FOTO „Fuga din rai“ a lui Lev Tolstoi. Amănunte inedite din viaţa scriitorului

Lev Tolstoi (1828-1910)

Publicată în peste zece tiraje, aflată încă de la apariţie în topurile de vânzări, bucurându-se de traduceri în mai multe limbi, volumul „Lev Tolstoi. Fuga din rai“, de Pavel Basinski, a fost desemnat Cartea anului 2010 în Rusia şi a fost recompensată cu premiul Bolşaia Kniga (Big Book).

Acum peste un veac, la Iasnaia Poliana a avut loc un eveniment care a zguduit întreaga lume: scriitorul Lev Nikolaevici Tolstoi, în vârstă de optzeci şi doi de ani, a fugit de acasă noaptea, pe ascuns, într-o direcţie necunoscută. De atunci şi până astăzi, împrejurările plecării şi morţii sale au dat naştere la nenumărate speculaţii şi legende.

Cunoscutul critic şi ziarist Pavel Basinski reconstituie în volumul "Fuga din rai", publicat de Editura Humanitas,  fără să ne propună încă o versiune, ci analizând cu rigoare imensul material documentar aflat la dispoziţia cercetătorilor: jurnalele soţilor Tolstoi, jurnale ale membrilor familiei, însemnările secretarului particular al marelui scriitor, precum şi însemnări ale discipolilor săi.

Cititorul poate urmări astfel pas cu pas ultimele zile din viaţa lui Tolstoi, pătrunzând în intimitatea familiei sale şi a dramei acesteia şi descifrând arcanele testamentului spiritual al uneia dintre cele mai mari conştiinţe ale veacului. Cartea este ilustrată cu fotografii rare din arhivele muzeelor dedicate lui Tolstoi de la Iasnaia Poliana şi de la Moscova.

Fotografii din volumul Lev Tolstoi. Fuga din rai de Pavel Basinski, Leo Tolstoy Museum- Estate "Yasnaya Polyana"
 

FRAGMENT

Noi facem pe curajoşii unul faţă de altul şi uităm că, dacă nu iubim, suntem cu toţii vrednici de milă, cât se poate de vrednici de milă. Într-atât facem pe curajoşii şi ne prefacem că suntem răi şi siguri de noi, încât cădem singuri în cursă şi luăm nişte pui pricăjiţi de găină drept lei fioroşi…

Dintr-o scrisoare a lui Lev Tolstoi
către V.G. Certkov

capitolul 1
Plecare, sau fugă?
În noaptea de 27 spre 28 octombrie 1910, în districtul Krapivna din gubernia Tula a avut loc un eveniment incredibil, cu totul ieşit din comun chiar şi pentru un loc atât de neobişnuit ca Iasnaia Poliana, moşia părintească a scriitorului şi gânditorului celebru în întreaga lume, contele Lev Nikolaevici Tolstoi. În acea noapte, contele, în vârstă de optzeci şi doi de ani, a fugit de acasă, într-o direcţie necunoscută, însoţit de medicul său personal, Makoviţki.
PRIN OCHII ZIARELOR

Spaţiul informaţional din acel timp nu se deosebea foarte mult de cel actual. Vestea despre acest eveniment, care va face mare vâlvă, s-a răspândit într-o clipă în Rusia şi în întreaga lume. Pe 29 octombrie, de la Tula au început să sosească la agenţia de telegraf din Petersburg (PTA) telegrame urgente, preluate de ziare în ziua următoare. „S-a primit ştirea, care a produs o consternare generală, că L.N. Tolstoi, însoţit de doctorul Makoviţki, a părăsit pe neaşteptate Iasnaia Poliana şi a plecat. Înainte de a pleca, L.N. Tolstoi a lăsat o scrisoare în care face cunoscut că părăseşte Iasnaia Poliana pentru totdeauna.“
Despre scrisoarea lăsată de Lev Nikolaevici soţiei sale, care dormea şi care a primit-o în dimineaţa următoare din mâna fiicei mai mici, Saşa, nu a ştiut nici măcar însoţitorul lui Tolstoi, Makoviţki. Şi acesta a aflat despre ea din ziare.
Cel mai operativ s-a dovedit a fi ziarul Russkoe slovo (Cuvântul rusesc). Pe 30 octombrie, în acest ziar a apărut un reportaj al corespondentului său la Tula, cu informaţii detaliate despre ceea ce se petrecuse la Iasnaia Poliana.

