Dezbatere despre „Filantropica“ între Mircea Diaconu şi elevi, fără Mircea Diaconu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scenă cu actorii Florin Zamfirescu (stânga) şi Mircea Diaconu (dreapta), din filmul „Filantropica“ FOTO: Cinemagia
Scenă cu actorii Florin Zamfirescu (stânga) şi Mircea Diaconu (dreapta), din filmul „Filantropica“ FOTO: Cinemagia

Un grup numeros de liceeni au venit la Cinema Europa în această dimineaţă, de la 10.00, pentru a urmări filmul „Filantropica“ şi a discuta pe marginea lui împreună cu Mircea Diaconu. Actorul care joacă rolul principal în filmul lui Nae Caranfil a făcut însă doar act de prezenţă înainte de începerea filmului şi s-a retras, scuzându-se că trebuie să ajungă la nişte filmări.

Este drept că, înainte de a pleca, actorul a spus: „Aveţi să-mi puneţi vreo întrebare?“, iar tăcerea a fost răspunsul., motiv pentru care s-a îndreptat spre ieşire. 

Cu toate acestea, evenimentul anunţa că seria de întrebări pe care elevii de liceu i-ar fi adresat-o lui Mircea Diaconu va fi avut loc după vizionarea filmului, şi nu înainte. 

Filmul „Filantropica“ a apărut în 2002, în regia lui Nae Caranfil. Personajul principal, interpretat de Mircea Diaconu, îl întruchipează pe Ovidiu, un modest profesor de liceu care s-a îndrăgostit de Diana (Viorica Vodă), o tânără şi frumoasă manechină. Biata leafă de profesor nu îi permite să o scoată în oraş, de aceea se angrenează în mafia cerşetorilor. Unul din capii acesteia îl ia sub aripa sa. Pepe (Gheorghe Dinică) este jumătate artist, jumătate om de afaceri. „Textier“ oficial al cerşetorimii bucureştene, omul inventează biografii, replici şi atitudini în funcţie de personalitatea milogului sau de clientela-ţintă. Ovidiu va deveni „actorul“ ideal pentru noul său experiment. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite