VIDEO Florin Piersic Jr, la Adevărul Live: „Tata putea să-şi vadă dosarul de la Securitate, dar nu a vrut pentru că ştia că va descoperi numele unor prieteni“

Actorul Florin Piersic Jr, în studioul Adevărul Live FOTO Eduard Enea

Actorul Florin Piersic Jr a fost prezent în studioul Adevărul Live, unde a discutat cu jurnalistul Florin Ghioca despre cel mai recent film al său, „Q.E.D.“, în care joacă rolul unui securist.

„Adevărul“: Ce înseamnă acest film pentru tine?

Florin Piersic Jr: Este o pălărie sub care încap foarte multe. Este o surpriză, începând cu momentul de acum doi ani când mi s-a spus că am luat rolul. Consider un act de curaj din partea producătorului, al regizorului.

De ce? 

Pentru că este un plus de viziune. Sunt foarte mulţi oameni care nu pot vedea mai departe de imaginea pe care o am eu, mai mult sau mai puţin defectă. Ceea ce mă interesează cu adevărat este să fac roluri de compoziţie. Contez foarte mult pe o generaţie foarte tânără de regizori de film, care să mă folosească, atâta timp cât mai sunt valabil. La 46 de ani, trebuie să se grăbească pentru că peste câţiva ani voi începe să joc roluri de bunici. 

Să povestim puţin despre ce este vorba în film şi despre rolul pe care îl vei interpreta, pentru că intră în cinematografe peste două săptămâni. 

Da, pe 10 octombrie. Am ţinut minte data asta pentru că este ziua de naştere a mamei mele. Este o altfel de poveste de pe vremea lui Ceauşescu, scrisă foarte diferit faţă de cele din alte filme de până acum. Cred că are o detaşare care îmi place foarte mult şi o lipsă de înflăcărare. După '90 a început un val de ură, absolut logic, şi foarte mulţi regizori au vrut să demaşte sistemul comunist şi ce s-a întâmplat pe vremea aceea. Gruzsniczki are o privire detaşată cumva, dar respectă fiecare detaliu al epocii, deci filmul are un soi de răceală care a ajuns la mine şi este exact ce trebuie. Are tensiunea corectă, mi-a plăcut pentru că atunci când l-am văzut nu mi-am putut lua ochii de la ecran, nu m-a plictisit şi m-am distanţat de faptul că am jucat în el. În mod normal se spune că eşti subiectiv, dar chiar am reuşit să văd povestea, trecuse destul timp de la filmare, deja uitasem replicile, eram implicat în alte proiecte, şi am putut să văd filmul cu plăcere şi cu interes. Am avut chiar şi ocazia nesperată de a-l vedea la Festivalul de la Roma pe un ecran imens şi într-o proiecţie foarte mişto, cu sala plină. Genul ăla de public care stă până la final, chiar şi la generic. 

Respectul pentru munca tuturor celor implicaţi. 

Da. Filmul a luat şi un premiu la Roma, premiul juriului şi asta a fost o mare victorie pentru toată lumea implicată. 

Florin Piersic Jr, în studioul Adevărul Live FOTO Eduard Enea

Este povestea unui tânăr matematician român din perioada comunistă, înainte de '89, care are un moment în care trece nişte bariere şi publică o lucrare într-o publicaţie americană. 

Erai luat în vizor ca potenţial imic, pentru că puteai fi racolat de oamenii aceia şi să schimbi ţara. Ştiu că au fost cazuri în care oameni foarte preţioşi au reuşit să iasă din ţară pentru că s-au făcut foarte multe presiuni din afară. Politica era că dacă avem în ţară un geniu şi s-a născut pe pămân românesc, el trebuie să funcţioneze pentru România. 

Tu cine eşti în acest film?

Eu sunt un securist. Tocmai de aici vine şi ciudăţenia, pentru că mă aşteptam să joc orice, să mi se propună orice, nu aşa ceva. Am avut un parcurs interesant, pentru că am fost chemat la mai multe probe şi ştiu că la un moment dat a vrut să vadă şi cum aş fi în rolul matematicianului. Eram mai plinuţ în perioada aia şi l-am întrebat pe Andrei Gruzsniczki dacă vrea să slăbesc şi a zis: Nu, dimpotrivă. Ceea ce a fost o mare bucurie. Eu nu sunt în măsură să apreciez munca mea, alţii trebuie să o facă. 