„Tula, 29, X (urgent). Întors de la Iasnaia Poliana, vă comunic detaliile plecării lui Lev Nikolaevici.
Lev Nikolaevici a plecat ieri, la ora 5 dimineaţa, când nu se luminase încă.
Lev Nikolaevici s-a dus la vizitii şi le-a poruncit să înhame caii.
Vizitiul Andrian a îndeplinit porunca.
Când caii au fost gata, Lev Nikolaevici, împreună cu doctorul Makoviţki, luându-şi lucrurile necesare, împachetate încă din timpul nopţii, a plecat la gara Şcekino.

În faţă mergea Filka*, luminând drumul cu o făclie.
La Şcekino, Lev Nikolaevici a luat bilet până la o staţie de pe ruta Moscova–Kursk şi a plecat cu primul tren sosit în gară.
Dimineaţa, când la Iasnaia Poliana s-a aflat despre plecarea inopinată a lui Lev Nikolaevici, s-a stârnit o panică îngrozitoare. Disperarea soţiei lui Lev Nikolaevici, Sofia Andreevna, nu poate fi descrisă.“

Aceste informaţii, despre care a doua zi vorbea toată lumea, au apărut nu pe prima coloană, ci pe a treia. Cum se obişnuia pe atunci, prima coloană era rezervată reclamelor pentru tot felul de mărfuri:

„Cel mai bun prieten al stomacului este vinul Saint-Raphael“

„Nisetru şi peşte mărunt. 20 copeici funtul“

Primind noaptea telegrama de la Tula, Russkoe slovo şi-a trimis imediat corespondentul la casa Hamovniki a familiei Tolstoi (astăzi, Casa-muzeu L.N. Tolstoi, aflată între staţiile de metrou Parcul de cultură şi Frunzenskaia). În ziar era exprimată speranţa că, poate, contele fugise de la Iasnaia Poliana la reşedinţa sa din Moscova. Dar, scria ziarul, „în vechea casă boierească a familiei Tolstoi era pace şi linişte. Nimic nu lăsa să se întrevadă că Lev Nikolaevici ar putea să vină la vechiul cămin. Poarta este zăvorâtă. Toţi cei din casă dorm.“
Pe urmele presupusului drum al fugii lui Tolstoi a fost trimis un tânăr jurnalist şi cronicar de teatru, Konstantin Orlov, fiul discipolului lui Tolstoi, învăţătorul şi narodovoleţul* Vladimir Fiodorovici Orlov, înfăţişat în povestirile „Visul“ şi „Nu s pe lume vinovaţi“. Acesta l-a descoperit pe fugar, ajuns deja la Kozelsk, şi l-a însoţit pe ascuns până la Astapovo, de unde le a comunicat printr-o telegramă Sofiei Andreevna şi copiilor lui Tolstoi că soţul şi tatăl lor e grav bolnav şi se află la nodul de cale ferată Astapovo, în casa şefului de gară, I.I. Ozolin.
Dacă Orlov nu avea această iniţiativă, rudele nu aflau locul unde zace, bolnav pe moarte, Lev Nikolaevici, decât după ce ziarele îl făceau cunoscut. Ce să mai vorbim de durerea familiei. De aceea, spre deosebire de Makoviţki, care a catalogat activitatea ziarului Russkoe slovo ca „detectivistică“, fiica cea mare a lui Tolstoi, Tatiana Lvovna Suhotina, i-a fost recunoscătoare „până la moarte“ jurnalistului Orlov, după cum afirmă ea însăşi în amintirile sale.

„Tata moare undeva prin apropiere, iar eu nu ştiu unde se află. Şi nu pot să am grijă de el. Poate că nici n-am să-l mai văd. Oare îmi vor îngădui măcar să-l văd pe patul de moarte? Noapte albă.“ Un adevărat chin, îşi amintea după aceea Tatiana Lvovna prin ce stare sufletească trecuse ea şi întreaga familie după „fuga“ (expresia îi aparţine) lui Tolstoi. „Dar s-a găsit un om necunoscut nouă, care a înţeles şi a avut milă de familia Tolstoi. El ne-a telegrafiat: «Lev Nikolaevici este la Astapovo, la şeful gării. Febră 40°C.»“

În general, trebuie să recunoaştem faptul că ziarele au fost mai rezervate şi mai prevenitoare faţă de familie şi, în special, faţă de Sofia Andreevna, decât faţă de fugarul de la Iasnaia Poliana, căruia i-au urmărit necruţătoare fiecare pas, deşi toţi ziariştii ştiau că în biletul de adio Tolstoi rugase să nu fie căutat! „Te rog… nu veni după mine, chiar dacă afli unde sunt“, îi scrisese el soţiei sale.
„La Belev, Lev Nikolaevici a ieşit la un bufet şi a mâncat ouă jumări“, savurau gazetarii o biată abatere a vegetarianului Tolstoi. Ei i-au chestionat pe vizitiul lui şi pe Filka, pe lacheii şi pe ţăranii de la Iasnaia Poliana, pe casierii şi pe bufetierii din gări, pe birjarul care l-a dus pe Lev Nikolaevici de la Kozelsk la mânăstirea Optina, pe călugării care l-au primit şi pe toţi cei care puteau spune ceva despre drumul bătrânului de optzeci şi doi de ani, a cărui unică dorinţă era să fugă, să se ascundă, să se facă nevăzut.
„Nu-l căutaţi! – exclama cinic ziarul Odesskie novosti (Ştiri din Odessa), adresându-se familiei. El nu-i al dumneavoastră, e al tuturor!“
„Este de la sine înţeles că noul său domiciliu va fi descoperit foarte curând“, anunţa rece ziarul Peterburgskaia gazeta (Gazeta de Petersburg).
Lev Nikolaevici nu îndrăgea ziarele (deşi le urmărea) şi nu ascundea acest lucru. Nu la fel stăteau lucrurile cu Sofia Andreevna. Soţia scriitorului înţelesese cât se poate de bine că renumele soţului său şi propriul său renume erau legate de ceea ce scriau ziarele. De aceea comunica bucuroasă cu jurnaliştii şi dădea interviuri, explicând o ciudăţenie sau alta din comportamentul lui Tolstoi sau din declaraţiile lui, fără a uita (aceasta era slăbiciunea ei) să scoată în evidenţă propriul său rol pe lângă marele om.
Aşa se explică atitudinea mai degrabă cordială a ziariştilor faţă de Sofia Andreevna. Tonul general l-a dat Russkoe slovo cu foiletonul lui Vlas Doroşevici „Sofia Andreevna“, publicat în numărul din 31 octombrie. „Bătrânul leu a plecat să moară în singurătate, scria Doroşevici. Vulturul a zburat sus de tot, cum să-i mai urmărim zborul?!“
(L-au urmărit, şi încă cum!)
Pe Sofia Andreevna a comparat-o cu Yashodhara, tânăra soţie a lui Buddha. Era un compliment, desigur, căci Yashodhara nu fusese vinovată cu nimic de plecarea soţului ei. În acelaşi timp, gurile rele o comparau pe soţia lui Tolstoi nu cu Yashodhara, ci cu Xantipa, soţia filozofului grec Socrate, care i-ar fi scos sufletul soţului cu arţagul şi lipsa ei de înţelegere faţă de concepţia lui despre lume.
Doroşevici arăta pe bună dreptate că fără soţia sa Tolstoi nu ajungea la anii aceia şi nu scria operele sale târzii. (Ce legătură avea însă cu Yashodhara?)
Concluzia foiletonului era următoarea: Tolstoi este un „supraom“, iar fapta sa nu poate fi judecată după normele obişnuite. Sofia Andreevna este o simplă femeie pământeană, care a făcut tot ce-a putut pentru soţul ei, atâta timp cât el a fost un simplu om. Tolstoi „supraomul“ i-a fost însă inaccesibil, şi în aceasta rezidă tragedia ei.
„Sofia Andreevna este singură. Nu-l mai are pe copilul ei, pe bătrânul ei copil, pe titanul-copil la care trebuie să se gândească şi să-i poarte de grijă clipă de clipă: i-o fi cald, o fi sătul, s-o simţi bine? Nu mai are cui să-şi dăruiască viaţa picătură cu picătură.“
Sofia Andreevna a citit foiletonul şi i-a plăcut. A fost recunoscătoare ziarului Russkoe slovo pentru articolul lui Doroşevici şi pentru telegrama lui Orlov. Pentru asta puteau fi trecute cu vederea unele lucruri mărunte, cum ar fi descrierea supărătoare a înfăţişării soţiei lui Tolstoi, făcută de acelaşi Orlov: „Ochii rătăciţi ai Sofiei Andreevna exprimau chinul lăuntric. Capul îi tremura. Era îmbrăcată într-un capot aruncat în grabă.“ Putea fi iertată şi supravegherea pe timp de noapte a casei din Moscova, menţionarea lipsită de decenţă a sumei cheltuite de familie pentru chiria trenului cu care călătorise Tolstoi de la Tula la Astapovo, 492 de ruble şi 27 de copeici, şi aluzia transparentă a lui Vasili Rozanov la faptul că Lev Nikolaevici fugise de familie: „Prizonierul a plecat din plăcuta temniţă.“

