezia Carmen

Joi, 2 octombrie, de ora 19.00, Filarmonica “George Enescu” inaugurează stagiunea simfonică 2014 - 2015 cu un concert extraordinar în cadrul căruia Orchestra şi Corul Filarmonicii "George Enescu", soliştii Irina  Iordăchescu, Aura Twarowska, Marius Vlad Budoiu, Marius Boloş şi dirijorul Christian Badea vor interpreta Simfonia nr. 9 de Beethoven.  Dirijorul corului este Iosif Ion Prunner.

În deschiderea concertului din seara zilei de joi, 2 octombrie, la ora 19.00, în foaierul Ateneului Român va avea loc lansarea volumului  "Cartea de onoare a Filarmonicii din Bucureşti ( 1906 -1919). Epoca Dimitrie Dinicu - George Enescu", de Viorel Cosma, editat de Muzeul Naţional George Enescu.

La lansare vor vorbi autorul Viorel Cosma şi Cristina Andrei, directorul Muzeului "George Enescu".

Concertul se va relua si vineri, 3 octombrie la aceeaşi oră.

Christian Badea (fotocredit Virgil Oprina), dirijor aclamat  în cele mai prestigioase săli de concert şi în celebre teatre lirice din Europa, America de Nord şi Asia, a studiat vioara la Conservatorul de muzică din Bucureşti şi dirijat de orchestră la Bruxelles. A continuat studiile de dirijat la Mozarteum din Salzburg, sub îndrumarea maestrului Herbert von Karajan şi s-a perfecţionat la Juilliard School din New York, unde principalul său mentor a fost Leonard Bernstein. Vastul său repertoriu alătură cele mai diverse epoci şi stiluri.    Christian Badea a dirijat peste 160 de spectacole la Metropolitan Opera din New York, performanţă ce l-a propulsat definitiv pe maestru în elita baghetelor lumii muzicale internaţionale.

În 2006, după o lungă absenţă, Christian Badea a revenit în România la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio. Au urmat colaborari numeroase cu Filarmonica “George Enescu”. Din stagiunea 2012 – 2013 Christian Badea  este dirijor principal  al acestei orchestre.                                                     
Christian Badea este distins cu Ordinul Meritul Cultural decernat de către Preşedinţia României. În 2008, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, i-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa. Pe lângă activitatea concertistică, Christian Badea predă cursuri de măiestrie la Montreal, Copenhaga, Stockholm şi în SUA. 

LUDWIG VAN BEETHOVEN

1770 - 1827
Simfonia nr. 9

„Trebuie sã jertfeşti, trebuie necontenit să jertfeşti artei tale toate nimicurile vieţii“ Beethoven

Muzicologul  Vladimir Popescu-Deveselu, despre capodopera lui Beethoven 

Simfonia nr. 9 este socotitã, fãrã îndoialã, drept capodopera sublimã a lui Beethoven; prin finalul ei cu cor, ea reprezintã poate cea mai grandioasã împlinire a marelui compozitor. Arta unicã prin care combinã simfonia ºi oratoriul, pentru cã în acest caz corul este utilizat doar în ultima parte, eliminându-se ideea de simfonie coralã, este în stare sã exprime absolutul acestui proiect ce ni se oferã ca rezultat al unei imense ambiþii, ca asumare îndrãzneaþã a geniului.
Foarte devreme în existenþa sa creatoare, compozitorul a fost stimulat de maiestuosul imn al fraternitãţii scris de Friedrich Schiller - poemul Odã bucuriei - pentru cã încã din 1793 doreşte sã-l transpunã în muzicã „vers cu vers“. Oda lui Schiller a devenit o obsesie a întregii sale vieţi, iar Simfonia nr. 9, cu celebra sa melodie coralã, a ieşit la ivealã dintr-o multitudine de schiţe, cãpãtând viaţã, în forma ei finalã, în 1822.
Dupã un început voit ezitant, în care distingem douã note esenţiale - mi-la, la-mi - vom fi martorii unei desfãşurãri sonore care subliniazã în primul rând conceptul de motiv generator, pentru cã cele douã note reprezintã de fapt tema principalã a primei pãrţi. Ele vor apãrea pe parcursul întregii mişcãri, de-a lungul unei acumulãri continue de energii. Acest Allegro non troppo, un poco maestoso este imaginea forþei, a determinãrii, hotãrâtor pentru ceea ce urmeazã.
Scherzo. Molto vivace, Presto, Molto vivace. Introducerea brutalã, prin cele douã octave descendente, este ca o izbucnire, de un efect neaşteptat, atât de propriu naturii beethoveniene. Se continuã apoi, în mare mãsurã, risipa de energie din partea întâi. Atmosfera este mai luminoasã, caracterul mişcãrii o impune, cu apariţia unor motive melodice lirice, în opoziþie cu dramatismul dominant. Compozitorul readuce mereu aceleaşi motive melodice, dar, aşa cum spune Grove, avem de-a face cu „miracolul repetiþiei fãrã monotonie“.
Mulţ dintre analiştii acestei impresionante lucrãri avanseazã ideea cã plasarea Scherzoului în poziþie secundã, în înlãnþuirea miºcãrilor, lucru nicicând fãcut de Beethoven în simfoniile sale, a dorit sã asigure finalului grandoarea cuvenitã. Lirismul pãrþii a treia, profund, încãrcat de sentimente de o complexã trãire, este puntea de linişte dinaintea intrãrii într-o lume idealã mereu visatã, neatinsã dar atât de doritã. Muzica aceasta unicã îl caracterizeazã pe Beethoven din ultimii ani ai vieţii.
Dupã o introducere instrumentalã în care recunoaştem multe dintre temele celorlalte pãrţi ale lucrãrii, sub formã de citate, urmeazã celebra temã a Bucuriei, expusã de corzile groase, într-un unison ce pleacã de la un pianissimo venit din depãrtãri infinite, preluatã apoi de întreaga orchestrã.

„Prieteni, nu tonul acesta! Haideþi sã cântãm un cântec plin de foc. . . Slavã!“: vocea basului solist îi cheamã pe oameni la marea sãrbãtoare, de aici începe de fapt minunea, creatã de Beethoven cu atâta intensitate. Vers cu vers, Oda lui Schiller îşi înalţã suprema chemare peste timp. Întreaga mişcare este un şir de variaţiuni, textul fiind firul călăuzitor al muzicii. Momentul militar al tenorului solist, apelul la înfrãţire al vocilor bãrbãteşti, intonat cu solemnitate, urmat de tema bucuriei, reluatã de femei, finalul apoteotic, ca o concluzie plinã de speranţã, sunt clipe sublime ale unei capodopere care va rãmâne pentru totdeauna adevãratul imn al omenirii, sub semnul divinitãţii, al pãcii şi iubirii.
Dedicatã regelui Friedrich Wilhelm al III-lea al Prusiei, Simfonia nr. 9 în re minor, op. 125 - „Simfonia cu cor final pe Odã bucuriei de Schiller“, conform titlului ei original şi complet - a avut prima audiþie la 7 mai 1824, la Viena. Text semnat de Vladimir POPESCU-DEVESELU