Să analizăm puţin rolul tău. Ce fel de securist eşti?

Este genul de vulpe bătrână care lucrează cu tortura psihică, cu picătura chinezească. 

Are o ambiţie, vrea o funcţie mai înaltă.

Nu prea îi ies lucrurile. Am vorbit mult cu Andrei despre acest rol, el a vorbit cu mulţi oameni care au făcut munca asta şi nu cred că a fost uşor. Îmi povestea de unul care era foarte amabil, chiar volubil, drăguţ cu el în conversaţie şi la un moment dat a atins un anumit subiect şi omul s-a schimbat radical. a devenit sec şi sever, nu-i convenea întrebarea aia şi şi-a arătat brusc altă faţă. Am mers pe un altfel de securist, nu cel din filmele lui Pintilie. Oamenii ăştia chiar au existat cândva, am cunoscut câţiva şi am nişte amintiri ciudate pentru că am trăit din plin epoca aia. Revoluţia m-a prins la 21 de ani, aşa că am trăit destul. După, am aflat că tatăl meu putea să se ducă, dacă voia, să-şi vadă dosarul la Securitate, dar nu a vrut pentru că ar fi descoperit acolo nişte nume ale unor prieteni, care l-ar fi dat rău peste cap şi a ştiut chestia asta. E greu să-ţi înfrângi curiozitatea, dar în acelaşi timp un întreg sistem de valori adunate în timp...pe unul dintre ei cred că îl ştiu, şi el (Florin Piersic - n.r.) mi-a zis de el, ar fi prea mare dezamăgirea, dar se pare că scria rapoarte despre el la Securitate. Nu ştiu câte mii, câte zeci de mii de oameni erau implicaţi în caracatiţa asta. 

Cum te-a prins Revoluţia?

Am avut naivitatea să aştept troleibuzul. Ştiam că se întâmplă ceva, nu ştiam exact ce, dar eu aşteptam troleibuzul să mă duc la repetiţii. 

Este primul film alb-negru de la „Moromeţii“ încoace.

Apreciez chiar foarte tare valoarea de documentar a acestui film. Profesioniştii de imagine simt diferenţele şi le pot aprecia. Faptul că filmul a fost făcut în peliculă alb-negru a fost foarte costisitor şi deloc uşor, dar Vivi Drăgan Vasile este un om special, care a inspirat mulţi regizori, mi-aş dori oricând să mă reîntâlnesc cu el. El e „vinovatul“ de imagine. 

Reproducerea asta a fost incredibilă.

Aveau cutii întregi cu tot felul de obiecte de care abia îmi aminteam, sticle de pepsi adevărate, există o serie de obiecte pe Internet. Muşamaua de pe masa din bucătărie, peştele de pe televizor, savarina de la cofetărie. Filmul ăsta este altfel, e un efort mare să faci un asemenea film. Au blocat străzi, au adus oameni care mai au câte o Dacie veche. Filmul a ieşit foarte bine, dacă ţinem cont de bugetul avur. Probabil că americanii fac un asemenea film cu zeci de milioane investiţie numai în producţie, nu mai vorbim de altele. 

Aş vrea să vorbim şi despre actorii mai tineri din acest film: Ofelia Popii şi Sorin Leoveanu.

Ei sunt în prim-plan pentru că nu au avut ocazia până acum. Pe Sorin l-am văzut în „Undeva la Palilula“, dar e mult mai bine aici, iar despre Ofelia lumea spunea că este o actriţă care poate face doar teatru şi sunt convins că aici este munca aia serioasă a lui Andrei cu ea, pentru că de la o dublă la alta, şi pe mine m-a înnebunit chestia asta, mai sec, mai sec, mai fără nicio nuanţă, iar Andrei este un regizor care cunoaşte foarte bine limbajul cinematografic şi a reuşit să elimine anumite nuanţe teatrale din jocul actorilor. Sunt câteva secvenţe în care şi eu îmi reproşez că am fost prea teatral faţă de ce mi-a cerut el. Dar, Ofelia şi Sorin sunt o revelaţie, e mare lucru, ei fiind doi actori de teatru, cu precădere, e foarte bine că pot să-şi facă debutul cu un asemenea film, Ofelia, de fapt. Mai e o descoperire pe care am făcut-o eu la filmări: Paul Ipate. Am avut foarte puţin de filmat cu el, dar mi-a ajuns ca să-l descopăr. Este un actor foarte proaspăt şi foarte special. 