Parcurgând titlurile din presă legate de plecarea lui Tolstoi, descoperim ca fiind rar folosit cuvântul „plecare“. Se vorbeşte despre „BRUSCA PĂRĂSIRE…“, „DISPARIŢIA…“, „FUGA…“, „TOLSTOY QUITS HOME“ (Tolstoi îşi părăseşte casa).
Nu era vorba aici despre dorinţa jurnaliştilor de a-şi „încălzi“ cititorii. Evenimentul în sine era un prilej de a agita spiritele. Împrejurările dispariţiei lui Tolstoi de la Iasnaia duceau cu gândul mai degrabă la o fugă decât la o plecare onorabilă.
NOAPTE DE COŞMAR
În primul rând, evenimentul a avut loc noaptea, în timp ce contesa dormea adânc.
În al doilea rând, traseul lui Tolstoi a fost ţinut secret cu atâta grijă, încât ea a aflat pentru prima dată unde se află soţul ei abia pe 2 noiembrie, din telegrama lui Orlov.
În al treilea rând, traseul sau, în orice caz, destinaţia finală (pe care nu le ştiau nici ziariştii, nici Sofia Andreevna) nu-i erau cunoscute nici măcar fugarului. Lui Tolstoi îi era limpede de unde şi de ce anume fuge, dar încotro se îndreaptă şi unde are să-i fie ultimul refugiu nu numai că nu ştia, dar chiar se străduia să nu se gândească la asta. (Pavel Basinski, Lev Tolstoi. Fuga din rai, Copyright Humanitas / Colectia: Convorbiri/Corespondenţă/Portrete)

Fotografii din volumul Lev Tolstoi. Fuga din rai de Pavel Basinski, Leo Tolstoy Museum- Estate "Yasnaya Polyana"