Din Capela Sixtină în inima Bucureştiului

Una dintre lucrările din ciclul „Sixtine Zero“ cu compoziţia rotunjită „în formă de cană“

Expoziţia „Sixtine Zero – Rufe divine” a pictorului Vasile Mureşan-Murivale este deschisă la Librăria Cărtureşti. Momentul vernisajului a fost un eveniment complex, în cadrul expoziţiei fiind lansat şi volumul de poezie „Anca lui Noe” de Anca Mizumschi.

Mansarda Librăriei Cărtureşti a fost transformată într-un spaţiu al începuturilor de lume şi al recuperării spirituale şi culturale. Lucrările de dimensiuni impresionante ale seriei „Sixtine Zero" creează sub tavanul şi între grinzile de lemn ale sălii o lume fantastică, ce impresionează încă înainte de privirea atentă a „Rufelor divine". Între lucrări, tavanul este acoperit cu o structură convexă din pânză, ducând gândul către velele de corabie, făcută parcă special pentru titlul volumului Ancăi Mizumschi, apărut la Editura Humanitas.

Vernisajul este sclipitor, sunetele clarinetului lui Aurelian Octav Popa, când pasionale, când cu o puritate de cristal, dialoghează bizar cu suprafeţele intens colorate ale picturilor. Lansarea volumului se înscrie în atmosfera deja creată. Cartea, inedită, în care comentariul critic şi metacritic semnat de Iulian Costache alternează cu poezia, părând să-şi schimbe uneori între ele modalităţile de expresie, a izvorât din credinţa autoarei că Arca lui Noe a salvat nu numai vieţuitoarele, dar şi cuvântul, spiritualitatea umanităţii.

În dialog cu Michelangelo

Lumea creată de Murivale este şi ea una integratoare. „Sixtine Zero" a fost creată în vara anului 2008, în atelierul artistului, situat la kilometrul 0 al Bucureştiului. Imense decalchieri pe folii de plastic după Geneza Capelei Sixtine s-au constituit într-un dialog peste secole între Vasile Mureşan Murivale şi Michelangelo. Formele de sfârşit de Renaştere sunt transpuse în limabaj contemporan, la limita abstractului, iar culoarea menită să evidenţieze forma la Michelangelo devine vehicul al gestului şi al unei pasiuni cvasi-expresioniste.

Din cerul scânteii între degetul lui Dumnezeu şi cel al primului om, cu care începe Geneza, personajele - efebi, sibile, oameni precipitaţi în planuri oblice într-un spaţiu exultând de culori primare, se împletesc, comunică prin linii de forţă în adevărate labirinturi de lumină aurită şi de umbră. Mişcarea este dramatică, semnalul cromatico-luministic oscilează între cerul speranţei şi abisul infernului. Structura compoziţiilor lui Murivale este clară, siluetele sunt delimitate exact, gestul este esenţializat. Întreaga suprafaţă devine o scriere în imagini trasate cu o remacabilă economie de mijloace. Trupurile sunt semne primare ale lumii, comunicând privitorului aproape subliminal stări de spirit, trăiri totodată carnale şi mistice.

Sixtina neagră

Simfonia de culoare din expoziţia de la Cărtureşti, de cele mai multe ori orchestrată contrapunctic, cu roşuri şi galbenuri pe fonduri negre prinde privirea obligând-o să înceapă descifrarea pădurii de semne ce înconjoară de cele mai multe ori personajele: notări abstracte sau metaforice interpretări ale elementelor din lumea înconjurătoare, ca într-o compoziţie, aflată acum în expoziţia personală de artistului de la Monaco, în care Geneza se petrece printre irişi.

Este o compoziţie pe care Murivale a dedicat-o unui alt pictor, Spiru Vergulescu, plecat din lumea aceasta. Mai rar, un chip ambiguu apare clar, ca în Sibila Delfică, pictată pe un covor vechi, detaşându-se pe motivul decorativ abstract al ţesăturii iniţiale. Compoziţiile sunt structurate în planuri suprapuse uneori, cu linii de forţă orizontale, verticale sau oblice. Alteori ele se rotunjesc în forma unei căni „care ar simboliza locul în care se afla conţinutul", după cum afirmă artistul.

Reinstaurarea credinţei

Procedeul reinterpretării marilor teme ale picturii nu este nou în arta contemporană. Diferenţa dintre Murivale şi reprezentanţii Pop-Art-ului stă în sentimentul aproprierii acestor modele. Pop Art este forma ultimă a nevoii de demitizare a artiştilor din secolul al XX-lea. Murivale comunică în transpunerile lui uimirea în faţa creaţiei, în faţa divinităţii şi fericirea lui de a intra în contact cu ele. Cu mijloace aparent asemănătoare Murivale reinstaurează încrederea în spiritualitate, în funcţia purificatoare a artei.