A fost un proiect la care m-am înţeles bine cu toţi colegii. Am speriat-o pe Ofelia, a fost o apuză lungă şi ceea ce am făcut eu era foarte neprofesionist, am ţipat la ea şi am speriat-o, dar dorinţa mea era să mai liniştesc spiritele şi să alung oboseala, pentru că eram la sfârşitul unei zile de filmare. Mi-a zis: „Vai, ce rău eşti“ şi i-am explicat: „Nu sunt rău, am vrut să te fac să zâmbeşti“. Este o fire foarte sensibilă şi s-a implicat mult, până acolo încât îşi ducea personajul cu ea în afara platoului de filmare. Rolul ei are o întindere foarte serioasă pe parcursul filmului, a făcut un lucru formidabil.

M-a frapat foarte mult schimbarea ta. E un personaj incredibil securistul pentru că, aşa cum ai spus şi tu, e greu să-l joci fără nuanţe.

Avea nişte explozii care au ieşit din film, am înţeles foarte bine de ce. La final avea o explozie foarte interesantă şi mi-a plăcut mult secvenţa aia, dar am înţeles foarte bine de ce a căzut. Învăţ în fiecare zi, ori aici am învăţat clar că trebuie să ai capacitatea să tai. Un regizor se îndrăgosteşte, în general, de ce face, de actorii lui, de munca lui, iar în momentul în acre se trezeşte la masa de montaj îi este foarte greu să taie, îi este foarte greu să aleagă o dublă şi atunci nu pot decât să admir puterea lui Gruzsniczki de a tăia anumite secvenţe pentru a face un film tensionat şi care să nu plictisească spectatorul.

Tu cum te împaci cu matematica?

Nasol. M-am înţeles foarte prost cu matematica. La chimie era să rămân chiar repetent: pe primul semestru aveam media 2, pe semestrul doi aveam media 3, deci trebuia să iau 10. A venit mama la şcoală, a vorbit cu profesoara şi după m-au convins că trebuie să fiu atent, chiar dacă nu înţelegeam nimic. Am luat media 10, a fost un fel de pilă. Nu le am cu ştiinţele exacte. Era un actor, coleg cu mama, Tudorel Popa, care făcea exerciţii matematice pe stradă, mergea şi vorbea singur. Lumea asta abstractă era gimnastica minţii lui şi eu îi apreciez pe aceşti oameni. Da, contează foarte mult şi mentorul. În a IX-a am vrut să fac fizică pentru că îmi plăcea profesorul, explica foarte bine, dar în a XI-a a venit un dobitoc care a stricat tot, era beţiv, un profesor ciudat. Dar la sfârşitul clasei a X-a eram convins că o să fac fizică doar pentru că îl iubeam foarte tare pe profesorul meu de fizică. Apoi a venit 

influenţa puternică din familie şi am luat-o pe drumul greşit.

Accept ironia, dar ai vreun regret?

Nu, chiar îmi place să râd de mine foarte des. Mi-am găsit drumul demult, au fost mulţi ani în care chiar nu ştiam de ce am făcut asta, acum sunt OK. 

Vreau să vorbim puţin şi despre teatru.

Am avut şi aseară spectacol, se numeşte „Freak Show“. Îmi doresc ca lumea să afle, am fost deja în vreo opt oraşe importante din România, am jucat în teatre şi vreau să continui lucrul ăsta. Aseară am avut spectacol la Godot, am considerat că a fost un spectacol mediocru, am eu scările mele de valori, dar spectacolul funcţionează. Aseară am avut momente foarte bune, dar am ratat începutul şi finalul şi asta nu se face, strică. Au fost momente foarte bune şi se pare că lumea a rămas cu ele. Când zic mediocru, înseamnă OK, dar eu am trăit şi câteva spectacole foarte bune şi în care s-a legat tot cu publicul. Asta este adevărata satisfacţie, este motivul pentru care nu o să renunţ la teatru. 

Citeam într-o prezentare că „Florin Piersic Jr este un deschizător de drumuri“, că ai făcut primele spectacole de la Green Hours. Cum de te-ai dus spre zona asta?

Nu aveam de ales, asta se întâmpla prin 2000, eu am plecat din teatru, mi s-a pus demisia în faţă în momentul în care am avut un refuz de rol, era al patrulea refuz de rol. Am semnat, m-am simţit foarte liber. Am făcut primii paşi la Green Hours şi s-au legat lucrurile. La ora asta cunosc mulţi oameni fără diplomă care excelează în acest domeniu. 

E importantă diploma?

Nu cred că mai contează la ora asta, poate acum 15 ani avea o importanţă, dar acum nu. Să-mi fie iertată naivitatea, dar cred că în orice domeniu se aplică asta, pentru că unii vor să vadă diplome, dar dacă omul are zece diplome, dar nu se descurcă...atunci diploma nu ajută la nimic. 

Florin Piersic Jr FOTO Eduard Enea

La ce spectacole te mai pot găsi oamenii?

„Freak Show“ se va juca pe 17 octombrie, la Godot, de la 19:00, e într-o vineri. Mai sunt trei spectacole la Teatrul Metropolis şi o să mai fie un „Freak Show“, pe 25 noiembrie, la Teatrul Naţional din Timişoara, unde am mai fost şi sunt foarte fericit să mă întorc acolo.

Mai pregăteşti ceva?

Da, dar nu pot spune. Aşa sunt făcut, până nu se finalizează, am luat prea multe şuturi de la viaţă.

Legat de relaţia cu tatăl tău. Dacă vezi posibilă...

Nu. (Râde)

Legat de teatru.

Nu, a fost un vis, şi el mai are fantezii. Nu ştiu, suntem două planete diferite şi ne iubim foarte mult, dar nu ştiu dacă o să reuşim pe scenă. Într-un film, da, filmul fixează foarte multe lucruri, dar în teatru e mai greu. Nu ştiu dacă o să ne întâlnim, dar mi-aş dori. În film mi-aş dori, dar mi-ar plăcea să fie situaţia corectă, şi regizorul să fie bun, trebuie să rămână ceva. Sunt în continuare deschis oricărui proiect, doar că vreau să mi se dea voie să zic dacă îmi place sau nu, dacă este în zona mea, şi dacă este, mă arunc. 

Filmul „Q.E.D.“, scris şi regizat de Andrei Gruzsniczki, a fost selecţionat la cea de-a 55-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Salonic (31 octombrie – 9 noiembrie), unul dintre cele mai importante evenimente de gen din Europa Centrală şi de Est.

„Q.E.D.“, care va fi lansat în cinematografele din toată ţara pe 10 octombrie, a câştigat Premiul Special al Juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Roma şi a fost selecţionat în circa 20 de festivaluri, inclusiv la New York, Göteborg, Vilnius sau Karlovy Vary, în programul „Variety Critics Choice“. A fost singurul film românesc din competiţia internaţională TIFF 2014 şi a câştigat un premiu pentru scenografie la Festival of Central and Eastern Film din Wiesbaden – goEAST. 

Drama cu accente policier are ca punct de plecare decizia unui matematician de a publica o cercetare într-o revistă a unei universităţi americane, în 1984, fără acordul Partidului. Gestul său nu rămâne fără consecinţe. În rolurile centrale: Ofelia Popii şi Sorin Leoveanu, alături de Florin Piersic Jr. Tensiune, compromis, prietenie şi trădare, într-un film care împrumută din aerul filmelor clasice de spionaj şi îi are în distribuţie şi pe Virgil Ogăşanu, Tora Vasilescu, Dorian Boguţă, Marc Titieni, Paul Ipate, Lucian Ifrim, Medeea Marinescu, Alina Berzunţeanu şi Mihai Călin.

„O poveste despre paranoia şi trădare – parte thriller, parte comedie de moravuri“, îl descria „The New York Times”, după proiecţia de la festivalul New Directors/ New Films, în această primăvară. Potrivit publicaţiei de specialitate „Variety“, „Q.E.D.“ este excelent filmat în alb-negru şi reuşeşte „o remarcabilă recreare a epocii“. Iar „The Hollywood Reporter“ apreciază că este „un film inteligent structurat şi bine jucat“.