Gabriel Liiceanu, despre „cazul Beligan”: „A fredonat ani la rând, de la tribunele abandonului, refrenul impudorii”

Gabriel Liiceanu, despre „cazul Beligan”: „A fredonat ani la rând, de la tribunele abandonului, refrenul impudorii”

Gabriel Liiceanu este un alt nume important al culturii româneşti care iese la rampă în „cazul Beligan", după Andrei Pleşu   FOTO: Digi 24

Într-un editorial publicat în Revista 22, scriitorul Gabriel Liiceanu revine asupra unei teme abordate recent, aceea a „mercenarilor conştiinţei”, dedicându-i un editorial actorului Radu Beligan, pe care nu se fereşte să-l plaseze, folosind cuvinte grele, în zona „manierismului” şi „cabotinismului”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pornind de la textul pe care Radu Beligan l-a declamat pe o plasmă amplasată pe Arena Naţională, cu ocazia lansării candidaturii lui Victor Ponta la preşedinţie, Gabriel Liiceanu revine asupra temei „mercenarilor conştiinţei", într-un editorial dur la adresa actorului, a cărui viaţă „s-ar cuveni să n-o mai ascundem după măştile rolurilor sale".
 
„Nu se întâmplă oare în mod curent ca un actor care „dă viaţă” unor personaje visătoare, neajutorate sau idealiste să devină un „actor îndrăgit”? Cine oare nu l-a îndrăgit pe Anthony Queen jucându-l pe Zorba? În schimb, nimeni nu va vorbi de Boris Karloff în rolurile din Frankenstein ca de un „actor îndrăgit”. Nu pentru că nu l-ar fi jucat bine pe monstrul scăpat din laboratorul doctorului, ci pentru că l-a jucat atât de bine, încât, în imaginarul public, actorul s-a contaminat de monstruozitatea personajului său. Iar când îi vezi pe Klaus Kinsky sau pe John Malkovich, distribuiţi mai cu seamă în roluri de eroi malefici, cu firi ascunse, perverse sau criminale, nu eşti oare lesne înclinat să ţi-i închipui odioşi şi în viaţa de zi cu zi?", scrie Liiceanu în "Mercenarii conştiinţei. Cazul Radu Beligan".
 
Chiar dacă îl consideră drept „un actor îndrăgit", alături de alţi „Artişti ai poporului”, printre care George Calboreanu (care juca în „Apus de soare"), George Vraca, Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu Birlic, Ştefan Ciubotăraşu, Ion Finteşteanu, Ion Manolescu, Maria Filotti, scriitorul Gabriel Liiceanu îi atribuie lui Beligan numeroase apariţii pe scenele „tribunelor Congresului".

  A participat la congrese pentru educaţie socialistă

„"Spectacolele în care putea fi văzut în rolul acesta urât aveau loc la intervale bine ritmate de Congrese ale Partidului, aniversări şi omagii colective. Erau spectacole uriaşe, cu foarte mulţi actori şi figuranţi. (...) Radu Beligan nu scăpase nici un prilej (existau cu mult mai multe decât Congresele Partidului; mai erau plenarele, congresele pentru educaţie socialistă, aniversările, volumele de omagii…) pentru a-i linguşi, cu un ton „proaspăt” şi cu o autenticitate bine jucată, pe Nicolae şi pe Elena. (...) De astă dată, „actorul îndrăgit” de toţi îşi pusese viaţa în joc şi jucase la curtea celor care fuseseră cauza înjosirilor, scârbelor şi nefericirilor noastre. Dispreţuindu-ne şi neavând milă de noi, le cânta puternicilor zilei muzica pe care i-o comandau. Nu era, desigur, din acelaşi aluat cu ei. O făcuse cinic, dispreţuindu-i şi pe ei în egală măsură. Dar şi aceştia, ca pe un vândut lor, îl dispreţuiseră pe el la rândul lor. Şi, mai mult ca sigur, îl umiliseră. A considerat însă că târgul merita făcut.", scrie Liiceanu.
 
„N-am să le plâng de milă, lui Beligan, Călineştilor, Vienilor şi tuturor marilor intelectuali mercenarizaţi că, rămânând în fotoliile Academiei, s-au sacrificat de dragul nostru", continuă Gabriel Liiceanu tirada, amintind în note de subsol texte din "Antologia ruşinii după Virgil Ierunca" (Humanitas, 2009).
 
„Dacă-i privim contorsiunile, viaţa lui Radu Beligan nu dă însă semne că s-ar fi lăsat înfrumuseţată de rolurile sale. Şi poate că nici rolurile nu au putut fi luminate până la capăt cu frumuseţea pe care viaţa lui ar fi putut-o absorbi din ele. Cred că, până la urmă, aceasta şi este sursa manierismului în artă şi a cabotinismului în actorie", mai scrie Liiceanu în editorialul său.
 
În final, scriitorul lasă orice menajamente la o parte: „Radu Beligan a fredonat ani la rând, de la tribunele abandonului, refrenul impudorii. A făcut din cuvânt, ani la rând, o gumă mestecată indecent sub privirea noastră, a celor care, pe margine, trăiau ruşinea ca spectacol insuportabil al neruşinii celuilalt".
 
Textul lui Gabriel Liiceanu vine la scurtă vreme după „scrisoarea deschisă" a lui Andrei Pleşu, un text care a stârnit numeroase comentarii, dar şi un atac dur al susţinătorilor lui Victor Ponta, care au pornit împotriva scriitorului un adevărat linşaj mediatic.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: